Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 17496/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător G. C.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr.4378 din 26 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. (F. D.) ST. E. și intimata pârâtă U. "S. HARET" BUCUREȘTI.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, intimata pârâtă U. „S. Haret” a depus întâmpinare, iar recurentul chemat în garanție și intimata pârâtă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Constatând că nu mai sunt cereri formulate de către părți, iar recurentul chemat în garanție și intimata pârâtă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, Curtea a apreciat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.4378 din 26 martie 2013, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. (fostă D.) E., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, având ca obiect obligație de a face.
A obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență.
A respins cererea de stabilire a unui termen de executare a hotărârii.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Turismului, ca fiind inadmisibilă.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, împotriva chematului în garanție MECTS, având ca obiect obligație de a face.
A obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă de licență, pentru reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit celor menționate în cuprinsul adeverinței nr. 158/_, reclamanta a absolvit cursurile Facultății de Management Financiar-Contabil C. din cadrul Universității pârâte – specializarea contabilitate și Informatică de Gestiune -, cu durata de 3 ani, promoția 2009 -, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, astfel încât a dobândit titlul de licențiată în științe economice.
Reclamanta a început cursurile în 2006, forma de învățământ ID, fapt atestat de contractul anual de studii încheiat în data de 23.08.2006, pentru anul universitar 2006-2007.
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 578/12.01.2012, reclamanta (alături de alte persoane) a solicitat a-i fi eliberată Diploma de licență însă, prin adresa nr. 1967/07.02.2012, U. S. Haret i-a comunicat faptul că, deși a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la MECTS a aprobărilor legale pentru tipărirea diplomelor de licență pentru absolvenții promoției 2009, comanda de formulare de diplomă nu a fost onorată decât parțial.
Potrivit disp. art. 2 din Legea 443/2002 – privind înființarea Universității "S. Haret" din București -, "U. "S. Haret" din București se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar-Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română".,
Așadar, Legea anterior menționată conferă dreptul pârâtei U. "S. Haret" de a înființa o facultate de Management Financiar-Contabil - specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune.
Or, conform dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 "Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi".
Ca atare, prevederile legale anterior menționate conferă pârâtei U. "S. Haret" posibilitatea de a înființa și forme de învățământ la distanță la facultatea de Management Financiar-Contabil - specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune -, atâta timp cât era acreditată pentru organizarea programelor de studii la zi la respectiva facultate.
D. fiind că reclamanta - înscrisă la U. ”S. Haret” în 2006 -, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență, fiindu-i eliberată adeverința nr. 158/_, pârâta are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență.
De altfel, adeverința prin care i se recunoaște reclamantei calitatea de licențiată - nefiind revocată sau anulată -, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că, pe de o parte, prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare stabilesc că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării” iar, pe de altă parte, actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare.
Însă, aspectele referitoare la calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată (în conformitate cu prevederile legii), a Universității S. Haret – adoptarea de către legiuitor a O.G. nr. 10/2009 care la art. 1 alin. 1 stabilea că "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, U. "S. Haret" din București, înființată prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță" -, vizează în mod exclusiv raporturile dintre instituția de învățământ superior și M.E.C.T.S., însă nu pot prejudicia drepturile reclamantei.
Aceasta, cu bună credință, s-a încrezut în situația prezentată de pârâtă – care, în mod public organiza programe de studii -, și a încheiat un contract de studii cu aceasta, astfel încât eventualele deficiențe de acreditare a facultăților care intră în structura pârâtei Universității S. Haret nu-i sunt imputabile.
De altfel, art. 8 din Legea nr. 443/2002 stabilește că "Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M. Educației și Cercetării" or, nici în respectiva perioadă de monitorizare, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007, a H.G. nr. 635/2008 și a H.G. 749/2009 și nici după . OUG nr. 75/2005 - privind asigurarea calității educației -, MECTS nu a considerat că există nereguli în ceea ce privește acreditarea facultăților ce intră în componența Universității S. Haret ori respectarea standardelor de calitate specifice învățământului superior, deși avea prerogative în acest sens, conferite de art. 141 lit. a din Legea nr. 84/1995 - de a "coordona și controla sistemul național de învățământ" -, precum și de art. 4 alin. 1 din H.G. 366/ 2007 - care stabilea că MECTS exercită funcția de a controla si monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si instituțiilor de învățământ particular.
În baza atribuțiilor legale care ii revin, MECTS avea posibilitatea de a avertiza pârâta (furnizor de educație) să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care deficiențele – constate prin rapoarte de evaluare -, ar fi persistat, să elaboreze și să promoveze un act normativ care să dispună încetarea definitivă a școlarizării in cadrul respectivului program.
Reclamanta, în calitate de student al Universității S. Haret pe o durată de 3 ani (2006-2009), și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate - respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor (inclusiv a celui de licență) anterior apariției O.G. nr. 10/2009 -, iar instituția de învățământ, la rândul său, a procedat la eliberarea actelor de studii (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. "S. Haret" a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți), aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestei forme de învățământ - facultatea de Management Financiar-Contabil (specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune), forma de învățământ ID -, ceea ce conduce la concluzia că reclamanta era îndreptățită să considere – fiind de bună credință -, că este absolventa unei instituții de învățământ superior acreditată în condițiile legii.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS - și, implicit, nici de alte autorități ale statului -, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră și să suporte serioase repercursiuni și în viața socială.
Date fiind aceste considerente instanța, în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, va admisă în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta U. "S. Haret", și o va obliga pe aceasta să-i elibereze diploma de licență.
Referitor la cererea de a fi stabilit un termen de executare – în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 -, aceasta nu poate fi primită.
Astfel, articolul anterior menționat statuează că: "În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)".
Pe de altă parte, art. 24 alin. 1 din același act normativ stabilește că "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".
Coroborând textele de lege anterior menționate, se reține că, o hotărâre judecătorească irevocabilă în materia contenciosului administrativ trebuie executată într-un termen scurt (maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă) însă – în situațiile de urgență, când se impune o executare imediată pentru a preveni ca partea îndreptățită a i se elibera un act administrativ să sufere un prejudiciu sau să-i fie afectate drepturile recunoscute de lege -, (2)În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
instanța poate face aplicarea art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 și dispune ca executarea să fie efectuată într-un interval de timp mai redus.
Or, în speță, reclamanta nu a adus la cunoștința instanței nici o împrejurare de natură a conduce la concluzia că se impune ca executarea hotărârii să se facă într-un termen mai scurt decât cel de maxim 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a Sentinței ce urmează a fi pronunțată – în caz contrar fiindu-i lezate în mod grav drepturile sau suferind un prejudiciu însemnat și care nu s-ar putea repara.
De asemenea, trebuie luat în considerare și luând în considerare și faptul că, deși a susținut examenul de licență în luna iulie a anului 2009, reclamanta s-a adresat instanței abia în data de 12.10.2012 – ceea ce denotă faptul că nu a considerat că obținerea Diplomei de licență constituie o prioritate și că, prin neeliberarea respectivului act, i se cauzează o vătămare importantă.
În aceste împrejurări, instanța a apreciat că nu se impune a stabili un termen de executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei U. "S. Haret" – de a elibera diploma de licență reclamantei -, mai mic decât cel prevăzut de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectivul interval de timp apărând ca rezonabil pentru punerea în executare a celor dispuse prin Sentința ce urmează a fi pronunțată
Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, art. 60 C.pr.civ., statuează că „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire” .
Așadar, textul de lege anterior menționat dă posibilitatea unei părți (reclamant sau pârât) să se îndrepte împotriva unei alte persoane (chematul în garanție) în ipoteza în care ar cădea în pretenții.
Este adevărat că obligația pârâtei U. S. Haret de a elibera diploma de licență reclamantei este corelativă obligației chematului în garanție M.E.T.C.S. de a aproba tipărirea formularele tipizate însă, așa cum a fost formulată cererea de chemare în garanție, reclamanta nu a făcut referire la ipoteza în care ar pierde litigiul declanșat împotriva pârâtei U. S. Haret, dimpotrivă, a solicitat ca, în situația admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat "să onoreze comanda de formulare-diplome pentru completarea diplomei de licență și a anexelor".
Or, formulată în acest mod, cererea de chemare în garanție apare ca fiind inadmisibilă – reclamanta nepretinzând nimic de la instituția chemată în garanție ci solicitând ca aceasta să fie obligată a aproba tipărirea formularelor tipizate așa cum i s-a solicitat de către U. S. Haret. De altfel, reclamanta nu are nici interes de a formula vreo astfel de cerere ci pârâta – dacă aprecia că va pierde procesul declanșat de reclamantă -, aveau posibilitatea de a solicita instanței, în temeiul prevederilor art. 60 C.pr.civ., să oblige chematul în garanție M.E.T.C.S să aprobe tipărirea formularele tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la respectiva diplomă către reclamantă - pentru a putea, la rândul său, să elibereze reclamantei Diploma de licență – U. S. Haret uzând, de altfel, de posibilitatea conferită de legiuitor .
Prin urmare, date fiind cele prezentate anterior, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, în contradictoriu cu chematul în garanție M.E.T.C.S, ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 din anexa 1 la Ordinul nr. 2284/2007 - Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ -, "Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi si păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare. "
Din cuprinsul adreselor înregistrate la MECTS sub nr._/21.06.2010,_/2010, 12356F/2010,_/1010, rezultă că pârâta U. S. Haret a solicitat aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac – în vederea eliberării diplomelor de licență pentru absolvenții promoției 2009 -, însă chematul în garanție a comunicat S.C. Romdidac S.A. faptul că nu a aprobat decât 10.325 bucăți formulare tipizate din cele 27.000 bucăți solicitate.
Așadar, contrar susținerilor chematului în garanție, nu a fost acordat avizul achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate tuturor absolvenților Universității S. Haret, ci doar pentru o parte dintre respectivii absolvenți.
Or, aprobarea unui număr de bucăți formulare tipizate mai mic decât cel solicitat a pus-o pe pârâta U. S. Haret în imposibilitatea de a-i elibera diploma de licență reclamantei și, în contextul în care instanța a admis cererea reclamantei în acest sens, pârâta anterior menționată - căzută în pretenții -, este îndreptățită formuleze cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu instituția publică centrală care are autoritatea de a aproba tipărirea respectivelor formulare tipizate.
Prin urmare, întrucât obligația pârâtei U. S. Haret de a elibera diploma de licență reclamantei este corelativă obligației chematului în garanție METCS de a aproba tipărirea formularele tipizate, cererea de chemare în garanție apare ca fiind întemeiată și, în consecință, a fost admisă.
Ca atare, a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomă de Licență și suplimentul la respectiva Diplomă pentru reclamantă.
Referitor la solicitarea pârâtei U. S. Haret ca instituția chemată în garanție să fie obligată a-și îndeplini obligația de a aproba tipărirea formularelor tipizate sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 - in cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, o astfel de cerere nu poate fi primită.
Astfel, textul de lege invocat de pârâta anterior menționată – art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 care prevede că "În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere -, nu are aplicabilitate decât în etapa punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, din moment ce alin. 1 al aceluiași articol, statuează "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".
Prin urmare, o astfel de cerere nu poate fi intentată odată cu acțiunea principală ci doar în ipoteza în care, după rămânerea irevocabilă a unei hotărâri prin care o autoritatea publică este obligată să elibereze un înscrissau să efectueze anumite operațiuni administrative, punerea în executare a respectivei hotărâri nu este realizată în termenul maxim fixat de legiuitor - 30 de zile.
În altă ordine de idei, aplicarea amenzii reglementate de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 nu poate fi aplicată unei instituții publice, ci poate fi cerută numai pentru conducătorul respectivei instituții, în ipoteza nesocotirii prevederilor alin. 1 al textului de lege anterior menționat.
În consecință, neexistând nici un suport legal pentru admiterea unei astfel de cereri, instanța nu a dispus ca instituția chemată în garanție să-și îndeplinească obligația sub sancțiunea aplicării unei amenzi.
Împotriva sentinței a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, considerând sentința nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant”, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N. ca neîntemeiată.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, a apreciat că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității de învățământ fiind atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
A menționat recurentul că, în cazul Universității „S. Haret” din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, OUG nr.75/2005 și HG nr.1011/2001.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile judecătorești și a obligat M.E.C.T.S. să aprobe furnizarea de formulate tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
A susținut că admiterea cererii de chemare în garanție a MEN este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, precum și a acțiunii ca neîntemeiate față de MEN.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 01.07.2013, intimata pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Intimata pârâtă a solicitat înlăturarea criticilor aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., apreciind că în mod corect a fost obligat MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă. A invocat dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 12 la CEDO.
A precizat că dreptul nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. Haret și M. Educației, atâta timp cât M. Educației sau ARACIS nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că pârâta a acționat în afara cadrului legal.
Având în vedere că se află în imposibilitatea eliberării diplomelor de licență, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform OM nr. 2284/2007 solicită să se constate legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și să fie respins recursul ca nefondat.
A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamanta, înscrisă la U. „S. Haret”, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiată, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantei, în calitate de studentă, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantei aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamanta se putea încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Recurentul a invocat în motivele de recurs faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești.
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamantă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanta, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimata reclamantă a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatei reclamante și aceasta și l-a exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea sa a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr.4378 din 26 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. (F. D.) ST. E. și intimata pârâtă U. "S. HARET" BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. GC
Jud. fond CMG
Tehn. DF
2ex/12.11.2013
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 36/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 9231/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
