Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 3428/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M.E.C.T.S.) împotriva sentinței nr.4313/2013 din 11 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. (F. U.) I. M. și intimata pârâta U. S. HARET, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; au fost depuse întâmpinări de către intimata pârâtă U. S. HARET FACULTATEA și de către intimatul reclamant T. (F. U.) I. M.. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 4313/2013 din 11 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta T.(fostă U.) I. M. în contradictoriu cu pârâta U. ,,S. Haret” cu sediul în București, ..13, sector 3.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta T.(fostă U.) I. M. împotriva pârâtului MEN(fost M.E.C.T.S.). și respinge acțiunea față de această pârâtă.
A fost obligată pârâta U. ,,S. Haret” să elibereze reclamantei diploma de licență obținută în urma susținerii examenului de licență din sesiunea iulie 2009, sub sancțiunea plății de 50 lei penalități pe zi de întârziere în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.,,S. Haret”
A fost obligat chematul în garanție MEN(fost M.E.C.T.S.) să aprobe tipărirea formularului tipizat al diplomei de licență sesiunea iulie 2009 în favoarea reclamantei, sub sancțiunea plății de 50 lei penalități pe zi de întârziere în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
A fost obligată pârâta U. ,,S. Haret” la 350 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
A fost obligat chematul în garanție MEN(fost M.E.C.T.S.) la 350 lei cheltuieli de judecată către pârâta U. ,,S. Haret”.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Din întreg probatoriu administrat în cauză rezultă că între reclamantă și pârâta U. „S. Haret” – Facultatea de sociologie-psihologie București, specializarea psihologie a existat un raport juridic de învățământ studii universitare în forma de învățământ la distanță conform contractului de studii încheiat prin care reclamanta s-a înscris pentru anul universitar 2006-2007, pentru ca în iulie 2009 să susțină și să promoveze examenul de licență. Acest contract anual de studii a fost prezentat în copie xerox de către reclamantă împreună cu adeverința nr.7475/23.07.2009 emisă de U. „S. Haret” prin care se menționează faptul că reclamanta este absolventă a Facultatea de Psihologie București, cu un număr de 180 de credite (ECTS) din cadrul universității, promoția 2009.
De asemenea, prin aceeași adeverință se arată că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, aceasta obținând la proba evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate nota 10.00, obținând titlul de licențiată în psihologie. În ultimul alineat din adeverință se menționează că prezenta adeverință este valabilă până la eliberarea diplomei de licență și poate fi utilizată de titular, respectiv de reclamantă pentru dovedirea studiilor de licență și a titlului de licențiat.
Prin adeverința eliberată de U. „S. Haret” se arată că formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal potrivit art.60 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995 care precizează: „Activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventă redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.”. Se susține că U. „S. Haret” având învățământ de zi autorizat sau acreditat poate organiza învățământ de la distanță și cu frecvență redusă, iar conform prevederilor art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995: „Diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, in condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvita.”. La aproximativ trei ani, de la data eliberării adeverinței nr. 7475/23.07.2009, reclamanta nu i s-a eliberat diplomă de licență, fiind nevoită să se adreseze instanței de judecată conform cererii de față înregistrată la 28 noiembrie 2012.
În toată această perioadă, pârâta a purtat o corespondență abundentă cu chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care prin răspunsurile acordate celei dintâi invocă dispozițiile art.3 din legea nr.443/2003 privind înființarea Universității „S. Haret” din București: „După . prezentei legi în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art.2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
Se învederează totodată că pentru recunoașterea studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învățământ să fie autorizată sau acreditată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate și astfel fiecare absolvent trebuie tratat individual raportat la conținutul Hotărârii de Guvern aplicabilă la momentul respectiv. Astfel, se susține de către pârâta MECTS că fiecare absolvent trebuie tratat individual raportat la conținutul hotărârii de guvern în vigoare în momentul începerii anului I de studii, pe cale de consecință, trebuie verificat dacă facultatea cu forma de învățământ respectivă era acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
De asemenea, direcția generală de învățământ superior prin direcția generală, juridic și contencios din cadrul ministerului, învederează reclamantei faptul că pentru a reglementa situația persoanelor care au urmat cursuri la specializările neautorizate sau neacreditate, indiferent de forma de învățământ din cadrul Universității „S. Haret” din București a fost emisă Ordonanța de Guvern nr.10/2009, precum și OMECTS nr.5202/2009 privind metodologia de aplicare. Din cuprinsul întâmpinării formulată de către pârâta U. „S. Haret” nu se contestă faptul că reclamanta nu ar fi urmat studiile universitare și licență ale facultății de geografie București, specializarea psihologie și nici rezultatele examenului de licență susținut în sesiunea din luna iulie 2009, pentru care reclamanta a obținut nota 8,80 și titlul de licențiat în psihologie astfel că această situație de fapt este recunoscută, întrucât așa cum s-a menționat mai sus, pentru aceste aspecte de fapt și de drept s-a eliberat adeverința pe care reclamanta în calitate de titular a putut să o utilizeze pentru dovedirea studiilor de licență și a titlului de licențiat, până la data eliberării diplomei de licență.
În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, și anume, eliberarea diplomei de licență, se constată că până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și până la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâta U. „S. Haret” din București – Facultatea de psihologie București nu a eliberat reclamantei această diplomă de licență, cu motivarea că a îndeplinit condițiile impuse prin adresa nr.377 din 17.02.2010 a prezentat o situație în vederea obținerii aprobării pentru tipărirea de formulare tipizate și prin adresele formulate de aceasta către chematul în garanție MECTS a solicitat necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților universității pentru anul 2009, însă ministerul a refuzat aprobarea scrisă în vederea aprobării și eliberării notei de comandă privind tipărirea formularelor tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților către . de material didactic.
Pe cale de consecință, pârâta U. „S. Haret” în condițiile art.60 și urm. c.pr.civ. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva chematului în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimente de diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin. 2 din Legea nr.554/2004 până la aprobare.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că prin adresele nr.385 din 6 aprilie 2009; nr.769 din 25 august 2009; nr.31 din 21 iunie 2010; nr.557 din 12 octombrie 2010; nr.569 din 18 octombrie 2010; nr.573 din 26 octombrie 2010; nr.1054 din 3 februarie 2011; nr.960 din 8 octombrie 2009 și nr.278 din 5 august 2010 adresate chematului în garanție s-a solicitat acestuia aprobarea necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității „S. Haret”, pentru anul universitar 2009 în condițiile Legii nr.288/2004 și ale Legii nr.84/1995, adrese ce au fost soluționate parțial fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate, astfel că pârâta U. „S. Haret” s-a aflat în imposibilitate de a elibera tuturor absolvenților din anul 2009, printre care și reclamanta din vina exclusivă a chematului în garanție, care printr-o atitudine discriminatorie pentru unii din absolvenții anului 2009 li s-a putut elibera diploma de licență, întrucât s-a aprobat într-un număr limitat tipărirea acestor formulare, deși așa cum s-a menționat anterior prin adresele respective s-a solicitat aprobarea necesarului de materiale tipizate pentru toți absolvenții anului 2009.
Prin întâmpinarea formulată, ministerul în calitate de chemat în garanție motivează refuzul aprobării formularelor tipizate pentru absolvenții anului 2009 în forma de învățământ fără frecvență și la distanță, pe motiv că pârâta U. „S. Haret” nu avea posibilitatea să organizeze aceste forme de învățământ superior, dacă nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr.88/1993, a dispozițiilor OUG nr.75/2005 și a prevederilor HG nr.1418/2006, astfel că numai după parcurgerea procedurii de evaluare academică de către pârâta U. „S. Haret”, va putea fi obligat ministerul să emită formulare tipizate pentru diplomele de licență la specializarea respectivă la forma de învățământ fără frecvență și la distanță.
În ceea ce privește fondul cererii în sensul eliberării diplomei de licență obținută ca urmare a susținerii examenului de licență din sesiunea iulie 2009 în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret”, tribunalul a admis acțiunea, întrucât reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ ca urmare a faptului că cererea privind eliberarea diplomei de licență nu a fost soluționată în termen legal, astfel că ne aflăm în cadrul instituției reglementate de dispozițiile art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004 privind refuzul nejustificat de a soluționa o cerere de către o instituție asimilată unei autorități publice centrală sau locală.
În raport de specificul activității pârâtei, și anume, ca instituție de învățământ superior care organizează studii superioare pentru diferite specializări și forme de învățământ, studii ce se finalizează cu examenul de licență, rezultă în mod cert faptul că pârâta are obligația de a asigura și de a elibera pentru toți absolvenții ce se încadrează în numărul de locuri acreditate actele de studii în formularele tipizate, indiferent dacă aceste locuri au fost acreditate definitiv sau provizoriu, atâta timp cât pentru o parte din absolvenții studiilor universitare și a examenului de licență din luna iulie 2009 au fost emise aceste diplome de licență, incumbă acesteia obligația de a elibera reclamantei diploma de licență ca urmare a promovării examenului de licență din luna iulie 2009 cu nota 8,80 indiferent de impedimentele invocate și dacă acestea se datorează culpei exclusive sau parțiale a pârâtei sau a altor instituții sau autorități publice.
În caz contrar reclamanta s-ar afla într-o situație defavorabilă și vătămătoare interesului său, ceea ce ar determina încălcarea dreptului reclamantei la educație ce include dreptul de a obține o diplomă de licență, corelativ cu dreptul la egalitate care poate fi interpretat cu dreptul la nediscriminare ce este un drept fundamental prevăzut de art.14 din Convenție și care protejează atât persoanele fizice cât și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, în cazul de față în situații similare, împotriva aplicării unui tratament diferențiat din motive nejustificate, în ceea ce privește fondul problemei, întrucât lipsa aprobării din partea ministerului privind tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență, reprezintă un aspect de procedură și nu un aspect de fond, neavând relevanță în acest cadrul procesual dacă universitatea a urmat sau nu procedura administrativă privind acreditarea diferitelor forme de învățământ, întrucât vizează o altă problemă de drept și în alte condiții, reglementate printr-o metodologie de aplicare și care nu fac obiectul cauzei de față.
În drept, conform dispozițiilor art.38 din regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin OMECT nr.2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a cărui termen de valabilitate este de maxim 12 luni, iar așa cum rezultă din capitolul VII din metodologia de desfășurarea a examenelor de finalizare a studiilor, pârâta are obligația de a elibera persoanelor îndreptățite diploma de licență. Din adeverința emisă de pârâtă reclamantei rezultă că aceasta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel că în mod justificat acesteia i s-a eliberat adeverința din care rezultă că este licențiată în psihologie.
Prin legea nr.443/2002 rezultă înființarea și acreditarea Universității ,,S. Haret”, iar potrivit art.2 din regulamentul de organizare și funcționare emis de pârâtă, rezultă că universitatea organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, cu respectarea prevederilor din legea învățământului nr.84/1995. Conform dispozițiilor art.2 din regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995 și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. Potrivit art.5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Raportat la dispozițiile art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. De asemenea, conform dispozițiilor art.20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. ,,S. Haret” împotriva chematului în garanție MEN(fost M.E.C.T.S.), instanța a avut în vedere prevederile Ordinului nr.2284/2207 și HG nr.81/2010, astfel că va admite această cerere de chemare în garanție atâta timp cât eliberarea diplomei de licență reclamantei este împiedicată de lipsa avizului și aprobarea ministerului privind tipărirea formularelor tipizat solicitate de universitate, această obligație revenind chematei în garanție, conform regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ. Cu privire la OG nr.10/2009, care în prezent a fost abrogată prin legea nr.1/2011, se constată că aceasta prin art.1 a dispus încetarea școlarizării pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță., iar aceasta a intrat în vigoare la data de 23 august 2009, ca urmare a publicării în M.O. nr.581 din 20 august 2009, astfel că în raport de principiul retroactivității această ordonanță nu se aplică speței de față, întrucât programul de școlarizare pentru specializarea management la forma de învățământ la distanță în ceea ce o privește pe reclamantă se finalizase în luna iulie 2009, când reclamanta a susținut și promovat examenul de licență cu nota 10, obținând titlul de licențiată în științe economice, urmând a i se elibera diploma de licență, într-o procedură prevăzută de legiuitorul și care nu mai poate antama rezultatul și finalitatea raportului juridic dintre aceasta și universitate, întrucât normele ce reglementează această procedură nu reglementează acest aspect și nu condiționează eliberarea formularului tipizat de constatarea legalității sau nelegalității raportului juridic de studii, constatare ce se poate realiza doar în cadrul unui proceduri necontencioase de către o instanță de judecată.
Ordinul MECTS nr.2284/2007 conține reglementări care atribuie chematului în garanție competențe cu privire conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor actelor de studii, în baza consultării cu instituția de învățământ, respectiv pârâta, dar și competențe cu privire la desemnarea unității de specialitate pentru tipărirea și difuzarea formularelor diplomelor de licență astfel realizate. Conform dispozițiilor art.4 din Ordinul MECTS nr.2284/2007: „(1) Titulaturile și conținutul actelor de studii se stabilesc în conformitate cu prevederile legii nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale celorlalte reglementări legale în vigoare și se aprobă prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului, care se aduce la cunoștința instituțiilor de învățământ superior. (2) Conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor actelor de studii se realizează de M. Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu alte instituții prevăzute de legislația în vigoare. (3) Datele înscrise pe actele de studii sunt în limba română. (4) Pe același act de studii, datele înscrise în limba română pot fi înscrise și în una sau mai multe limbi de circulație internațională. (5) Modelele de referință ale actelor de studii sunt cuprinse într-un document editat de MECT și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului.”.
În cauza de față, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă vizează obligarea acestuia de a îndeplini această obligație legală, ce cade în sfera acestuia de activitate, este evidentă justificarea calității sale procesuale pasive, întrucât obligația pârâtei nu poate fi dusă la îndeplinire, fără obligația corelativă a chematului în garanție de a realiza procedura de tipărire a formularului tipizat pentru actul de studii.
Prin decizia nr.1646/2010 pronunțată de Curtea Constituțională privind excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, excepție ridicată de U. "S. Haret" în dosarul nr.8._ al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a reținut: „Prin urmare, problemele legate de organizare, eficiență și stabilitate trebuie să fie corelate între ele în așa fel încât așteptările legitime ale tuturor potențialilor beneficiari ai actului de învățământ să nu fie nesocotite. Așadar, o conformitate parțială a egalității în fața legii este cea care justifică diferitele forme de opoziție, cum ar fi tocmai ordonanța criticată, care este legitimată de art. 53 din Constituție, atât de apărarea ordinii și moralei publice, cât și a drepturilor și libertăților posibililor beneficiari ai actului de învățământ superior. Pentru aceleași motive, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia, prin ordonanța criticată, este afectată substanța dreptului la autonomie universitară, deoarece U. "S. Haret" poate să își desfășoare activitatea, cu condiția corijării neajunsurilor evidente care contravin regulilor generale de organizare a învățământului. Totodată, autorul excepției mai susține că prin reglementarea specială contestată, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual și a fost adoptată intuitu personae, motiv pentru care încetează a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu și, prin aceasta, neconstituțional. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece Ordonanța Guvernului nr. 10/2009, așa cum s-a arătat mai sus, are drept finalitate . Universității "S. Haret". Or, așa cum prin legi speciale sunt înființate instituții superioare de învățământ, tot așa prin acte de reglementare primară se pot dispune măsuri de monitorizare sau chiar de retragere a acreditărilor, care însă nu pot fi luate cu privire la toate instituțiile furnizoare de învățământ, ci doar cu privire la cele vizate. Nerespectarea condițiilor legale generale plasează respectiva universitate în sfera de incidență a unui alt regim juridic, situație care justifică aplicarea unui tratament juridic diferit de cel de care beneficiază cele care respectă exigențele impuse de Legea învățământului.”.
De altfel, conform principiului error communis facit ius (greșeala comună produce norma juridică, greșelile oamenilor determină promulgarea unei legi noi), speței de față sunt aplicabile aceste dispoziții, întrucât la nivel național s-a apreciat că toate formele de învățământ desfășurate și organizate de pârâta U. S. Haret sunt acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, atâta timp cât instituțiile abilitate în baza competențelor ce le revin nu au anunțat și nu au luat măsuri de interzicere a acestor practici care au determinat un șir lung de efecte și acte juridice ce au intrat în circuitul civil și care le pot afecta, ceea ce contravine principiului securității juridice.
De asemenea, instanța a avut în vedere și art.2 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale care proclamă dreptul la instruire oricărei persoane, ce include obligația statelor să garanteze persoanelor aflate sub jurisdicția lor dreptul de a beneficia, în principiu, de posibilitățile de instruire existente la un moment dat și în consecință de a asigura accesul liber la toate formele de învățământ. În conținutul acestui drept Curtea a statuat că acest acces la formele de învățământ este o parte a acestui drept privind efectele acestuia, în special ca titularul dreptului să fie în măsură să poată obțină potrivit normelor în vigoare din statul național, recunoașterea oficială a studiilor dobândite, ceea ce incumbă obligația statului de a respecta dreptul reclamantei de a obține diploma de licență care atestă calificarea profesională dobândită pentru a avea acces egal la piața muncii, cât și la continuare studiilor dorite.
Pe de altă parte, s-a reținut că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr.5386 din 15 noiembrie 2011, nr.5656 din 24 noiembrie 2011, nr.5722 din 29 noiembrie 2011, nr.2533 din 22 mai 2012, nr.628 din 8 februarie 2012 și nr.953 din 23 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
În ceea ce privește obligarea la penalități pe zi de întârziere, atât pentru pârâtă cât și pentru chematul în garanție, tribunalul a aaut în vedere dispozițiile art.18 din legea nr.554/2004: „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații; d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale. (5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. (6) În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).”. Din prevederile enunțate rezultă aplicabilitatea specială în materia contenciosului administrativ, iar punerea în executare poate fi asigurată prin aplicarea acestei sancțiuni administrative, raportat la faptul că punerea în executare a hotărârii nu este condiționată de efectuarea unor demersuri suplimentare din partea reclamantei, ca și în situația hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele civile.
În consecință, tribunalul a apreciat că se impune ca îndeplinirea obligației ce revine fiecărei în parte pentru cele două părți să fie stabilită sub sancțiunea unei penalități aplicabile acestora pentru fiecare zi de întârziere, având în vedere faptul că dispozițiile reglementează unul din mijloacele coercitive expres prevăzute în procedura contenciosului administrativ pentru previzibilitatea și predictibilitate punerii în executare a hotărârilor pronunțate de instanța de contencios administrativ. De altfel, statul prin instituțiile sale răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea obligațiilor cei revin în cadrul autorității publice, dar și pentru organizarea necorespunzătoare a activității de executare și respectarea a legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea tuturor cerințelor legale, într-un termen rezonabil și fără încălcarea drepturilor persoanelor îndreptățite.
Tribunalul a avut în vedere și considerentele Deciziei nr.1210 din 18 decembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.1, art.18 alin.1 si (5) si art.24 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, prin care Curtea Constituțională: „constată ca acestea conțin norme procedurale specifice materiei contenciosului administrativ, care nu contravin dispozițiilor constituționale ale art.52 alin.1, care oferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. Textele de lege criticate dau expresie prevederilor art.52 alin.2 din Constituție, care stabilesc ca exercitarea acestui drept se face în condițiile și în limitele stabilite prin lege organică.”
Împotriva sentinței nr. 4313/2013 din 11 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a declarat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M.E.C.T.S.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M.E.C.T.S.), a arătat că sentința a fost dată fără a fi luate în considerare argumentele de fapt și de drept invocate de acesta.
A susținut că nu există niciun cadru normativ care să oblige M. Educației Naționale la aprobarea emiterii tipizatelor diplomelor de licență și a suplimentelor la acestea decât în condițiile în care activitatea de învățământ s-a organizat și desfășurat, în condițiile legii.
A arătat că cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantei.
A susținut că instanța de fond nu a analizat motivul pentru care M. Educației Naționale a refuzat aprobarea eliberarea tipizatelor. A făcut trimitere, în aceste sens, la adresa ARACIS nr.5126 din 29.08.2012, înregistrată la M. Educației Naționale sub nr.55.375/30.08.2012, prin care s-a comunicat că pentru forma de învățământ ID, Universității S. Haret i s-a aprobat cifră de școlarizare numai pentru 4 specializări.
A arătat că, în vederea punerii în executare a dispozițiilor art.60 alin.1 din legea nr.84/1995, nu M. Educației ci Guvernul a adoptat Hotărârea nr.1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior.
Cu privire la regimul juridic al adeverințelor emis de U. „S. Haret” în anul 2009, a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că valabilitatea acestora a fost de maxim 12 luni iar eliberarea de adeverințe care să ateste efectuarea unor studii este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități.
S-a argumentat în acest sens că admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret”din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ - superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Pentru eliberarea formularele diplomelor instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Referitor la obligarea recurentului la plata penalităților de întârziere s-a susținut că soluția instanței de fond este neîntemeiată încălcând art. 24 din Legea nr. 554/2004.
S-a argumentat în acest sens că prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este subsecventă etapei judiciare care s-a efectuat în fața instanței de fond, astfel că obligarea la penalități pe zi întârziere este prematură și lipsită de temei legal.
Deci, pentru aplicarea amenzii sau obligarea la despăgubiri trebuie să existe o hotărâre irevocabilă iar autoritatea publică să refuze să o pună în executare în termenul stabilit de instanță sau în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. S-a susținut că în speță nu există această situație și nici nu s-au depus probe din care să rezulte că ar refuza să se conformeze unei eventuale hotărâri definitive și irevocabile, motiv pentru soluția dată de instanța de fond acestui capăt de cerere este neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că acestea sunt datorate de cel care a căzut în pretenții iar Ministerului Educației nu i se poate imputa nicio culpă.
Raportat la cele de mai sus a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, precum și a acțiunii ca neîntemeiate.
În drept a invocat dispozițiile art. 20 din legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.940/2004, HG nr.1609/2004, Legea învățământului nr.84/1995, Legea nr.88/1993, HG. Nr.1011/2011 și ale art.205 și urm.Cod procedură civilă.
În temeiul art.242 alin.2 C.pr.civilă a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 30.10.2013, intimata pârâtă a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta U. S. HARET și a cererii de chemare în garanție, precum și acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.11.2013, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului promovat de chematul în garanție.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate însă numai în ceea ce privește obligarea pârâtei și chematului în garanție la penalități de întârziere, prima instanță făcând o corectă a aplicare a dispozițiilor incidente în raport cu soluționarea cererii de chemare în garanție referitor la fondul acesteia.
Astfel, în ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție referitor la motivul de recurs întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că prin obligarea recurentului chemat în garanție la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și a suplimentelor la aceste diplome, instanța nu a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat, rămânând în limitele atribuțiilor puterii judecătorești astfel cum sunt stabilite de dispozițiile constituționale și ale legii de organizare.
Astfel, instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/_, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanții a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. S. Haret de a le elibera diploma de licență la absolvirea Facultății de Management Financiar contabil – Specializarea contabilitate și Informatică de Gestiune.
Constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei dar și temeinicia cererii de chemare în garanție, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina MECTS, instanța de fond a obligat pârâta la eliberarea diplomelor, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestor diplome.
Invocând în motivele de recurs depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul arată faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale MECTS, instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, critica recurentului nefiind fondată.
În ceea ce privește critica, privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care U. S. Haret a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor părților din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanții care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei - intimate U. S. Haret de eliberare către intimații reclamanți a diplomelor de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Sunt, prin urmare, nefondate criticile recurentei chemate în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căruia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
În egală măsură, Curtea consideră că poziția manifestată de către recurenta chemată în garanție a fost una oscilantă, aceasta invocând în cererea de recurs, pe de o parte faptul că și-ar fi îndeplinit obligația de eliberare a tipizatelor solicitate de către intimata pârâtă, oferindu-i acesteia un număr chiar mai mare decât cel solicitat, număr care acoperă specializările autorizate/acreditate si care este mai mare decât cel solicitat, iar, pe de altă parte, că refuză să elibereze tipizatele solicitate pentru faptul că universitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de autorizare/acreditare.
În aceste condiții, se apreciază drept nefondată și critica recurentului chemat în garanție care a invocat faptul îndeplinirii obligației de a elibera tipizatele necesare eliberării diplomelor de licență, atât timp cât aceasta nu a făcut dovada acestui fapt și în situația în care acesta este singura autoritate cu competențe în domeniul tipăririi și difuzării formularelor actelor de studii concepute.
În raport de cele arătate, având în vedere că instanța de fond a apreciat întemeiată cererea reclamantei sub aspectul obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea în favoarea acesteia a diplomei de licență, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a MECTS la tipărirea formularului de diplomă de licență întrucât numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S. Haret a diplomei de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularului tipizat a acestui act de către MECTS în calitate de autoritate administrativă competentă.
În ceea ce privește obligarea la penalități pentru fiecare zi de întârziere a pârâtei și chematei în garanție Curtea reține că daunele solicitate în temeiul art. 24 din Legea 554/2004 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art. 25 alin. 1 din aceeași lege iar nu în actualul cadru procesual.
Interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 18 din Legea 554/2004 prin care se reține că acesta permite acordarea penalităților de întârziere odată cu soluționarea fondului litigiului în fața instanței de contencios administrativ contravine dispozițiilor art. 24 din același act normativ care reglementează modalitatea specifică de aducere la îndeplinire a hotărârilor pronunțate de instanța de contencios administrativ, în situația în care în cadrul soluțiilor pe care le poate da instanța de contencios nu este prevăzută și posibilitatea acesteia de a obliga daune cominatorii sau penalități de întârziere.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, și, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 – 3 C.p.civ., Curtea urmează să admită recursurile declarate de pârâtă și chematul în garanție și să modifice în parte sentința atacată în sensul înlăturării sancțiunii privind plata de daune cominatorii, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Prin admiterea recursului, intimatul reclamant este în culpă procesuală, potrivit art. 274 alin. 1 C.p.civ., astfel că va suporta cheltuielile de judecată efectuate în recurs, urmând a fi respinsă cererea sa privind cheltuielile de judecată efectuate în faza recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M.E.C.T.S.) împotriva sentinței nr.4313/2013 din 11 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta T. (F. U.) I. M. și intimata pârâta U. S. HARET.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului MEN la penalități pe zile de întârziere.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.GC
C.B. 16 Decembrie 2013/2 ex.
Jud.fond C.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Alte cereri. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
