Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 17694/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții T. O. E., R. M., C. M. M., F. A., T. B., B. I., M. G. I., B. S. V., C. I., S. I., M. E. R., P. C. C., P. D., T. T., F. V., M. I., C. R. C., Z. A., C. T. M., C. D. V., C. I., G. A., L. N. și N. A. reprezentați prin S. Salariaților din Primăria Turceni, în contradictoriu cu intimata intervenientă în nume propriu D. M. și intimații pârâți Instituția P. Orașului Turceni și C. L. Turceni, împotriva sentinței nr. 4073 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimații pârâți au formulat întâmpinare, iar recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, din oficiu, dispune rectificarea conceptei, în sensul de a se concepta D. M. în calitate de intimată intervenientă în nume propriu, față de faptul că, din eroare, a fost conceptată ca având calitatea de recurentă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenții reclamanți și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4073 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost respinsă ca prescrisă acțiunea pentru perioada 14.01._09.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada 30.11._10 formulată de reclamanții T. O. E., R. M., C. M. M., F. A., T. B., B. I., M. G. I., B. S. V., C. I., S. I., Muneanu R., P. C. C., P. D., T. T., F. V., M. I., C. R. C., Z. A., C. T. M., C. D. V., C. I., G. A., L. N. și N. A. și intervenienta în nume propriu D. M. reprezentanți prin S. Salariaților din Primăria Turceni, cu sediul în orașul Turceni, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții Instituția P. orașului Turceni, cu sediul în orașul Turceni, ., județul Gorj și C. L. Turceni, cu sediul în orașul Turceni, ., județul Gorj.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2012, reclamanții, funcționari publici, au solicitat obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești pentru perioada 14 ianuarie 2009 și până la încetarea efectelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, în concret 31 decembrie 2010.
Reclamanții au susținut că drepturile bănești solicitate sunt stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009, înregistrat la Direcția de Muncă și Incluziune Socială Gorj sub nr. 6 din 14 ianuarie 2009, valabilitatea sa fiind prelungită și pentru anul 2010, sumele aferente plății fiind stabilite prin hotărârea Consiliului L. Turceni nr. 170 din 5 decembrie 2008 și prin dispoziția primarului nr. 210 din 3 martie 2010.
S-a constatat în acest sens că, între C. L. Turceni și Primăria orașului Turceni pe de o parte, și funcționarii publici și personal contractual din cadrul acestora s-a încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Incluziune Socială Gorj sub nr. 159 din 13 ianuarie 2009, valabilitatea fiind în conformitate cu art. 2 pentru o perioadă de 2 ani, deci pentru anii 2009 și 2010.
Conform art. 24 alin.5 din contract salariații (funcționari publici și personal contractual) beneficiază de tichete de masă în condițiile prevăzute de legea nr. 142 /1998 și HG nr. 5/1999.
La art. 27 este prevăzut „ salariații vor beneficia și de alte drepturi salariale: d – spor pentru fidelitate și loialitate față de unitate, calculat la salariul de bază în raport de vechimea în unitate și timpul efectiv lucrat; m – salariații vor beneficia de tichete cadou, cu ocazia sărbătorilor de C. și Paști, în cuantum de câte 600 Ron pentru fiecare sărbătoare, salariatul sancționat neputând beneficia de acest premiu pe perioada aplicării unei sancțiuni disciplinare, cu excepția cazului când sancțiunea a fost radiată; n – se vor acorda tichete cadou pentru copiii salariaților, cu ocazia zilei de 1 iunie în valoare de 300 Ron pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani; o – se vor acorda tichete cadou cu ocazia zilei de 8 Martie pentru fiecare angajată, salariatul sancționat neputând beneficia de acest premiu pe perioada aplicării unei sancțiuni disciplinare, cu excepția cazului când sancțiunea a fost radiată.
Art. 44 alin. 7 prevede acordarea sumei pentru achiziționarea ținutei vestimentare, în valoare de 650 lei pentru funcționarii publici și personalul contractual din primărie, aparatul permanent de lucru al consiliului local, serviciul de evidența persoanei și biblioteca orășenească, acordate semestrial, conform cerințelor impuse de Codul de conduită al funcționarului public și al personalului contractual; art. 44 alin. 5 - drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 200 lei lunar pentru funcționarii publici și personalul contractual, finanțate conform art. 44 alin. 5 lit. c din CCM fin titlul „ 20 – cheltuieli materiale și servicii”, drepturi care nu afectează fondul de salarii și se supun regulilor de impozitare prevăzute de codul fiscal.
La încheierea CCM s-au invocat prevederile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, Legii nr. 53/2003, prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anul 2005-2006, Legii nr. 188/1999 și Legii sindicatelor nr. 54/2003, cu ocazia înregistrării contractului, prin adresa nr. 6 din 14 ianuarie 2009 și anexa aferentă (filele 23-24) emisă de Direcția de Muncă și Incluziune Socială înaintând reclamantei propuneri și precizări, în sensul că prin înregistrare, CCM produce efecte, aplicabile fiind numai acele clauze stabilite cu respectarea art.1, art.8 si art.12 din Legea 130 1996, iar conform art. 12, prin contractele colective de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale ( clauză cuprinsă și în textul CCM la art. 1 alin.2), potrivit prevederilor art. 7 alin 2 având putere de lege între părți, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, ca atare, în contractul colectiv de muncă neputând fi negociate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În acest context, tribunalul a reținut că a fost investit cu o acțiune având ca obiect acordarea unor drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv de muncă așa încât trebuie pusă în discuție verificarea legalității acordării drepturilor salariale de către o autoritate publică, așa cum au fost ele stipulate în cuprinsul contractului colectiv de muncă, în raport de cadrul legal de reglementare a sistemului de salarizare a funcționarilor publici existent la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, invocat ca temei legal de către reclamanți.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu pentru perioada 14 ianuarie 2009 – 29 noiembrie 2009, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la instanță la 29 noiembrie 2012, în raport de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului cod civil în conformitate cu care prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, cu următoarea motivare:
Regimul drepturilor bănești solicitat de reclamanți este reglementat de dispozițiile Legii nr. 188/1999, în conformitate cu art. 117 „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.”
Legea nr. 53/2003 – art. 268 alin. 1 litera c prevede „ Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.
Pentru perioada ulterioară până la 31 decembrie 2010, în privința sumelor reprezentând tichetele de masă se constată că în ceea ce îi privește pe funcționari publici nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea nr. 142/1998 și ale HG nr. 5/1999, așa cum este prevăzut la art. 1 „(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unităților cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocație individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă vizează acordarea tichetelor cadou doar pentru „salariați” ceea ce înseamnă că în această noțiune părțile au desemnat personalul contractual, fiind ușor vizibilă diferențierea care există între acordarea anumitor sporuri funcționarilor publici și personalului contractual, rezultând aceasta din dispozițiile art. 27 când noțiunile de funcționar public și personal contractual sunt folosite strict în legătură cu sporul acordat.
De altfel Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă prevede la art. 1 - Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2006 precizează că din categoria angajatorilor prevăzuți la art. 1 din Legea nr. 193/2006 fac parte: a) regiile autonome, societățile și companiile naționale, societățile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare și de forma de proprietate; b) instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii; c) instituțiile financiare și instituțiile de credit; d) organizațiile cooperatiste, societățile agricole și alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizațiile nonprofit, precum și orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislației române; e) persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă.
Funcționarii publici nu fac parte din categoriile prevăzute de această legi speciale așa încât este evident că sunt nule absolut clauzele din contractul colectiv de muncă referitor la acordare tichetelor cadou și a tichetelor de masă, prin încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii salarizării pentru anul 2009, nr. 330/2009- este afectat de nulitate absolută, în acest sens fiind și interpretarea dată de Direcția de Muncă și Incluziune Socială ce rezultă din adresa nr. 6 /14 ianuarie 2009 ( fila 23-24).
La 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare legea cadru nr. 330/2009 referitor la salarizarea personalului bugetar care la art. 1 prevede că 1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În anexa III ce se aplică funcționarilor publici numiți în funcții publice generale și în funcții publice specifice este stipulat că Salariul funcționarului public se stabilește, în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege, prin act administrativ al persoanei care are competența de numire în funcția publică iar la art. 8 „Funcționarii publici beneficiază de sporurile generale prevăzute la art. 18, 19, 20 și 21 din prezenta lege”.
Sporul de fidelitate și loialitate prevăzut la art. 27 lit. d din contractul colectiv de muncă nu este regăsit în cuprinsul acestei legi și nici în cele următoare de salarizare, aferente anului 2010.
Pentru anul 2009 funcționarii publici puteau beneficia pentru activitatea desfășurată de drepturile salariale stabilite prin Legea cadru nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008, pentru modificarea O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009.
În sensul celor enunțate, art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici statua că: (1) pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de baza; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului); d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare); (2) funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii; (3) salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. În speță, se constată că în anul 2009, în baza unor prevederi din Contractul colectiv de muncă, C. Județean Gorj acordă funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu, drepturi care au constat:
Cu referire la condițiile de muncă, protecția muncii și protecția socială, contractul colectiv de muncă prevede la art. 44 alin. 5 că pentru menținerea sănătății si securității muncii și asigurarea protecției personalului, salariații beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 200 lei lunar. Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamentele, tratamentele medicale, reducerea stresului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității si loialității față de instituție.
Art. 44 alin. 6 prevede că pentru o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează, salariații vor beneficia de sume pentru achiziționarea ținutei vestimentare în valoare de 650 lei semestrial. Aceste cheltuieli se finanțează din titlul 20,,cheltuieli materiale si servicii,, .
Clauzele contractului colectiv de muncă, așa cum au fost stipulate și evidențiate se constată că au creat în favoarea personalului respectiv un regim distinct și autonom, în condițiile în care pentru aceste drepturi exista deja cadru legal de reglementare.
Astfel, pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, existau prevederi legale care stabileau măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii.
În acest sens, Legea nr. 316/2006 privind sănătatea si securitatea în muncă prevede expres obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă si prevenirea riscurilor profesionale. În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, echipamente individuale de protecție cât și alimentația de protecție persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru.
În sensul celor enunțate, Legea cadru nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici statuează imperativ în cuprinsul art. 32 că, funcționarii publici care potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului, o primesc gratuit, iar art. 37 prevede că autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică. În același spirit al legii sunt și dispozițiile art. 38 potrivit cărora funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii.
Mai mult, art. 218 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată prevede că asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, în condițiile stabilite de prezenta lege, iar potrivit alin. 2, asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare si dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii, să efectueze controale profilactice în condițiile stabilite prin contractul-cadru, să beneficieze de servicii de asistență medicală preventivă și de promovare a sănătății, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor, să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii.
Potrivit prevederilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, republicată, contractele colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia însă clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar potrivit art. 25 din H.G. nr. 833/25 iulie 2007 privind Normele de organizare si funcționare a comisiilor paritare si încheierea acordurilor colective, clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor si obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Or, cadrul legal enunțat care stă la baza salarizării atât a funcționarilor publici cât și a personalului contractual nu prevede acordarea de drepturi de natura celor plătite pentru refacerea capacității de muncă și pentru ținuta vestimentară, sub acest aspect, în mod corect reținându-se de către pârâte că respectivele clauze din Contractul colectiv de muncă nu sunt în concordanță cu prevederile legale.
La stabilirea respectivelor clauze ale CCM, analizate în prezenta cauză și la ordonanțarea la plată a celor două sporuri, se apreciază în raport de considerentele expuse că nu au fost respectate, în principal, dispozițiile art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/2006 (pentru anii 2007-2010, publicat în M. Of. nr. 5/2007) și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În același sens, sunt și prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată cu modificările și completările ulterioare, prin contractul colectiv de muncă putându-se negocia clauze numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege, prevederile art. 157 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
S-a apreciat în sensul celor enunțate că au fost încălcate și dispozițiile O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, dispozițiile O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale și nu în ultimul rând, dispozițiile art. 14 și art. 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, s-a constatat că dispozițiile clauzelor Contractul colectiv de muncă, invocate de către contestatoare pe cale de apărare, în baza cărora s-au efectuat plățile celor două sporuri, nu sunt în concordanță cu prevederile legale în vigoare pentru a se putea impune acest contract, ca fiind o lege a părților, în aplicarea art. 969 Cod civil.
Așa cum s-a expus anterior, art. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede în mod imperativ „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate sau prin orice alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”.
Potrivit art. 12 aliniatul 1 din Legea nr. 130/1996 „prin contractele de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.Tribunalul apreciază că stabilirea drepturilor salariale care fac obiectul prezentei acțiuni civile excede limitelor prevăzute de art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996 care interzice negocierea pentru salariații instituțiilor bugetare a clauzelor referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, practic contractul colectiv de muncă pe care-și întemeiază pretențiile reclamanta fiind încheiat cu nerespectarea acestui text legal, cu atât mai mult cu cât art. 8 aliniatul 1 din Legea nr. 130/1996 impune ca toate clauzele contractelor colective de muncă să fie stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 130/1996.
Nu s-a putut susține așadar că, respectivul contract colectiv de muncă pe care-și întemeiază reclamanții acțiunea reprezintă legea părților, prin aplicarea art. 969 Cod civil, întrucât Codul civil condiționează caracterul de lege între părți a contractelor de legalitatea acestor contracte, și anume de respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractelor, iar în speța de față, prin contractul invocat s-au stipulat clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum erau stabilite prin dispoziții legale și deci nu puteau face obiect de negociere. Practic, în lipsa unei prevederi în norma cadru de reglementare, aceste drepturi nu există, ceea ce înseamnă că cererea dedusă judecății nu are fundament legal și pe cale de consecință urmează să fie respinsă.
S-a apreciat că în cadrul unei acțiuni care are ca obiect acordarea unor drepturi stabilite prin contractul colectiv de muncă, instanța de judecată are nu doar posibilitatea ci și obligația de a analiza dacă acestea erau permise de lege pentru a fi negociate, în esență dacă clauzele din contractul colectiv de muncă sunt sau nu legale iar dacă va constata că drepturile nu au fundament legal sau nu fac parte dintre cele permise de lege a fi negociate, ci reprezintă adevărate drepturi salariale, negociate de părți, cu încălcarea dispozițiilor art. 12 al. 1 din L. nr. 130/1996, constatarea nulității lor se impune.
Dispozițiile generale care derivă din Legea cadru nr. 130/1996 se circumscriu așadar principiului de legalitate care trebuie să guverneze clauzele oricărui contract colectiv de muncă, încheiat la nivelul unei instituții publice, cu referire în speță la acele categorii de drepturi salariale, care sunt enumerate expres și al căror cuantum este determinat de lege, concluzia fiind că drepturile bănești nu pot fi modificate, prin reducere, eliminare sau adăugare, prin negociere la nivelul instituției publice.
Verificarea pe cale incidentală a legalității clauzelor respective din contractul colectiv de muncă s-a impus, pe de o parte, prin prisma apărărilor formulate de către pârâtă care au vizat forța obligatorie a contractului încheiat între părți, opozabil erga omnes, inclusiv instanțelor judecătorești, pe de altă parte, raportat și la obiectul acțiunii care urmărește plata drepturilor bănești în baza unor dispoziții contractuale, lovite de nulitate absolută, în condițiile în care legea specială nu prevedea posibilitatea acordării acestora.
Nu are relevanță în cauză faptul că aceste clauze nu au fost contestate în sensul dispozițiilor art. 27 al. 1 și al. 2 din L. nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă fiind înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și în consecință nu s-a constatat nulitatea clauzelor de către o instanță de judecată, în condițiile în care, în cadrul unei acțiuni ce vizează consolidarea și recunoașterea legitimității acordării nelegale a unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă, instanța de judecată nu are posibilitatea, ci și obligația de a analiza dacă acestea erau permise de lege pentru a fi negociate, în esență dacă clauzele din contract sunt sau nu legale.
Nici susținerea potrivit căreia, pentru plata drepturilor salariale a existat prevedere bugetară în exercițiul bugetar al anilor 2009 și 2010 nu are suport legal, având în vedere că la momentul constituirii bugetului propriu anual pârâta a avut în vedere tot clauzele nelegale ale contractului colectiv de muncă, în raport de care a alocat fondurile necesare execuției plăților, încălcând astfel și dispozițiile art. 14 al. 3 și art. 23 al. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Conform normelor legale enunțate, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 si nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Concluzionând, acordarea drepturilor bănești se realizează și se justifică doar pe principiul legalității care trebuie să guverneze în orice sistem și ordine de drept, cu atât mai mult în domeniul de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, principiu care în speță, se constată că a fost încălcat. În sensul celor enunțate, a atributului exclusiv al legiuitorului în stabilirea drepturilor de natură salarială s-a pronunțat constant și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819, 820 din 2008 și nr. 838/2009.
În consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 330/2009, acțiunea s-a privit ca neîntemeiată și a fost respinsă pentru perioada 30.11._10.
Împotriva sentinței nr. 4073 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, au formulat recurs reclamanții T. O. E., R. M., C. M. M., F. A., T. B., B. I., M. G. I., B. S. V., C. I., S. I., M. E. R., P. C. C., P. D., T. T., F. V., M. I., C. R. C., Z. A., C. T. M., C. D. V., C. I., G. A., L. N. și N. A. reprezentați prin S. Salariaților din Primăria Turceni, considerând sentința nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenții reclamanți au considerat că în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea, pentru următoarele motive:
Cu toate că instanța reține faptul că a fost investită cu o acțiune având ca obiect acordarea unor drepturi bănești stabilite prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Primăriei orașului Turceni, în mod contrar prevederilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ. coroborat cu art. 304 alin. 6 C.proc.civ., instanța pune în discuție verificarea legalității acestui act.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că acordarea acestui drept se face doar salariaților care au doar contract individual de muncă încheiat.
Recurenții au menționat faptul că potrivit art. 24 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă se reține în mod expres faptul că noțiunea de salariați include atât personalul contractual, cât și funcționarii publici membrii ai Sindicatului din cadrul Primăriei orașului Turceni.
Privitor la acordarea tichetelor cadou, instanța arată faptul că funcționarii publici nu fac parte din categoriile prevăzute de Legea 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Potrivit prevederilor art. l din Legea 193/2006 printre angajatorii care sunt îndreptățiți să acorde tichete cadou sunt și instituțiile din sectorul bugetar. Conform acestor prevederi nu se face distincție între personalul contractual și funcționarii publici, drept urmare au considerat întemeiat faptul că și funcționarii publici fac parte din categoria personalului îndreptățit.
S-a reținut de instanța de fond că prin Legea 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar că drepturile salariale din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele reglementate de prezenta lege. În conformitate cu prevederile constituționale, încheierea contractelor colective de muncă, indiferent de nivel, nu este obligatorie, dar, odată încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, ele reprezintă legea părților (art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996). Mai mult, potrivit art. 243 din Codul Muncii și art. 30 alin. l din Legea nr. 130/1996 „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Neplata drepturile salariale cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă, contravine principiului statuat la art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009, conform căruia „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: c) luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Au menționat că este legal contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010, valabil încheiat și opozabil terților, fiind aprobat prin Hotărârea Consiliului L. a orașului Turceni nr. 170/2008, iar cheltuielile necesare achitării drepturilor salariale menționate au fost aprobate prin hotărârile Consiliului local Turceni de aprobare a bugetului local al orașului Turceni pe anii 2009 și 2010 și incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al orașului Turceni pe anii 2009 și 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată.
Față de motivele invocate, recurenții au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate și loialitate a reclamanților în cuantumul stabilit de contractul colectiv de muncă, a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii în cuantum de 200 lei /lună, a contravalorii tichetelor de masă, a tichetelor cadou și a sumelor ce reprezintă contravaloarea ținutei impusă de codul de conduită al funcționarului public începând cu 14.01.2009 și până la încetarea efectelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ., recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 25 octombrie 2013 intimații pârâți Instituția P. Orașului Turceni și C. L. Turceni au formulat întâmpinare prin care au arătat că lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea instanței.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate și loialitate a reclamanților în cuantumul stabilit de contractul colectiv de muncă, a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii în cuantum de 200 lei /lună, a contravalorii tichetelor de masă, a tichetelor cadou și a sumelor ce reprezintă contravaloarea ținutei impusă de codul de conduită al funcționarului public începând cu 14.01.2009 și până la încetarea efectelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
Instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu pentru perioada 14 ianuarie 2009 - 29 noiembrie 2009, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 29 noiembrie 2012, în raport de dispozițiile din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil în conformitate cu care prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Recurenții nu au adus critici concrete asupra modului de soluționare a excepției prescripției, însă au considerat că li se cuvine plata drepturilor începând cu data de 14.01.2009. Curtea menționează că pentru perioada 14 ianuarie 2009 - 29 noiembrie 2009 instanța de fond a constatat în mod corect intervenită prescripția extinctivă.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, ca normă de drept cu caracter imperativ reprezintă mijlocul de stingere a dreptului la acțiune în sens material prin neexercitarea lui în termenul stabilit de dispozițiile legale.
În ceea ce privește plata drepturilor începând cu data de 29 noiembrie 2009 și până la încetarea efectelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea.
Contractul colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, invocat de recurenții reclamanți, s-a înregistrat la D.M.P.S. la data de 13.01.2009 și potrivit art. 2 din contract s-a încheiat pe o durată de 2 ani (fila 11 dosar fond).
Întrucât anumite drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv de muncă nu au fost plătite, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, prin hotărâre judecătorească, să îndeplinească obligația asumată.
Legislația și jurisprudența recunosc regimurile juridice diferite aplicabile funcționarilor publici și salariaților. Astfel, funcționarii publici sunt supuși unui regim de drept public și jurisdicției administrative și le sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999 ca drept comun pentru toate categoriile de funcționari publici, iar drepturile salariale și alte categorii de drepturi sunt prevăzute expres de legiuitor.
Instanța reține că regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, denumite și raporturi de serviciu, sunt reglementate prin Legea 188/1999 care constituie cadrul general privind statutul funcționarilor publici.
În ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep., se prevede expres modul de compunere al salariului funcționarului public.
Același text dispune că primele și alte drepturi salariale se acordă funcționarilor publici, numai în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face conform cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, pentru funcționarii publici.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, „(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.
De asemenea, prin O.G. nr. 6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Din expunerea textelor enunțate, respectiv art. 31 coroborat cu prevederile O.G. 6/2007, rezultă că în România salarizarea funcționarilor publici este guvernată de principiul legalității, și nu al consensualismului.
Principiul legalității guvernează salarizarea funcționarilor publici, ceea ce înseamnă că modul de compunere al salariului, sporurile, indemnizațiile, primele și alte drepturi salariale nu pot face obiectul convenției părților.
În cuprinsul Legii nr. 188/1999 rep., art. 72 alin. 1 reglementează posibilitatea încheierii acordurilor colective. Astfel, potrivit textului, „Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale. Din analiza textului, se constată că acordurile colective pot să cuprindă numai măsuri de natura celor de mai sus.
Din prevederile art. 72 ale Legii nr. 188/1999, republicată, nu rezultă dreptul de a negocia și cuprinde în contractul colectiv de muncă sau acte adiționale la acest contract clauze cu privire la acordarea de către autoritatea angajatoare a sporului de fidelitate, de loialitate și a drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Analiza contractului colectiv de muncă, demonstrează că acesta conține și elemente de reglementare pe cale convențională, precum drepturi bănești, sporuri, etc. Acestea nu pot să formeze obiectul convenției părților, deoarece în materia salarizării se aplică exclusiv normele din legile care reglementează domeniul respectiv.
Clauzele contractuale cuprinse în contractul colectiv de muncă trebuie să fie în deplină concordanță cu conținutul și finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 rep. și, totodată, ele nu trebuie să contravină dispozițiilor de ordin general privind încheierea valabilă a convențiilor.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu prevede acordarea în favoarea funcționarilor publici a sporului de loialitate și de fidelitate.
Prin urmare, cuprinderea în Contractul colectiv de muncă a sporurilor de loialitate și fidelitate nu este legală nefiind prevăzute de lege acest sporuri și totodată pârâții neavând nici competența legală să negocieze și să includă aceste drepturi în contractul colectiv de muncă conform art. 72 din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, din analiza prevederilor art. 72 ale Legii nr. 188/1999, republicată, rezultă că acordarea sumelor pentru menținerea sănătății și securității muncii nu poate fi încadrată în premisele acestei reglementari.
Aceasta întrucât legiuitorul a permis acordarea unor „drepturi speciale” doar în situația în care acestea sunt menite a duce la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la menținerea sănătății și securității muncii personalului angajat, respectiv care presupun avansarea unor cheltuieli de investiții și/sau servicii, însă numai la nivel de instituție.
În esență, această reglementare legislativă nu permite acordarea, pe calea ocolită a măsurilor privind menținerea sănătății și securității muncii, a unor drepturi sau sporuri salariale, or, raportat la starea de fapt dedusă judecății, tocmai acest lucru este urmărit de către reclamanți.
Rezultă așadar, cu puterea evidenței că „drepturile speciale” stabilite prin acordul colectiv de muncă reprezintă în realitate veritabile „drepturi sau sporuri salariale” acordate angajaților, pe calea ocolită a măsurilor privind menținerea sănătății și securității muncii.
Întrucât acordarea drepturilor consemnate în contractul colectiv de muncă nu este legală, nu are nici putere între părțile contractante, astfel că refuzul pârâților de a plăti aceste drepturi este întemeiat.
Curtea reține că prin Legea-Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a urmărit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru întreg personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, caracterul unitar fiind de esența reîncadrării personalului (art. 1 și 3 din Lege).
La art. 1 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 se prevede că, de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege.
Deci, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, inclusiv sporurile trebuie să fie expres prevăzute de lege.
Totodată, disp. art. 30 din Legea nr. 330/2010 coroborate cu disp. art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 prevăd că „la stabilirea salariilor personalului bugetar, începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor”.
Instanța constată că drepturile salariale obținute de funcționarii publici pot fi acordate după apariția Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, numai dacă astfel de drepturi sunt recunoscute în mod expres prin lege.
Curtea reține că potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal în sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009”.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Dispozițiile legale citate anterior, determinând modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 în conformitate cu art. 30 din Legea 330/2009, exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, chiar sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului ce nu se mai regăsesc în noua lege de salarizare.
În ceea ce privește sporurile solicitate prin cererea de chemare în judecată, se reține că acestea nu au fost prevăzute în legislația privind salarizarea funcționarilor publici, nefiind astfel acordate în baza legii, ci în temeiul unor acorduri colective.
Aceste sporuri nu se regăseau în legislația privind salarizarea personalului din sectorul bugetar aplicabilă până la 31 decembrie 2009 și nu se regăsesc nici în Legea-cadru nr. 330/2009 care stabilește drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Având în vedere art. 1 alin. 2 din lege și art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, aceste drepturi nu pot fi acordate începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, sporurile nefiind prevăzute într-un act normativ.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. 3 din Legea cadru nr. 330/2009 potrivit cărora „în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 ”, precum și dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/25.01.2010 citat anterior, ce stabilește modul de interpretare a disp. art. 30 din lege, Curtea constată că solicitările reclamanților nu sunt întemeiate.
Referitor la cererile de acordare a contravalorii tichetelor de masă, Curtea reține că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, nu stabilește în mod imperativ în sarcina pârâtului obligația de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora, așa cum rezultă din art. 1. Se instituie astfel un drept opțional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinație în buget.
În consecință, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului și nu o obligație imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în buget sume cu această destinație.
Lipsa resurselor financiare ale angajatorului poate justifica neacordarea beneficiilor prevăzute de Legea nr. 142/1998, astfel că nu există un refuz nejustificat care să îi vizeze pe reclamanți în ceea ce privește neacordarea tichetelor de masă întrucât lipsa prevederii în buget a unor sume cu această destinație, atrage neacordarea tichetelor de masă.
Mai mult, potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008 „ Instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora”.
Pentru anul 2010, se reține că potrivit art. I alin. 2 din O.U.G. nr. 114/2009 „În bugetele pe anul 2010 ale instituțiilor publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora” și, ca atare nu se pot acorda.
Cu alte cuvinte, în mod expres, legea bugetară interzice alocarea unor sume cu astfel de destinații și golește de conținut pe perioada în litigiu beneficiul acordat cu caracter facultativ prin art. 1 din Legea nr. 142/1998.
În privința tichetelor cadou, acestea au o reglementare legală constituită din Legea nr. 193/2006 și H.G. 1.317/2006 privind Normele metodologice de aplicare a legii. Legalitatea dreptului la tichetele cadou decurge, din actele normative edictate în acest scop în favoarea unor anumite categorii socio-profesionale din cadrul personalului plătit din fonduri publice în virtutea dreptului suveran constituțional al legiuitorului de a-și gestiona resursa bugetară națională din care sunt plătite și toate categoriile de drepturi salariale și venituri ale angajaților din instituțiile sale.
De asemenea, Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, nu prevede acordarea de sume reprezentând contravaloarea vreunei ținute pentru funcționari.
Recurenții reproșează instanței de fond încălcarea art. 129 alin. 6 C.proc.civ., însă instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor legale care reglementează sistemul de salarizare, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ..
Instanța de recurs reține că poziția constantă a Curții Constituționale cu privire la un spor salarial a fost în sensul că nu se circumscrie noțiunii de drept fundamental.
Astfel, potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a reținut că „sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (ex. deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 876/2009, nr. 243/2010, nr. 1250/2010, nr. 1280/2010, nr. 1601/2010).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a realizat o distincție esențială între dreptul salariatului de a continua să primească, pentru viitor, salariul într-un cuantum prestabilit și dreptul de a primi salariul efectiv câștigat pentru o perioadă determinată, în care munca a fost prestată (cauza Lelas vs. Croația, hotărârea din 20 mai 2010, par. 58).
Curtea nu a îmbrățișat conceptul existenței dreptului salariatului, de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007) și recunoaște dreptul statelor membre de a determina ce sume sunt sau vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (Cauza Kehchko vs Ucraina, hotărârea din 8 nov. 2005), prin măsuri legislative adecvate.
În recunoașterea suveranității statelor membre, jurisprudența CEDO consacră o marjă largă de apreciere a statului, asupra oportunității și intensității politicilor sale în domeniul salarizării (cauza Wieczorek vs Polonia, hotărârea din 8 decembrie 2009), cu consecința imposibilității reținerii unei ingerințe de tipul privării de proprietate, reglementată în teza a doua din art. 1 Protocolul Adițional nr. 1 CEDO, rezultată din scăderea cuantumului salariului.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurenților sunt nefondate, sentința fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți T. O. E., R. M., C. M. M., F. A., T. B., B. I., M. G. I., B. S. V., C. I., S. I., M. E. R., P. C. C., P. D., T. T., F. V., M. I., C. R. C., Z. A., C. T. M., C. D. V., C. I., G. A., L. N. și N. A. reprezentați prin S. Salariaților din Primăria Turceni, în contradictoriu cu intimata intervenientă în nume propriu D. M. și intimații pârâți Instituția P. Orașului Turceni și C. L. Turceni, împotriva sentinței nr. 4073 din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
Tehnored. M.P. /2 ex./13.11.2013
Jud.fond. M.D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9221/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3210/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
