Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 23502/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 1566/2013 din data de 07 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat M. A., pentru intimata reclamantă I. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat M. A., pentru intimata reclamantă I. E., depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță privind onorariu de avocat și arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat M. A., pentru intimata reclamantă I. E., solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat și menținerea ca temeinică și legală a hotărâri instanței de fond recurate, cu cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1566/2013 din data de 07 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulată de către reclamanta I. E., cu domiciliul in C., . 5, . 2, in contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul in C., .. 2, jud. D., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în Bucuresti, .. 294, sector 6, corp A
Au fost obligate pârâtele in solidar la plata către reclamant a sumei de 7937 lei, reprezentand taxa de poluare sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată de la 45 de zile de la data de 20.11.2012, până la data plății efective.
Au fost obligate paratele la plata in solidar catre reclamant a sumei de 542 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva sentinței nr.1566/2013 din data de 07 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D..
În motivarea recursului, în esență, recurenta arată următoarele:
A menționat că instanța nu a indicat numărul cererii de restituire către AFP.
Cererea reclamantului depusă la organul fiscal era necesară pentru a putea calcula termenul de la care începe să fie calculată dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii la organul fiscal.
De asemenea, nemenționându-se data la care a fost depusă cererea la organul fiscal, precum și data la care a fost achitată taxa, se poate concluziona că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare reglementată de O.U.G. 50/2008, ci taxă pentru emisiile poluante calculată conform Legii nr. 2012.
A menționat că este necesar a se indica toate aceste informații de către reclamant și, implicit, de către instanța de fond pentru a putea observa dacă hotărârea este corect motivată pe O.U.G. 50/2008, sau cazul în care reclamantul ar fi achitat taxa pentru emisiile poluante, atunci hotărârea ar fi trebuit motivată pe Legea nr. 9/2012, ceea ce ar fi fost o motivare cu totul diferită de cea din prezenta hotărâre.
În mod greșit a reținut instanța de fond că Legea nr. 9/2012 este contrară dreptului comunitar european. Art.110 ( fost 90 ) TFUE prevede că statele membre nu pot aplica pentru produsele altor state membre impozite interne mai mari, dar nu prevede nicăieri să nu se plătească niciun impozit. Tratatul prevede, de asemenea, că statele sunt libere să își organizeze sistemele fiscale. În prezent, nu mai există nicio discriminare.
Soluția instanței nu este suficient argumentată, în condițiile în care Legea nr.9/2012 este rezultatul armonizării dreptului intern cu cel european.
Recurenta a susținut că în mod nelegal s-a dispus restituirea taxei actualizată cu dobânda legală. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda legală, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.
Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P., restituirea integrală a taxei de poluare, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent
constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură
de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care reclamantul nu ar fi formulat cerere de acordare a dobânzii prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată pârâtei, ci o astfel de cerere a formulat-o direct în instanță, se constată că acesta este îndreptățit să primească dobânda în raport de Hotărârea Curții Europene de Justiție din 18 aprilie 2013 asupra trimiterii preliminare formulată de Tribunalul Sibiu pronunțată în cauza I. contra AFP Sibiu și AFM București (dosar C-565/11), unde s-a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal (articolul 124 din Codul de procedură fiscală), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, prin decizia dată se statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil, deci indiferent dacă s-a formulat cererea privind acordarea dobânzilor odată cu cererea privind restituirea taxei la organul fiscal sau prin acțiunea de chemare în judecată.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP, care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Cu privire la critica vizând neindicarea numărului cererii de restituire în vederea calculării dobânzii precum și a datei de achitare a taxei pentru identificarea felului taxei, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Numărul cererii de restituire este un element ce poate și trebuie verificat de organul fiscal care datorează dobândă pentru întârziere în soluționarea cererii.
Conform Ordinului 1899/2004 în cazul solicitării de dobândă pentru întârzierea în soluționarea cererilor de restituire sau rambursare, organul fiscal verifică atât data depunerii cererii de restituire sau rambursare cât și respectarea termenului.
Ca și aspectele privind depunerea cererii de restituire, data la care a fost achitată taxa este un element care a fost verificat de instanța de fond pentru stabilirea tipului taxei, soluția instanței fiind întemeiată tocmai pe dispozițiile legale aplicabile fiecărui tip de taxă.
Ca urmare, constatând că recursul este nefondat, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., urmează a-l respinge.
În baza art. 274 C.p.civ., obligă recurenta către intimata reclamantă la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în contradictoriu cu intimata reclamantă I. E. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 1566/2013 din data de 07 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta către intimata reclamantă la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored. jud. Șt. B.
2 ex./18.10.2013
Jud.fond: A. E. G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 7819/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
