Alte cereri. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 2042/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5950/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător G. V.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul T. A. O. împotriva sentinței nr. 1 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, precum și faptul că, prin Serviciul arhivă, intimata pârâtă a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurentul reclamant potrivit disp. art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă, și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. A. O. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 alin.2 din Legea nr.554/2004, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele autorităților publice centrale și locale prin care se încalcă legislația privind funcția publică, în condițiile prezentei legi și ale Legii nr. 188/1999 privind Statului funcționarilor publici, republicată.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici monitorizează și controlează modul de aplicare a strategiilor, politicilor și legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților si instituțiilor publice, având legitimare procesuală activă pentru a sesiza instanța de contencios administrativ competența cu privire la actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control și cu privire la refuzul autorităților si instituțiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici, în condițiile art. 8 și 39 din Regulamentul de organizare și funcționare al A.N.F.P.
Exercitarea tutelei administrative de către A.N.F.P. presupune, așadar, îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor vizând obiectul unei cereri în contencios administrativ, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 2 din Legea 544/2004, cât și a unor condiții speciale deduse din reglementările speciale sus-menționate.
Prin urmare, pot forma obiectul unor cereri formulate de A.N.F.P. în virtutea art. 3 alin.2 din Legea 554/2004, actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publica si funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control sau refuzul autorităților si instituțiilor publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcției publice si al funcționarilor publici.
În prezenta cauză, reclamantul a înțeles să conteste refuzul pârâtei de a exercita dreptul de tutelă administrativă în ceea ce privește două acte administrative: Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 și Decizia nr.58/22.07.2011 emisă de Comisarul șef de secție al Gărzii Financiare - Secția Județeană D..
Cu privire la acestea instanța a constatat că nici unul dintre acestea nu fac parte din categoria actelor administrative prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publica si funcționarii publici, încălcări care să fie constatate ca urmare a activității proprii de control a Agenției Naționale a Funcționarilor Publice, nefiind astfel îndeplinite condițiile pentru ca pârâta să își exercite dreptul său de tutelă administrativă.
De altfel, susținerile reclamantului cu privire la încălcarea prin actele administrative sus-menționate a unor prevederi ale legislației referitoare la funcția publică și funcționarii publici nu au fost întemeiate.
Astfel, prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 a fost aprobată structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare, a secțiilor județene și a Secției Municipiului București ale Gărzii Financiare, repartizarea numărul maxim de posturi alocate acestora și statele de funcții corespunzătoare, avându-se în vedere dispozițiile art.3 alin.5 din HG nr. 1324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, norme potrivit cărora „repartizarea numărului de posturi pentru Comisariatul General, secțiile județene și Secția Municipiului București se face prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la propunerea comisarului general”.
A fost, de aceea, neîntemeiată susținerea reclamantului referitoare la nerespectarea în emiterea acestui ordin a dispozițiilor HG nr. 1324/2009, HG nr. 109/2009 și Ordinului nr. 1468/2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Gărzii Financiare, atribuția repartizării numărului de posturi aprobate pentru Garda Financiară prin hotărâre de guvern revenind în mod expres președintelui A.N.A.F..
S-a apreciat, totodată, că structura ordinului sus-menționat respectă cerințele impuse de normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, susținerea reclamantului cu privire la acest aspect lipsită de pertinență și concludență în raport de obiectul cererii deduse judecății.
În ceea ce privește decizia nr.58/22.07.2011 emisă de Comisarul șef de secție al Gărzii Financiare - Secția Județeană D., instanța reține că singurul argument vizând nelegalitatea acesteia este acela al emiterii sale în baza Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011, ordin apreciat de reclamant ca fiind nelegal.
În condițiile în care susținerile reclamantului vizând nelegalitatea Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța constată că reclamantul nu a invocat un argument concludent, pertinent și fondat pentru a fi incident în cauză vreunul din cazurile exercitării de către pârâtă a dreptului său de tutelă administrativă.
Mai mult chiar, instanța a constatat că dispozițiile art. 3 alin.2 din Legea 554/2004 conferă pârâtei dreptul, iar nu obligația de a exercita tutela administrativă, condițiile exercitării acestui drept rezultând din interpretarea cumulativă a dispozițiilor Legii nr.554/2004, Legii nr. 188/1999 și Regulamentului de organizare și funcționare al A.N.F.P.
Reclamantul, ce se consideră vătămat în drepturile sale, dispune însă de dreptul de a ataca cele două acte administrative cu privire la care solicită exercitarea de către pârâtă a dreptului său de a sesiza instanța de contencios administrativ în condițiile art. 1 și 2 din Legea 554/2004 și cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr.554/2004, justificând un interes direct, personal și actual în acest sens.
Nefiind îndeplinite cerințele art. 3 alin.2 din Legea 554/2004, instanța a apreciat neîntemeiată și cererea privind fixarea unui termen până la care pârâta să pună în aplicare prevederile art. 3 (2) din Legea nr. 554/2004 actualizată si ale art. 39 al. (1), lit. c din Regulamentului de organizare si funcționare al A.N.F.P.
În consecință, în raport de cele mai-sus prezentate și față de dispozițiile Legii nr.554/2004, Legii nr. 188/1999 și Regulamentului de organizare și funcționare al A.N.F.P., instanța a respins prezenta acțiune, aceasta fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. A. O. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul reclamant a arătat că instanța de fond, în mod eronat a reținut că ANFP, în temeiul atribuțiilor legale avea dreptul și nu obligația de a verifica încălcările legii, avînd în vedere că, urmare a sesizării adresate, acesteia îi revenea obligația legală de a verifica nelegalitățile invocate și de a acționa în vederea înlăturării acestora și a afectelor nelegale.
În speță, ANFP a refuzat în mod nelegal să își îndeplinească atribuțiile legale ce îi revin privind verificarea respectării dispozițiilor legale care guvernează cariera funcționarilor publici.
A criticat recurentul reclamant și faptul că instanța de fond a reținut eronat că structura OPANAF nr.2253/2011 respectă cerințele normelor de tehnică legislativă, avînd în vedere că acest ordin nu are articolul 1, în lipsa căruia nu s-a aprobat structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare, secției municipiului București și secțiilor județene.
A susținut recurentul reclamant că inexistența art.1 înlătură prezumția de legalitate a ordinului, fiind încălcată Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevede că aceste norme se aplică și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice locale(art.3 alin.2), precum și faptul că redactarea acestora se face în forma prescriptivă proprie normelor juridice, iar prin modul de exprimare actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu.
De asemenea, a invocat recurentul reclamant încălcarea și a disp. art.47 din Legea nr.24/2000, toate aceste încălcări rezultînd din inexistența art.1 ceea ce conduce la concluzia că atât ordinul, cât și actele administrative emise în această procedură sunt nule de drept.
În drept, recurentul reclamant a invocat disp. art.304 pct.9 și art.3041C.P.C. solicitînd judecarea cauzei în lipsă.
La data de 22.04.2013 a fost formulată întâmpinare de către intimata pârâtă ANFP care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătînd faptul că, în mod corect, instanța de fond a reținut că disp. art.3 alin.2 din Legea nr.554/2004 conferă dreptul și nu obligația de a exercita tutela administrativă, iar structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare este reglementată prin HG nr.1324/2009 cu modificările și completările ulterioare.
Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate de către recurentul reclamant, dar și a disp. art.3041C.P.C. Curtea constată că recursul nu este fondat din următoarele considerente:
Recurentul reclamant a criticat sentința atacată prin prisma motivului prev. de art.304 pct.9 C.P.C. respectiv cel privind lipsa unui temei legal sau pronunțarea hotărârii cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în speța dedusă judecății.
În speță reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune prin care a contestat refuzul pârâtei ANFP de a exercita dreptul de tutelă administrativă cu privire la OPANAF nr.2253/2011 și Decizia nr.50/2011 emisă de Comisarul Șef de secție al Gărzii Financiare- Secția Județeană D..
În raport de obiectul cu care reclamantul a investit instanța de fond, în mod corect s-a făcut aplicarea disp. art.3 alin.2 din Legea nr.554/2004, dispoziții ce reglementează tutela administrativă ce poate fi exercitată de ANFP cu privire la actele autorităților publice centrale și locale prin care se încalcă legislația privind funcția publică.
Din modul de reglementare a instituției tutelei administrative se deduce concluzia că aceasta reprezintă o prerogativă a ANFP, nefiind instituită ca și obligație, rămânînd în sarcina instituției să utilizeze această cale legală în privința actelor expres prevăzute de textul legal, respectiv acelea care aduc atingere legislației din domeniul funcției publice.
Ca atare, chiar și ipoteza existenței unei sesizări din partea unei persoane ce poate justifica un interes nu atribuie instituției tutelei administrative un caracter obligatoriu, așa cum eronat susține recurentul reclamant, acesta avînd la dispoziție calea legală de a ataca refuzul instituției de a soluționa cererea sa.
În mod corect instanța de fond a reținut și faptul că, în ceea ce privește cele două acte administrative cu privire la care s-a invocat refuzul de a exercita tutela administrativă de către intimata ANFP, acestea nu se circumscriu domeniului pentru care este reglementată acesată instituție, nefiind, astfel, aplicabile disp. art.3 alin.2 din Legea nr.554/2004.
În ceea ce privește critica recurentului reclamant privind reținerea eronată de către instanța de fond a caracterului legal al structurii OPANAF nr.2253/2011, în raport de normele de tehnică legislativă reglementate de Legea nr.24/2000, Curtea reține că este nefondată, avînd în vedere faptul că, atât în ceea ce privește structura de expunere a normelor cuprinse în acest ordin, cât și modul de redactare nu se rețin încălcări ale disp. art.3 alin.2, art.8 și art.47 din Legea nr.24/2000.
Astfel, articolul 1 din ordin prevede domeniul de reglementare, fiind menționat faptul că se aprobă structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare și a secțiilor județene și Secției Municipiului București ale Gărzii Financiare.
Din modalitatea de redactare a Ordinului se deduce respectarea întocmai a disp. art.40 din Legea nr.24/2000, acesta fiind structurat în conformitate cu textul legal incident, cuprinzînd toate părțile constitutive reglementate de legea privind tehnica legislativă, respectiv titlul, preambulul, partea dispozitivă și formula de atestare a autenticității actului, structurarea părții dispozitive fiind făcută pe articole și alineate, conform disp. 47 și 48 din Legea nr.24/2000.
În raport de existența unei reglementări în acord cu dispozițiile Legii nr.24/2000 nu se constată incidența unei cauze de nulitate așa cum eronat susține recurentul reclamant care să afecteze Ordinul nr.2253/2011, redactarea cuprinsului ordinului fiind structurată pe articole ca și elemente de bază, iar formularea acestora fiind redată într-o modalitate ce impune caracterul obligatoriu al cuprinsului ordinului.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată nefondate motivele de recurs invocate de recurentul reclamant și, nefiind incidente alte motive de ordine publică de casare sau modificare a sentinței care să poată fi analizate din oficiu, în baza articolului 3041C.P.C, Curtea va respinge recursul declarat, conform art.312 C.P.C. și va menține sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul T. A. O. împotriva sentinței nr. 1 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, G. V. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. A.R.
2ex./A.C./28.05.2013
j. fond A.C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
