Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 9235/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 3433/2013 din data de 15 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, iar intimatul reclamant a depus concluzii scrise la data de 13.11.2013, prin Serviciul Registratură, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 3433/2013 din data de 15 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice M..
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice M. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. I. domiciliat în Dr. Tr. S., bld. T. V., nr. 3, . în contradictoriu cu pârâtele DGFP M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr. 1, jud. M., AFP Dr. Tr. S. cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr. 1, jud. M. și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să dispună restituirea către reclamant a sumei de 1636 lei reprezentând taxă de poluare achitată conform chitanței . nr._ din 25.02.2009.
S-a luat act că reclamantul renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 3433/2013 din data de 15 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C..
În motivarea recursului, se arată următoarele:
Instanța de fond în mod greșit a reținut că norma de reglementare, OUG 50/2008 este contrară dispozițiilor dreptului comunitar european, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.
Textul Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (art.110, ex-art.90 TCE) prevede că statele membre nu pot aplica pentru produsele altor state membre impozite interne mai mari decât pentru produsele similare naționale, cu scopul de a nu se ivi discriminări intre aceste produse, dar nu prevede nicăieri să nu se plătească nici un impozit. Prin hotărârea pronunțată, instanța depășește limitările impuse prin norma comunitară, în sensul desființării, practic, a taxei interne pentru anumite persoane. Se produce, astfel, o discrepanță aleatorie între obligațiile contribuabililor aceluiași stat. Mai mult, tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale, cu singura condiție de a nu genera discriminări între produsele amintite.
Susținerea instanței, că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar, nu este suficient argumentată deoarece, urmare criticilor aduse textului controversat și pentru a se conforma recomandărilor forurilor comunitar europene, printr-o succesiune de acte normative, dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european, ultima reglementare în materie, OUG 50/2008 fiind rezultatul conformării cu aceste principii. Pentru a nu genera discriminări în propriul sistem de drept, a considerat că instanța este datoare a stabili întinderea obligației contribuabilului, nicidecum absolvirea sa de o obligație impusă printr-un act normativ, finalmente armonizat.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce onorariul de avocat prevăzută de art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. Acest onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea adversă care a căzut în pretenții și căreia, îi devine opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea adversă, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid, si exigibil (Decizia C.C. nr. 401/14.04.2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 Cod proc.civ.). Astfel, luând în considerare simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, a solicitat reducerea onorariului avocațial la o sumă rezonabilă, în caz contrar validându-se prin autoritatea instanței un abuz de drept. Cererea se bazează și pe jurisprudența C.E.D.O. formulată în cauza Nielsen și Johansen împotriva Norvegiei, cauza Salau și P. împotriva României, cauza Almeida și Garet împotriva Portugaliei.
Față de cele invocate în fapt și în drept, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. restituirea integrală a taxei de poluare, precum și dobânda legală, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și de actele normative date în aplicarea ei, pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Nu este întemeiată solicitarea recurentei pârâte privind diminuarea onorariului de avocat. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către recurenta pârâtă, astfel încât nu se justifică reducerea onorariului achitat de reclamant avocatului său.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C.p.civ., Curtea va obliga recurenta către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, împotriva sentinței nr. 3433/2013 din data de 15 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored. jud. Șt. B.
2 ex./28.11.2013
Jud.fond: C. D. F.
| ← Pretentii. Hotărâre din 26-06-2013, Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
