Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6396/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6396/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 9902/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6396/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător Ș. B.
Grefier P. F.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V. C. PRIN SINDICATUL N. AL POLITISTILOR SI VAMESILOR PROLEX, împotriva sentinței nr. 6775 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA TG CĂRBUNESTI PRIN PRIMAR și C. L. TG CĂRBUNESTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 C., după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._, la data de 10 iulie 2012, Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „ Pro Lex” în calitate de reprezentant al membrului de sindicat M. V. C., a chemat în judecată pârâții: Primăria Tg.Cărbunesti prin Primar și C. L. al Orașului Tg. Cărbunesti, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați:
- la plata drepturilor salariale aferente indemnizației lunare de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza, actualizate in funcție de indicele inflației raportat la data plații efective, începând cu luna iulie 2010 până la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul M. V. C., membru de sindicat in numele căruia a formulat acțiunea, este angajat al Primăriei Tg. Cărbunesti, Serviciul Politie Locală, din data de 03.09.2008. A precizat că in perioada aprilie 2005 - septembrie 2008, reclamantul M. V. C. a fost angajat al Primăriei Comunei Bustuchin, iar in anul 2007 a obținut prin sentința nr.3674/2007 pronunțată de Tribunalul Gorj indemnizația de dispozitiv de 25%, începând cu 18.04.2005 si in continuare.
În data de 03.09.2008, membrul de sindicat a fost transferat in temeiul art.90 alin.3 din legea nr.188/1999 la Serviciul Poliție Comunitară din cadrul Primăriei Tg.C., județul Gorj, însa nu a mai beneficiat de indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25%, deși era un drept salarial recunoscut și acordat printr-o sentința judecătorească.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază. Conform art.1 din legea nr.138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției. Prin Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr.496/2003 se modifică Ordinul nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul de Interne.
Astfel, la punctul 9.2 din Ordinul nr.496/2003 se menționează că: „Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". În baza acestor prevederi ale pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 personalul din administrația publica este îndreptățit sa primească lunar, dreptul salarial aferent indemnizației de dispozitiv in valoare de 25% din salariul de baza.
Prin acordarea indemnizației de dispozitiv tuturor funcționarilor publici prinde contur principiul constituțional al egalității cetățenilor, coroborat cu principiul care guvernează dreptul relațiilor de munca conform căruia "pentru munca egala, drepturi egale", având in vedere ca toți angajații aparatului administrativ desfășoară activitate in domeniu public.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1,13 din Legea nr.138/1999, O.M.A.I. nr.496/2003, Legea nr.188/1999, Codul muncii. În susținerea acțiunii a depus la dosar copie act de identitate si carnet de munca, sentința nr.3674/2007, adresa Consiliului L. Tg. C. din 06.12.2011. În temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 c.pr.civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
Prin sentința nr. 6775 din 11 decembrie 2012, Tribunalul Gorj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de reprezentantul pârâtei Primăria orașului Tg.Cărbunești și a respins acțiunea față de pârâta Primăria orașului Tg-Cărbunești.
A respins acțiunea formulată de reprezentantul legal Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex” pentru reclamantul M. V. C. împotriva pârâtului C. local Tg-Cărbunești .
În considerentele sentinței, s-au arătat următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăriei Tg.C., în condițiile art.137 C.pr.civ. raportat la principiul proximității pronunțării asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, tribunalul se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăriei Tg.Cărbunesti, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată care vizează anularea unui act administrativ și obligarea pârâtului la diferențele de drepturi bănești.
Conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.215/2001privind administrația publică locală: „comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.”, astfel că pentru aceste unități administrative legiuitorul a stabilit doar calitatea de persoană de drept public și nu calitatea de autoritate publică locală sau instituție publică care în condițiile art.1 alin.1 din Legea contenciosului administrativ are capacitatea de a emite un act administrativ, ce poate fi atacat de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Conform dispozițiilor art.41 și următoarele c.pr.civ. calitatea procesuală presupune existenta unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins, respectiv reclamanta care are calitate procesuala activa, precum si între persoana chemata în judecata numită pârât si cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, denumită calitate procesuală pasivă.
Întrucât lipsa calității procesuale pasive este o excepție de fond aceasta paralizează soluționarea cauzei, precum și o excepție de ordine publică, în baza rolului activ instanța din oficiu a pus în discuție această excepție, astfel că reclamanta fiind cea care a pornit acțiunea trebuia să justifice alături de calitatea sa procesuală activă si calitatea procesuală pasivă a pârâtei Primăriei Tg.Cărbunesti, pe care a chemat-o în judecată în raport de indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Dispozițiile Legii nr.215/2001 au stabilit limitativ atribuțiile autorităților administrative, consiliile locale având calitatea de autorități deliberative cărora le lipsește capacitatea de reprezentare în relațiile cu alte autorități administrative sau în justiție. Prevederile actului normativ citat, sunt, în domeniu atribuțiilor conferite instituțiilor pe care le reglementează, imperative, astfel încât interpretarea extensivă pe care recurentul o încearcă în argumentarea motivelor de recurs este inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art.67 din Legea nr.215/2001 primarul este acela care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în raporturile cu terții. Prevederile din legile speciale ce conferă calitate procesuală unor entități fără personalitate juridică sunt de strictă interpretare, mărginită de un cadru procesual specific acestor reglementări.
Mai mult decât atât, chiar dacă, conform art.23 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale sunt denumite "autorități deliberative", iar potrivit art.77 din același act normativ menționat "primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria municipiului", astfel că aceste structură funcțională a persoanei juridice de drept public, definită de art.21 din Legea nr.215/2001, nu are atribuții legale în domeniul reglementat de legea nr.188/1999.
Calitatea procesuala este definită ca fiind existența unei identități între reclamant si cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecații (cu referire la reclamant), precum si intre parat si cel obligat in același raport juridic (cu referire la pârât).
In speță, s-a pus problema lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Tg.Cărbunești care nu are calitatea de ordonator terțiar de credite și nu poate fie obligată în virtutea raportului de serviciu dintre reclamant și primar să achite sau să acorde drepturi salariale. Numai instituția primarului poate fi chemată în judecată pentru neacordarea sporului de dispozitiv, alături de consiliul local care aprobă, în calitatea autoritate deliberativă, fondurile necesare acordării drepturilor salariale ale angajaților din cadrul aparatului de specialitate a primarului, la solicitarea sau propunerea acestuia.
În raport de aceste considerente, tribunalul urmează să respingă acțiunea pe această excepție, reclamantul având posibilitatea în considerarea principiului disponibilității procesuale de a stabili în mod corect cadrul procesual, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, în sensul chemării în judecată a instituției publice la care reclamantul are calitatea de funcționar public.
Pe fondul cauzei tribunalul are în vedere faptul că prin decizia nr.37/2009 s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că: „Dispozițiile art.13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.”.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele considerente: „În conformitate cu art.1 din Legea nr.138/1999 "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede: "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.". Prin prevederile art.47 din aceeași lege se arată că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de prezenta lege", iar art.49 stipulează că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Dispozițiile legale sus-menționate conțin o enumerare limitativă și sunt aplicabile personalului militar și civil din instituțiile menționate la art. 1 din lege, astfel că nu există niciun temei pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază să poată fi recunoscute și acordate tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală. Aceste dispoziții legale nu au devenit aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală nici după ce Ministerului Administrației și Internelor i-au fost stabilite unele atribuții în domeniul administrației publice căci stabilirea respectivelor atribuții nu semnifică includerea administrației publice locale în structurile acestui minister, pentru a se putea considera că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003 ar fi privit și aceste categorii profesionale.
Prin acte normative succesive, ca urmare a unor reorganizări, denumirea Ministerului de Interne a fost schimbată de mai multe ori în decursul timpului, ocazie cu care s-a dispus și asupra atribuțiilor acestui minister, precum și cu privire la instituții publice și structuri ce urmau să își desfășoare activitatea în subordinea sa și, desigur, cu privire la situația personalului său și al acelor instituții.
Astfel, conform prevederilor art.14 alin.1 lit.a și b din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor (în prezent abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările și completările ulterioare), acestui minister rezultat prin unificarea fostului Minister de Interne cu fostul Minister al Administrației i s-au stabilit atribuții atât în domeniul administrației publice, cât și în cel al ordinii și siguranței publice, iar potrivit dispozițiilor art.17 alin.2 și 3 din același act normativ, personalul Ministerului de Interne și cel al Ministerului Administrației a fost transferat în interesul serviciului și numit pe funcții la Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile legii, beneficiind de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Cu această ocazie, personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și Direcției Generale de Pașapoarte, care a activat anterior în domeniul ordinii și siguranței publice din fostul Minister de Interne, a fost transferat în domeniul administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, potrivit dispozițiilor art.11 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2003. Ulterior, conform prevederilor art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr.98/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost înființat Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, în subordinea noului minister fiind trecute instituțiile centrale menționate în art.13 alin.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, potrivit prevederilor art.18 alin.2 și 3 din această din urmă ordonanță de urgență, personalul ministerului reorganizat a fost transferat în interesul serviciului, cu menținerea funcțiilor deținute și a drepturilor salariale dobândite anterior, la ministerul rezultat din reorganizare.
În urma acestei măsuri, în domeniul administrației publice din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost transferat personalul din structurile prevăzute la art.13 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările și completările ulterioare.
În prezent, în urma reorganizării Ministerului Internelor și Reformei Administrative dispuse prin art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr.186/2009, a avut loc din nou înființarea Ministerului Administrației și Internelor, iar conform art.21 din ordonanță, acesta a preluat personalul ministerului reorganizat, personal care și-a menținut nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare, așa cum se arată în art.22 alin.7 din același act normativ.
Pe parcursul succesiunii de acte normative care au vizat reorganizarea aceluiași minister, mai exact în baza art.9 alin.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2003, a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/2003 privind modificarea Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul de Interne. Din examinarea dispozițiilor ordinului se observă vă acesta a fost emis, printre altele, în vederea clarificării unor aspecte privind modalitatea de salarizare a personalului civil transferat în domeniul administrației publice din structurile aflate în subordinea fostului Minister de Interne, deoarece Ordinul ministrului de interne nr.275/2002 fusese adoptat anterior reorganizării ministerului, astfel că se referea numai la personalul civil din instituțiile cu activitate în domeniul ordinii publice.
Potrivit pct.9.2 din ordin: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 se arată că "prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor". La același punct al ordinului se precizează că "personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților analogi din sectorul bugetar". Așadar, prin dispozițiile acestui ordin nu s-a acordat dreptul salarial constând în indemnizația de dispozitiv altui personal civil (funcționari publici și personal contractual) din domeniul administrației publice, decât cel aflat în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, acestui minister i-au fost stabilite atribuții atât în domeniul ordinii și siguranței publice, cât și în cel al administrației publice.
Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/2003 nu s-a referit și nici nu se putea referi la vreo categorie de personal din administrația publică locală, căci autoritățile prin care aceasta se realizează nu se află în raport de subordonare nici față de Ministerul de Interne, nici față de vreo altă autoritate a statului, ci funcționează potrivit principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, așa cum se stabilește prin art.120 alin.1 din Constituția României, republicată, și art.2 alin.1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum s-a arătat, prin ordonanțele de urgență ce au fost menționate se stabilește că funcționarii publici și personalul contractual ce au beneficiat de indemnizația de dispozitiv lunară cât timp au fost încadrați la Ministerul Administrației și Internelor vor continua să aibă respectivul drept și după transferul lor în structurile administrației publice centrale din subordinea acestui minister. Ulterior, conform prevederilor art.18 alin.2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările și completările ulterioare, personalul fostului Minister al Administrației și Internelor a fost transferat în interesul serviciului la Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu menținerea funcțiilor deținute și a drepturilor salariale dobândite anterior.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.84/2001 privind înființarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.372/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2004 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric și funcțional corespunzător desfășurării activităților de eliberare și evidență a cărților de identitate, actelor de stare civilă, pașapoartelor simple, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.520/2004, cu modificările și completările ulterioare, au fost înființate în subordinea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale și al formațiunilor locale de evidență a populației din structura Ministerului Administrației și Internelor.
Potrivit art.24^1 alin.2 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin art.II pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric și funcțional corespunzător desfășurării activităților de eliberare și evidență a cărților de identitate, actelor de stare civilă, pașapoartelor simple, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări prin Legea nr.349/2005, personalul serviciilor comunitare de evidență a persoanelor este detașat de la Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile legii, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite. Soluții legislative similare au fost adoptate și prin Ordonanța Guvernului nr.83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.362/2002, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că personalul acestor servicii comunitare organizate în cadrul prefecturilor județene și al Prefecturii Municipiului București, în baza art.15^1 și 15^2 din actul normativ menționat, este transferat din structura Ministerului Administrației și Internelor, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite.
Astfel fiind, în afară de militarii și salariații civili (funcționari publici și personal contractual) din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) și din instituțiile publice aflate în subordinea ministerului, indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 raportat la art.47 din Legea nr.138/1999, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și următoarelor categorii de personal:
- personalului civil al serviciilor comunitare de evidență a persoanelor care sunt organizate și funcționează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art.24^1 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.84/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.372/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la Ministerul Administrației și Internelor (fost Ministerul Internelor și Reformei Administrative) și este detașat la aceste servicii comunitare, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite;
- personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor județene și al Prefecturii Municipiului București în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art.15^1 și 15^2 din Ordonanța Guvernului nr.83/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.362/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că își păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura Ministerului Administrației și Internelor la aceste servicii comunitare.
Prin urmare, este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv alte categorii de funcționari publici sau personal contractual care, deși la un moment dat au avut beneficiul acestui drept salarial, în considerarea faptului că au făcut parte din structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, dar care în prezent nu se mai încadrează în niciuna dintre ipotezele juridice prezentate. De asemenea, este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât nici aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate. Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.
Nu se poate susține că există discriminare, în sensul dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.16 din Constituția României, republicată, în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual transferat în structurile administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, precum și a celui detașat, respectiv transferat în serviciile publice comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor și celelalte categorii de funcționari publici și personal contractual care își desfășoară activitatea în alte instituții și servicii publice din administrația locală, întrucât personalul care a lucrat în structurile fostului Minister de Interne a beneficiat de sporul de dispozitiv, iar prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2003, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.221/2008, aprobată prin Legea nr.186/2009, acte normative succesive care au reglementat măsuri de reorganizare a acestui minister, s-a prevăzut că personalul din cadrul său își păstrează drepturile dobândite anterior.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situațiile analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim. Or, în esență, acordarea de către legiuitor a acestui drept salarial categoriilor profesionale ce au fost arătate își are justificarea în complexitatea și gradul de dificultate al sarcinilor de serviciu, precum și al responsabilităților ce le revin.”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. V. C. prin SINDICATUL N. AL POLITISTILOR SI VAMESILOR PROLEX.
În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Primăria Tg Cărbunesti a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiata arătând că instanța de fond s-a aflat in eroare cu privire la paratul chemat in judecata, Primăria Tg C. prin Primar si nu Primăria ca entitate.
În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 215/2001, orașul este persoana juridica de drept public cu patrimoniu si capacitate juridica deplina, iar primarul reprezintă autoritatea executiva a autorității administrației publice.
Conform art. 36 din Legea 215/2001, C. L. este cel care aproba bugetul local, iar hotărârea pe care instanța o va pronunța trebuie sa-i fie opozabila pentru a putea recupera sumele solicitate.
A arătat că art. 77 din Legea 215/ 2001 reglementează si definește instituția Primăriei, ca pe o instituție cu activitate permanentă, constituita din Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ - teritoriale, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale si stabilind raporturile juridice necesare cu terții.
A mai susținut că potrivit art. 21 alin 1 din Legea 215/2001, Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare.
Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Astfel ca, potrivit legii administrației publice locale nr. 215/2001, . își exercita drepturile procedurale si își îndeplinesc obligațiile procesuale, in speța ca pârât prin Primar sau președintele consiliului județean, după caz.
Concluzionând, calitate procesuala activa sau, in speță, pasivă vor avea în toate cazurile ., in speța Primăria Tg. Cărbunești prin Primar.
A mai susținut că față de toate aceste considerente, cadrul procesual a fost corect stabilit, calitate procesuala pasivă având alături de C. L. Tg C. si Primăria Tg. C. prin Primar.
Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea acțiunii și obligarea paraților la plata drepturilor salariale aferente indemnizației lunare de dispozitiv in procent de 25% din salariul de baza, actualizate in funcție de indicele inflației raportat la data plații efective, începând cu luna iulie 2010 pana la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești.
A arătat că instanța de fond, după ce a analizat in detaliu prevederile legale care prevăd posibilitatea acordării dreptului pretins, a concluzionat ca acțiunea este neîntemeiata, în esența, reținând ca in cauza nu iși găsesc aplicabilitatea prevederile codului muncii si ca funcționarii publici nu au posibilitatea negocierii sporurilor si altor drepturi cu angajatorul.
Tot in mod cu totul neîntemeiat, instanța a mai concluzionat ca sporul solicitat se poate atribui doar personalului contractual care desfășoară activități in condițiile si criteriile ce impun acordarea acestui spor.
A susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșita textelor de lege si aplicabilității acestora, cu atât mai mult cu cat in cauza era dovedit ca paratele acordau acest spor funcționarilor publici angajați in cadrul Serviciului de Politie Locala Tg C., iar acest spor de dispozitiv s-a acordat funcționarilor publici din prefecturi, personalului angajat in administrație publica, consilii locale si județene, toți fiind salarizați in faza acelorași acte normative si beneficiind de aceleași drepturi salariale.
Interpretarea Ordinului nr. 436/2003 in sensul ca nu se aplica personalului din consiliile locale duce la o grava diferențiere in rândul funcționarilor publici, in speța a reclamantului in raport cu colegii săi, fiind încălcate drepturile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute atât de Constituție, cat si de Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Conform articolului 16 alin. 1 din Constituție, cetățenii sunt egali in fata legii și a autorității publice fără privilegii si fără discriminări.
In articolul 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului se consacra principiul nediscriminării iar in articolul 17 se prevede interzicerea abuzului de drept.
Mai mult, Legea 188/1999 reglementează un singur statut al funcționarului public, adică aceleași drepturi prevăzute de lege trebuie sa fie asigurate fără nici o discriminare, tuturor funcționarilor publici iar prin neacordarea acestui spor membrului de sindicat se încalcă prevederile legale invocate de recurent.
Dreptul de a primi sporul solicitat s-a născut anterior apariției legii unice de salarizare si trebuia acordat in continuare. In anul 2008 reclamantul a fost transferat in interes de serviciu la Serviciul Politiei Comunitare din cadrul aceleiași autorități locale. Deși dreptul salarial trebuia acordat in continuare, fiind in continuare salarizat de aceiași entitate, sporul a fost diminuat in mod neîntemeiat si abuziv.
A solicitat admiterea recursului si pe cale de consecința desființarea sentinței instanței de fond si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Referitor la critica privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Tg. Cărbunești, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăriei Tg.C.,raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.
Conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală: „comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină”, astfel că pentru aceste unități administrative legiuitorul a stabilit doar calitatea de persoană de drept public și nu calitatea de autoritate publică locală sau instituție publică care în condițiile art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ are capacitatea de a emite un act administrativ, ce poate fi atacat de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
De asemenea, potrivit art. 77 din Legea 215/2001, primăria este o structură funcțională constituită din Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, neavând deci capacitatea de a emite un act administrativ, ce poate fi atacat de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim..
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
În contenciosul administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său de o autoritate publică, iar calitatea procesuală pasivă aparține autorității publice care a emis sau trebuia să emită actul administrativ.
În speță, s-au solicitat despăgubiri reprezentând indemnizație de dispozitiv.
Față de raportul de drept material dedus judecății, se constată că pârâta chemată în judecată Primăria Tg.C. nu are legitimare procesuală pasivă, astfel că în mod corect prima instanță a constatat că aceasta nu poate fi chemată în judecată de către reclamant.
Cu privire la criticile referitoare la fondul cauzei, Curtea constată că nici acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, prin Legea-Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a urmărit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru întreg personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, caracterul unitar fiind de esența reîncadrării personalului (art. 1 și 3 din Lege).
La art. 1 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 se prevede că, de la data intrării in vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege.
Drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, inclusiv sporurile trebuie să fie expres prevăzute de lege.
Curtea reține că potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal în sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009”.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Dispozițiile legale citate anterior, determinând modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 în conformitate cu art. 30 din Legea 330/2009, exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului ce nu se mai regăsesc în noua lege de salarizare.
Prin Decizia nr. 37/14.12.2009, soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, categorii profesionale între care nu se regăsește cea din care face parte reclamantul.
Nefiind deci în prezența unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului, astfel cum s-a constatat prin decizia în interesul legii menționată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 este lipsită de suport legal.
Sporul de dispozitiv nu trebuie inclus în salariu de bază, iar neacordarea pentru viitor a acestui spor nu este de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a sentinței irevocabile nr. 3674/26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, prin care s-a dispus acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% începând cu data de 18.04.2005 și în continuare, încetarea efectelor hotărârii fiind fondată pe obligativitatea interpretării pentru viitor a dispozițiilor legale ce reglementează aceste drepturi în sensul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, criticile pe acest aspecte fiind nefondate.
Sporul de dispozitiv este un drept salarial care până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, aceste drepturi nu pot fi acordate începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și altor categorii de funcționari, cum este cazul de față.
Instanța reține că poziția constantă a Curții Constituționale cu privire la un spor salarial a fost în sensul că nu se circumscrie noțiunii de drept fundamental.
Astfel, potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a reținut că „sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (ex. deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 876/2009, nr. 243/2010, nr. 1250/2010, nr. 1280/2010, nr. 1601/2010).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a realizat o distincție esențială între dreptul salariatului de a continua să primească, pentru viitor, salariul într-un cuantum prestabilit și dreptul de a primi salariul efectiv câștigat pentru o perioadă determinată, în care munca a fost prestată (cauza Lelas vs. Croația, hotărârea din 20 mai 2010, par. 58).
Curtea nu a îmbrățișat conceptul existenței dreptului salariatului, de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007) și recunoaște dreptul statelor membre de a determina ce sume sunt sau vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (Cauza Kehchko vs Ucraina, hotărârea din 8 nov. 2005), prin măsuri legislative adecvate.
În recunoașterea suveranității statelor membre, jurisprudența CEDO consacră o marjă largă de apreciere a statului, asupra oportunității și intensității politicilor sale în domeniul salarizării (cauza Wieczorek vs Polonia, hotărârea din 8 decembrie 2009), cu consecința imposibilității reținerii unei ingerințe de tipul privării de proprietate, reglementată în teza a doua din art. 1 Protocolul Adițional nr. 1 CEDO, rezultată din scăderea cuantumului salariului.
Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. V. C. prin SINDICATUL N. AL POLITISTILOR SI VAMESILOR PROLEX împotriva sentinței nr. 6775 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. TG C. prin PRIMAR și C. L. TG C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, P. F. |
Red.jud.S.B.
Tehnored.F.P.F.
2 ex./20 Iunie 2013
Jud.fond.C.B.
| ← Pretentii. Sentința nr. 4462/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
