Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 7972/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător A. R.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL împotriva sentinței nr. 275 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, precum și faptul că, prin Serviciul arhivă, intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă potrivit disp. art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă, și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 275 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caracal prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. P. M. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Caracal și Administrația F. Pentru Mediu București și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1896 lei reprezentând taxa pe poluare.
În baza art.274 C.pr.civ. s-a redus cuantumul onorariului de avocat până la limita sumei de 200 lei și obligă pârâtele să achite reclamantului suma de 239,3 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea privind plata dobânzii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că Administrația Finanțelor Publice Caracal, ca structură organizatorică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, este abilitată să administreze veniturile statului, de a percepe taxe și impozite care se fac venituri la bugetul de stat.
A arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor este abilitat prin lege să administreze orice sumă de bani care se face venit la bugetul de stat, iar Administrația Finanțelor Publice, ca unitate subordonată acestui minister, a încasat suma în mod legal, deoarece cade în sarcina acestei instituții să încaseze orice taxe și impozite stabilite prin lege, așa cum reiese din H.G. nr. 386/2007 cu modificările și completările ulterioare, la art. 2 alin. 2 lit. h.
Această obligație pe plată a taxei este prevăzută în prezent, de dispozițiile art.4 pct.1 din Legea nr.9/2012, iar odată cu apariția Legii 9/2012, s-a elaborat Ordinul nr.85/62 din 19 ianuarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art.7, 9 și 12 din Legea 9/2012, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri irevocabile. Din observarea acestor texte legislative, reiese că restituirea sau contestarea nu se încadrează în noile norme legislative ale art.9, 10, 11 și 12 din Legea 9/2012.
De asemenea, petentul a achitat taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculul său, calculată conform legislației în vigoare în România, iar invocarea prevederilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene nu are relevanță, având în vedere că la emiterea tuturor actelor normative s-a respectat legislația în vigoare în România, iar chitanța cu care a achitat suma menționată a fost folosită pentru un serviciu efectuat de o instituție publică, Serviciul de înmatriculări, în vederea legalizării circulației pe drumurile publice ale României a autoturismului pentru care a formulat această solicitare.
Pentru aceste motive, recurenta susține că taxa de poluare a fost calculată corect, în baza normelor legale în vigoare, necontestate și solicită admiterea recursului formulat, respingerea acțiunii formulate de reclamant, precum și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plății și a celui privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile Lg. 9/2012, codul de procedură fiscală, art. 209-218 Cod procedură civilă.
În baza art. 242 C.pr.civ., recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat AFP Caracal restituirea taxei de poluare achitată pentru achiziționarea autoturismului, organul fiscal comunicându-i refuzul cu adresa nr._/02.11.2012.
Cererea reclamantului prin care solicită restituirea taxei de poluare este întemeiată pe incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90, actual 110, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G.. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale, această critică este nefondată, atâta timp cât instanța de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Critica recurentei pârâte referitoare la cheltuielile de judecată este, de asemenea, neîntemeiată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâtele se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CARACAL împotriva sentinței nr. 275 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, V. C. |
Red. C.G.
2ex./V.C.
j. fond I.G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
