Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 143/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O.
Judecător E. M.
Judecător L. G.
Grefier F. S.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci, împotriva sentinței nr.3030/2013 din 08.04.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat C. G., pentru intimatul reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, după care:
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul:
Avocat C. G., pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința nr.3030/2013 din 08.04.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Novaci și Administrația F. pentru Mediu. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 6360 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante cu dobânda legală aferentă și la 504 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci.
În motivarea recursului, a considerat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Novaci în favoarea A.F.M. București.
A susținut că taxa de poluare a intrat în bugetului fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Totodată, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale în contextul în care organul fiscal doar aplică legislația în vigoare.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii față de A.F.P. Novaci.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, motivată de necontestarea deciziei e calcul a taxei de poluare și lipsa procedurii prealabile, Curtea reține că, în raport de situația de fapt expusă, prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată.
CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece parte în raportul juridic este și AFP Tg.J., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă.
În baza art. 274 alin.3 cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Novaci – în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – – Serviciul Fiscal Orășenesc Novaci, împotriva sentinței nr.3030/2013 din 08.04.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G. și cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu BUCUREȘTI.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Președinte, N. O. | Judecător, E. M. | Judecător, L. G. |
Grefier, F. S. |
red.jud. L.G.
F.S. 01 Noiembrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
