Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 9249/101/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 02 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. R.
Judecător G. V.
Grefier V. P.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE M., împotriva sentinței nr. 3879 din 23 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. L. M. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic G. I. C. pentru recurenta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE M. și intimata reclamantă N. L. M., lipsind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că:
- recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege;
- prin conținutul cererii de recurs, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care;
Intimata reclamantă N. L. M. solicită proba cu înscrisuri, respectiv Situația Analitică Debite Plăți Solduri și Certificat de cazier fiscal, pe care le comunică și părții adverse.
Reprezentantul recurentei pârâte, arată că nu cunoaște conținutul înscrisurilor, însă nu solicită termen pentru observare.
Instanța pune în discuție utilitatea înscrisurilor depuse.
Consilier juridic I.G., pentru recurenta pârâtă, apreciază că nu sunt utile cauzei.
Instanța încuviințează proba ca înscrisuri, fiind necesară și utilă în dezlegarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare, acordând cuvântul asupra recursului:
Consilier juridic I.G., pentru recurenta pârâtă, susține oral motivele de recurs, în raport de care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii. Depune concluzii scrise.
Intimata reclamantă N. L. M., solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că recursul este nemotivat, întrucât nu a indicat și dezvoltat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 C.pr.civ. Depune note de ședință.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită respingerea excepției, precizând că recursul este motivat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința 3879 din 23 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul N. L. M., cu domiciliul în Drobeta-T.-S., ., ., . și pârâții C. Națională de A. de Sănătate, cu sediul în București, ., nr. 1-3, sector 2, Casa de Asigurări de Sănătate M., cu sediul în Drobeta-T.-S., ., județul M..
A fost anulată decizia de impunere nr. ACC 1778 din 13.12.2010 și decizia de soluționare a contestației nr. 263/2069/25.02.2011, emise de CAS M..
S-a dispus restituirea sumei de 1299 lei încasate în baza OP 1/24.01.2011.
Fără cheltuieli de judecată.
Potrivit celor statuate de instanța de recurs prim instanță a pus în discuția părților administrarea de probatorii și a administrat și probele propuse de contestator prin notele de ședință.
În aceste condiții s-a reținut că, deși la termenul din 28.03.2013, așa cum s-a reținut prin încheiere s-a susținut că decizia de impunere este emisă ca urmare a inspecției fiscale efectuată în cauză ulterior cu adresa_/23.05.2013, s-a revenit menționându-se că decizia de impunere are la bază stabilirea din oficiu a contribuțiilor conform art. 83 alin. 4 c. pr. fiscală.
Faptul în sine contradictoriu s-a arătat că este de natură a crea un dubiu serios cu privire la legalitatea procedurii urmate de pârâtul CAS M. în stabilirea contribuției datorate de contestator.
Reținându-se că decizia de impunere are la bază stabilirea din oficiu a contribuțiilor așa cum afirmă pârâtul în final s-au analizat condițiile emiterii acesteia.
Din acest punct de vedere prima instanță a reținut că, Decizia de impunere ACC 1678/13.12.2010 (fila 6 dosar_ ), stabilește obligații CASS pentru perioada 2005-2009 de 2831 lei din care 1299 lei debit principal și restul de 1532 lei accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.
La punctul 3.1.2. este menționat temeiurile de drept art. 215 alin. 1,2 și 3 și art. 257 alin. 1,2,3 și 4 din Legea nr 95/2006, art. 98 alin. 1 și 3 lit. a, b și c c. pr. fiscală, art. 109 alin. 2 c. pr. fiscală și art. 120 alin. 1 c. pr. fiscală precum și art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul CNAS nr 617/2007.
Decizia face referire la termenul de plată pe care nu-l menționează iar în dispozițiile finale se menționează că nu s-a procedat la audierea contribuabilului deoarece acesta nu a depus nici o declarație fiscală pentru a intra in evidența CAS M..
Cu adresa_/13.12.2010, s-a comunicat contestatorului decizia de impunere, menționându-se că acesta nu a respectat dispozițiile art. 81-83 c. pr. fiscală iar veniturile ce au servit la stabilirea bazei de impunere au fost comunicate de NAF în temeiul protocolului 1797/13.04.2009.
S-a concluzionat că pârâta nu a respectat procedura prevăzută de lege în situația în care a procedat la impunerea din oficiu.
Conform art. 83 (4) din c. pr. fiscală, Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale.
CAS M. a procedat la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale fără înștiințarea contribuabilului.
Susținerea din întâmpinare (fila 48 dosar_ ) conform căreia CAS M., nu avea această obligație pentru că și contestatorul nu și-a îndeplinit obligația prev. de art. 215 alin 2 și 3 din Legea nr 95/2006 și nu a depus declarații fiscale pentru a fi luat în evidență, nu a fost reținută în condițiile în care în temeiul protocolului nr._/30.10.2007 (fila 46 întâmpinare) încheiat de C. Națională de A. de Sănătate cu ANAF, CAS M., a avut acces ulterior datei menționate la baza de date a ANAF în cadrul căreia era evidențiat contribuabilul contestator N. L. M..
Luând în considerare neîndeplinirea de contribuabil a cerințelor art. 215 din Legea nr. 95/2006, CAS M., avea obligația de a proceda la emiterea deciziei de impunere din oficiu cu respectarea și a cerințelor privind înștiințarea contribuabilului ade existența căruia a avut cunoștință conform protocolului menționat.
Având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor art. 83 alin 4 c. pr. fiscală se apreciază că neîndeplinirea obligației de înștiințare a contribuabilului constituie temei suficient pentru anularea deciziei de impunere.
CAS nu a respectat nici obligația de a emite deciziile de impunere cu respectarea procedurii prevăzute de lege, menționează că obligația de plată se achitată în termenul prevăzut în decizia de impunere care însă nu prevede un astfel de termen.
Ulterior însă, fără a stabili un termen al obligației de plată în decizia de impunere, include în aceasta dobânzi.
Conform art. 65 din OUG nr. 92/2003 referitor la sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale s-a reținut:
„(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.”
Neprocedând la motivarea deciziei de impunere pe bază de probe în condițiile menționate CAS M. a încălcat și disp. art. 65 din OUG nr. 92/2003.
Au fost încălcate și dispozițiile privind stabilirea dobânzilor și penalităților de întârziere.
Astfel potrivit art. 119 C.Pr.Fiscală referitor la dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere:
„(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
(4) Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situației prevăzute la art. 142 alin. (6).”
Din dispozițiile legale menționate rezultă că mai înainte de a se stabili dobânzi și penalități de întârziere este necesar a se fixa un termen de scadență ceea ce nu este cazul în speță, dobânzile și penalitățile fiind fixate prin aceiași decizie de impunere fără a se stabili un termen de scadență pentru obligația principală și fără a se emite decizie conform disp. art. 119 alin. 4 din OUG nr. 92/2003.
CAS M., încălcând procedura prevăzută de lege și dispozițiile legale menționate, a stabilit o procedură sui generis de emitere a deciziilor de impunere și soluționarea contestațiilor situație în care s-a admis contestația, iar deciziile emise au fost anulate atât pentru debitul principal cât și pentru accesorii în raport de disp. art. 47 c. pr. fiscală dispunându-se restituirea sumei de 1299 lei încasate fără titlu în baza OP 1/24.01.2011.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta CAS M., a arătat că prevederile art. 208 din Legea 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente, celor care realizează venituri din chirii, dividende, etc.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din profesia liberală care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție trimestrială către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 92/2003 cât și art.215 alin Legea 95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal, în temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a contractului cadru cât si a normelor metodologice de aplicare a acestuia, iar fiecare furnizor aflat în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate este obligat să le afișeze la sediul unde își desfășoară activitatea. Totodată, acestea sunt afișate și la sediul subscrisei și pe pagina de web a instituției.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, consideră că nu se poate admite că reclamanta ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
În ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, conform Codului de procedură fiscală la Cap. III art. 120 alin. 1 s-a arătat că acestea se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Termenul de scadență pentru această categorie de venituri începe să curgă de la data de 26 ianuarie a fiecărui an pentru care intimatul-reclamant datora contribuția la FNUASS., astfel că apare ca eronată opinia onoratei instanțe de fond potrivit căreia accesoriile pot fi calculate în caz de neplată a contribuției respective. Ele curg de drept, iar debitorul fiscal este de asemenea pus de drept în întârziere.
De asemenea, conform art. 261, alin. 2 din Legea 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă, datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală."
Atâta timp cât reclamantulnu putea invoca necunoașterea legii cu privire la obligația de a plăti aceste contribuții la FNUASS pentru veniturile realizate și a declarat și achitat impozitul pe venit, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu produce consecințe juridice.
S-a arătat și că obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea si utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Verificarea privind contribuția la F.N.U.A.S a contestatoarei s-a făcut în baza Protocolului nr.P5282/26.10.2007 încheiat de către C. Națională de A. de Sănătate și nr._/30.10.2007 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind furnizarea datelor referitoare la asigurații din categoriile care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și cedarea folosinței bunurilor din agricultură și silvicultură, precum și date privind plata contribuțiilor datorate de angajator și angajat la f.n.u.a.s.s. pentru persoanele care au calitatea de angajat către C.N.A.S. Acest Protocol a fost actualizat prin Actul adițional nr. 1 înregistrat la CNAS sub. Nr. IP 1797/13.04.2009 și la ANAF sub nr._/09.04.2009 și în baza acestui act adițional s-au certificat ca lichide, certe și exigibile obligațiile de plată la fnuass, procedându-se la întocmirea înștiințărilor de plată către contribuabili.
Nedepunerea declarațiilor fiscale este și a fost sancționabilă pe parcursul anilor 2005 2009: art. 83, alin.4 al O.G. nr. 92/2003 R3, cu modificările și completările ulterioare, art. 96, lit. b) OUG nr. 150/2002, art.261 al Legii nr. 95/2006 iar din momentul exigibilității obligației financiare bugetare stabilite de C.A.S. și până la momentul plății obligației financiare bugetare se datorează accesorii la creanțele principale, potrivit art. 120 și urm. C.proc.fiscală.
Reclamantul nu făcut dovada că și-ar fi îndeplinit obligația depunerii declarației fiscale, astfel că faptul că nu a fost înștiințat de către pârâtă cu obligațiile ce-i reveneau nu i se poate imputa recurentei pârâte." (Decizia nr. 2799/2011, Curtea de Apel C.).
S-a susținut și că în speță nu are relevanță faptul că reclamantul a avut sau nu un contract de asigurare încheiat cu C.A.S. M..
Cu privire la susținerea reclamantei cuprinsă și în contestația soluționată în sensul că nu fost informat de către CAS cel puțin o dată pe an asupra contribuției personale și a modalității de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 222 din Legea nr.95/2006, s-a susținut că este nefondată dat fiind că CAS avea această obligație numai față de contribuabilii aflați în evidența sa.
Dobânzile și penalitățile de întârziere s-a arătat că sunt datorate conform Codului de procedură fiscală Cap. III art. 120 alin. 1.
Față de motivele de fapt și de drept invocate mai sus solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
Solicită judecarea și în lipsă conform art. 411, alin.1, pct.2. teza a II a din Codul de Procedură Civilă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele Curtea constată următoarele aspecte de fapt și de drept.
În fapt, prin Decizia de impunere ACC 1778/13.12.201, s-au stabilit obligații datorate Fondului CAS pentru perioada 2005-2009 de 2831 lei din care 1299 lei debit principal și restul de 1532 lei accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.
La punctul 3.1.2. sunt menționate temeiurile de drept art. 215 alin. 1, 2 și 3 și art. 257 alin. 1, 2, 3 și 4 din Legea nr 95/2006, art. 98 alin. 1 și 3 lit. a, b și c c. pr. fiscală, art. 109 alin. 2 c. pr. fiscală și art. 120 alin. 1 c. pr. fiscală precum și art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul CNAS nr 617/2007.
Cu adresa_/13.12.2010, s-a comunicat contestatorului decizia de impunere, menționându-se că acesta nu a respectat dispozițiile art. 81-83 c. pr. fiscală iar veniturile ce au servit la stabilirea bazei de impunere au fost comunicate de NAF în temeiul protocolului 1797/13.04.2009.
Criticile recurentului referitoare la faptul că procedura de stabilire și informare a contribuabilului în situația de fapt din cauză s-a desfășurat în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare sunt fondate, și astfel este eronată concluzia Tribunalului.
În acest sens, Curtea remarcă că a avut loc aplicare și interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente la procedura de stabilire și informare a contribuabilului reclamant, respectiv a dispozițiilor prev. de art. 84 alin. 4, art. 65 și art. 119 C pr. fiscală .
Astfel, întrucât reclamanta a realizat în perioada vizată de control venituri impozabile declarate fiscal, avea în mod corelativ obligația prev de art. 215 din legea nr. 95/2006 și de art. 84 alin.4 din OUG nr. 92/2003, de a declara și achita și contribuția către CAS. Obligația devine în consecință exigibilă concomitent cu realizarea și declararea venitului impozabil ce constituie baza de calcul și pentru contribuția CAS.
Reclamanta - intimată nu și-a respectat această obligație, astfel încât ulterior în baza Protcolului nr. P5282 din 26 10 2007 încheiat de CAS cu ANAF și modificat prin Actul adițional, recurenta a aflat despre aceste venituri realizate și nedeclararea de către intimat. Numai din acest moment devine posibilă exercitarea atribuțiilor CAS, de a stabili și informa contribuabilul, adică doar ulterior luării în evidență în baza acestui Protocol
Din această perspectivă, susținerile intimatei reclamante nu sunt întemeiate, fiind practic imposibilă stabilirea debitului, comunicarea cu contribuabilul, informarea ori audierea la care se referă instanța de fond.
Curtea constată că nu se invocă prin contestație critici relative la modul de calcul al bazei de impunere, și nu se depun documente suplimentare contabile de natura a conduce la această concluzie. D. în această situație, omisiunea audierii și a completării probatoriului în cadrul controlului ar afecta legalitatea impunerii, dacă nu ar fi dat posibilitate contribuabilului să dovedească baza reală impozabilă.
Este adevărat, ca un contribuabil ce realizează venituri impozabile, ce fac parte din veniturile pentru care potrivit legii sănătații se achita taxa datorata fondului de sănătate, nu are obligația calcularii. Contribuabilului ii revine potrivit legii obligația declarării venitului asupra căruia CAS aplica cota legală datorată Fondului, însă, cat timp contribuabilul nu declară realizarea veniturilor în mod voluntar, în mod corelativ și logic, nefiind în evidentele CAS, nu se poate emite nici Decizia de impunere și stabilire a contribuției.
Decizia este emisă doar după ce, în baza Protocolului și a unui control in evidentele fiscale ale ANAF a fost identificată intimata reclamantă ca se încadra în categoria celor ce au realizat venituri impozabile cu nerespectarea obligației legale de a declara la CAS acest fapt. Controlul s-a realizat, în evidențele fiscale ce emană chiar de la reclamanta-intimată, în concordantă cu normele de procedura fiscale, retroactiv în termenul de prescripție de 5 ani.
Emiterea si comunicarea Deciziilor de impunere fiscală conform codului de procedură fiscală are loc cu privire la contribuabilii aflați in evidentele ANAF și înregistrați în mod legal și vizează fie regularizarea declarațiilor unilaterale privind venitul sau obligațiile suplimentare rezultate în urma unui control fiscal.
Deciziile de impunere nu se pot emite ori comunica cu privire la contribuabilii neîregistrați în evidentele fiscale în mod legal, în conformitate cu art. 72 și art. 81 C pr. fiscală.
În concluzie în mod eronat, Tribunalul în interpretarea și aplicarea art. 84 alin. 4 C pr. fiscală, a apreciat că lipsa înștințării conduce la nulitatea deciziei de impunere.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.3 C pr. civilă, se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE M., împotriva sentinței nr. 3879 din 23 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. L. M. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Modifică sentința în tot în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 decembrie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, A. R. | Judecător, G. V. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.GV
Tehnred.VP/3 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3444/2013. Curtea de... → |
|---|
