Anulare act administrativ. Sentința nr. 3444/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3444/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1154/95/2013
DosarUL nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. R.
Judecător R. M.
Grefier D. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU JIU împotriva sentinței nr. 3444 din 22.04.2013, pronunțate de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect restituire taxă emisii poluante.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, după care:
Curtea constată că se impune conceptarea recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU JIU cu noua denumire, de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, în temeiul OUG nr. 74/2013 și HG 520/2013 și, constatând cauza în stare de judecată, trece la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3444 din 22.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU JIU și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 579 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data perceperii taxei respective și până la data restituirii efective a acesteia.
Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU JIU, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a atacat un act administrativ fiscal în procedura prealabilă, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. l din Legea 554/2004, coroborate cu art. 205 Cod procedură fiscală.
A susținut că petentul nu a formulat o contestație împotriva răspunsului formulat de organul fiscal, A.F.P TÂRGU JIU, potrivit art. 205-209 Cod procedură fiscală, la organul ierarhic superior D.G.F.P GORJ, obligația revenindu-i acestui organ fiscal, și nu A.F.P.
Pe fond, a considerat sentința recurată ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul roman sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
A considerat că sentința este netemeinică și nelegală întrucât nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit Legii nr. 9/2012, mai mult suma a fost încasată de A.F.M., obligând la restituire A.F.P., acesta fiind doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate.
A precizat recurenta că achitarea sumei și ulterior restituirea sumei cu dobânzi dispusă de instanță nu poate fi considerat un prejudiciu pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, motivat fiind de prevederile art. 1082-1084 Cod civil, coroborat cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată. Prin urmare, întrucât acțiunea ce formează obiectul cauzei vizează refuzul autorității administrative, în speță nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004, referitoare la obligația persoanei vătămate într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual de a solicita, în prealabil, autorității publice emitente revocarea actului în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Totodată, Curtea reține că, în speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta A.F.P. TÂRGU JIU, în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Pe fond, se reține că cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost corect analizată de instanța de fond, astfel încât criticile referitoare la aceste aspecte sunt nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, or Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat, în cauza C-565/11, M. I., la data de 18.04.2013, o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul taxei, cât și dobânzile aferente cuantumului acesteia, începând cu data plății de către contribuabil.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DGRFP C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU JIU) împotriva sentinței nr. 3444 din 22.04.2013, pronunțate de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, A. R. | Judecător, R. M. |
Grefier, D. M. |
D.M. 17 Decembrie 2013/Red. CP / 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
