Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 36/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 36/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1883/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. V.
Judecător L. M. D.
Judecător G. D. C.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. D. împotriva sentinței nr. 36 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. P. pentru recurentul reclamant B. D., lipsind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul arhivă, intimata pârâtă a depus note de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Apărătorul recurentului reclamant solicită respingerea excepției prematurității și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 36 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea reclamantului B. D. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:
Prin hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului funciar a fost admisă cererea Consiliului Local C. și a fost validată anexa nr. 23/1/6 cu un număr de 26 de poziții printre care și reclamantul, anexă ce privește acordarea de despăgubiri deoarece la nivelul Comisiei Mun. C. nu există rezervă de teren.
Dosarul a fost înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților dar în data de 27 octombrie 2008 a fost restituit de către respectiva instituție cu mențiunile din tabelul anexă în vederea completării dosarelor cu actele necesare.
Instanța de fond, în raport de adresa nr. 1747 din data de 21 ianuarie 2010, a reținut faptul că dosarul reclamantului a fost restituit Comisiei Locale C. de către A.N.R.P. pentru a fi completate și întocmite conform celor solicitate de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în primul rând cu dovada categoriei de folosință agricolă a terenului.
Deși s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor îi revine obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire și cea anterioară și subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare, în cauză instanța de fond nu a reținut că există o culpă a comisei în soluționarea dosarului reclamantului în condițiile în care dosarul a fost restituit din anul 2008 de către A.N.R.P. către instituția Consiliul Local al Mun. C. pentru stabilirea naturii juridice a terenului, element esențial în opinia Comisiei și a Autorității Centrale pentru Restituirea Proprietăților întrucât pentru terenurile intravilane care nu au avut și nu au categoria de folosință agricolă, care nu pot fi restituite în temeiul celor două texte de lege citate, nu vor putea fi acordate măsuri compensatorii în baza legislației din domeniul restituirii proprietății funciare iar culpa Consiliul Local nu face obiectul acțiunii de față, respectiva instituție nefiind chemată în judecată de către reclamant.
Prin urmare, s-a arătat că dosarul neaflându-se în lucru la C. Centrală aceasta nu poate parcurge etapele privind analiza dosarului, evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Capitolul V1, Secțiunea I privind Valorificarea titlurilor mde despăgubire.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus expus, Curtea de Apel a reținut faptul că acțiunea formulată împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este neîntemeiată în condițiile în care instituția respectivă se află în imposibilitatea de a adopta decizia privind titlul de despăgubire fără să există vreo culpă din partea respectivei instituții.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că intimatei pârâte îi revine obligația legală de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire precum și obligația privind întocmirea raportului de evaluare și aceasta tergiversează în mod nejustificat soluționarea cererii și acordarea despăgubirilor efective ceea ce echivalează cu o gravă inechitate și ingerință în dreptul de proprietate garantat de Constituție și art. 1 din Protocolul I la C.E.D.O.
Recurentul reclamant a mai precizat că a început procedura de recuperare a bunului său în urmă cu aproximativ 7 ani, astfel că durata excesivă a procedurii administrative încalcă în mod evident dreptul său la un proces soluționat într-un termen rezonabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării drepturilor reclamantului, în condițiile în care punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta dreptul intern cât și tratatele internaționale.
S-a mai invocat și că în mod eronat prima instanță nu a reținut o culpă a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor pentru returnarea dosarului Consiliului Local al Mun. C. în condițiile în care din actele existente la dosarul de despăgubire rezultă natura juridică a terenului astfel că returnarea dosarului la Consiliului Local al Mun. C. a fost neîntemeiată și abuzivă.
Recurentul a mai precizat și că a făcut demersuri la C. Locală C. pentru ca dosarul său de despăgubire să fie retransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În raport de aceste motive a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei intimate se emită reclamantului recurent decizie reprezentând titlu de despăgubire aferent imobilului ce face obiectul dosarului nr._/2005, imobil ce a fost situat în . și pentru care s-a emis HGJ 631/20.04.2007.
Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 1021 din data de 19 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2012, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 05.03. 2013 sub nr._ .
La data de 16.05.2013 intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În acest sens intimata a arătat că decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care se desfășoară în mai multe etape respectiv: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării; etapa emiterii de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
În speța dedusă judecății s-a arătat că nu a fost înregistrat un dosar de acordare a despăgubirilor pe numele reclamantului, astfel că pârâta nu a fost investită cu soluționarea dosarului recurentului și nu se poate vorbi despre emiterea unei decizii de acordare a despăgubirilor în favoarea recurentului reclamant.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, Legii 554/2004, OUG 4/2012, Legii 117/2012 și art. 115 – 119 Cod procedură civilă iar în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 14.06.2013 intimata pârâtă a invocat . Legii nr. 165/2013 publicată în M.Of. nr. 278/17.05.2013 iar potrivit dispozițiilor art. 4 al acestei legi s-a arătat că ea este incidentă și în cauzele ce au ca obiect materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor.
S-a arătat că potrivit aceluiași act normativ se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit art. 34 alin. 1 din noua reglementare s-a arătat că aceasta stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi pentru soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în tertmen de 36 de luni.
S-a susținut că sec impune respectarea noii proceduri administrative de compensare a imobilelor.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legii 18/1991, Legii 169/1997 Legii nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, Legii 117/2012 și art. 115 – 119 Cod procedură civilă.
La termenul din 17 iunie 2013, instanța având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea 165/2013, potrivit cărora această lege se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare, precum și dispozițiile art. 17 din aceeași lege prin care se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ce preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013) a conceptat în cauză și a citat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform art. 3041 C pr. civilă, cu observarea noului cadru legislativ în vigoare Curtea constată următoarele:
La data de 17 05 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Acest act normativ reglementează noul cadru legal în materie.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Pe cale de excepție art. 41 din Lege reglementează o situație tranzitorie.
Astfel această dispoziție legală în alin. 1 arată că: ,,Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi [...] se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, iar în alin. 3 al aceluiași articol se arată că: „Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor”.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus expuse rezultă că și C. Națională poate emite titluri de despăgubire în procedura veche specifică Comisiei Centrale constituită potrivit Legii nr. 247/2005, însă doar în ipotezele art. 41 alin.1, adică doar pentru dosarele aprobate de CCSD.
Desigur, este necesar ca în aplicarea acestei dispoziții legale să se delimiteze categoria „dosarelor aprobate” în accepțiunea alin. 1 al art. 41 Legea nr. 165/2013, în condițiile în care această lege nu explicitează această sintagmă.
Din modalitatea în care sintagma este folosită în art. 41 din Legea nr. 165/2013 rezultă în primul rând că prin „dosar aprobat” nu se poate înțelege dosarul în care s-a emis deja un titlu de despăgubire de către CCSD, deoarece în această interpretare obligația stabilită în sarcina Comisiei Naționale prin alin. 3 al art. 41 Legea nr. 165/2013 ar fi lipsită de obiect, or, o dispoziție legală nu poate fi interpretată în sensul în care aceasta nu produce nici un efect juridic.
Pe de altă parte în vederea aplicării art. 41 din Legea nr. 165/2013 sintagma „dosare aprobate” trebuie interpretată în raport cu procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Normele metodologice de aplicare a titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005.
Potrivit acestor acte normative care constituiau anterior sediul materiei dosarele privind acordarea de despăgubiri parcurgeau următoarele etape respectiv: etapa transmiterii și înregistrării; etapa analizării sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului care face obiectul notificării; etapa evaluării; etapa emiterii titlului de despăgubire.
Având în vedere și cele mai sus reținute cu privire la faptul că „dosar aprobat” nu poate fi echivalent cu dosarul în care s-a emis deja titlul de despăgubire se constată că singura etapă în care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea putere decizională, putând refuza acordarea de despăgubiri prin echivalent era etapa analizării sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului care face obiectul notificării pentru motivul că restituirea în natură a imobilului notificat era posibil a fi restituit în natură.
Ulterior parcurgerii acestei etape îndreptățirea persoanei ce a urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001 și Legea nr. 247/2005 la acordarea de despăgubiri prin echivalent nu mai putea fi pusă în discuție, rămânând a fi analizat doar cuantumul despăgubirilor la care aceasta era îndreptățită.
Prin urmare, prin „dosar aprobat” în sensul art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 urmează a se înțelege dosarul în care etapa analizării sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului care face obiectul notificării a fost parcursă.
În speță, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, dosarul de despăgubire privindu-l pe reclamant în care s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea acestuia pentru imobilul în suprafață de 343 m2 situat în mun. C., . prin Hotărârea nr. 631/20.04.2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii 247/2005 a fost restituit Comisiei Locale C. de la data de 27.10.2008, neparcurgând niciuna din etapele procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Normele metodologice de aplicare a titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În concluzie dosarul de despăgubiri întocmit pentru reclamant nu se încadrează în ipoteza reglementată art. 41 alin. 1 și 3 din Legea nr. 165/2013 neputând fi reținut ca „dosar aprobat”, pentru care s-ar aplica prin derogare procedura legii vechi. Prin urmare, în situația existentă în cauză procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este cea reglementată prin art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Or, obligarea noii Comisii Naționale direct la emiterea Titlului de despăgubire ar echivala cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 și o omisiune a etapelor procedurale obligatorii prevăzute expres de lege.
Susținerile recurentului reclamant referitoare la nelegala desesizare și restituire a dosarului nu pot fi cenzurate în actualul context legislativ în care, Secretariatului Comisiei Naționale îi revin astfel de atribuții expres prevăzute în art.21 din lege și art. 6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale
De asemenea susținerile recurentului reclamant referitoare la nerespectarea termenului rezonabil - garanție a dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din CEDO, trebuie apreciate și produc consecințe juridice, doar în măsura în care sunt analizate coroborat cu circumstanțele concrete ale speței dar și cu intervențiile legislative care au operat pe parcursul procedurii .
Astfel, Curtea are în vedere OUG nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012 care a dispus suspendarea procedurii de evaluare și emitere titluri de despăgubire în perioada 15 03_13, dar și Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care au fost suspendate procesele declanșate împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului .
În această hotărâre, Curtea Europeană ia notă de sarcina foarte importantă pe care legislația în materie de bunuri imobile naționalizate o impune bugetului de stat și referitor la care Guvernul recunoaște că este dificil de suportat și subliniază necesitatea punerii în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului.
Prin urmare, Curtea a apreciat că statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege masurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.
Curtea a subliniat și necesitatea refacerii totale a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ceea ce ar face sistemul de despăgubire mai previzibil‚ în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. A arătat și că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
În realizarea acestor obiective statul român a promulgat Legea nr. 165/2013 a căror dispoziții sunt incidente în cauză.
În concluzie, ca urmare a modificării cadrului legislativ incident, apărările formulate de intimata pârâtă sunt fondate, astfel încât, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C pr. Civilă, se va respinge recursul formulat în cauză de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul B. D. împotriva sentinței nr. 36 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.
Președinte, G. V. | Judecător, L. M. D. | Judecător, G. D. C. |
Grefier, A. Coșei |
Red. G.V.
2ex./A.C./ 18 Septembrie 2013
j. fond C.G.
| ← Pretentii. Hotărâre din 20-08-2013, Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
