Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 2137/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător D. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier D. S. O.
X.X.X.X.X
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Strehaia actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., împotriva sentinței nr. 2654 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat G. C. în pentru intimatul reclamant B. I. A., lipsind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Strehaia și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat G. C., reprezentantul intimatului reclamant, depune împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariu de avocat și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat G. C., reprezentanula intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 2654 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Strehaia.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Bezna I. A., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Strehaia și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1009 lei, reprezentând taxă poluare achitată cu chitanța . nr._/17.12.2010.
Au fost obligate pârâtele să-i plătească reclamantului suma de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Strehaia actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Strehaia a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în speță, deoarece taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct al Administrației F. pentru Mediu.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 TFUE pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.
A menționat că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există o încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Astfel, în temeiul acestei dispoziții comunitare, în concret, impozitele, în speță taxa auto, aplicate asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
Pentru a garanta neutralitatea impozitelor interne din perspectiva concurenței între autovehiculele care se afla deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, fie noi, fie second hand, trebuie comparate efectele taxei de poluare asupra autovehiculelor second hand, uzate, importate din alt stat membru, înmatriculate deja în alt stat membru, cu cele ale taxei de poluare, în cazul categoriilor de autovehicule aflate deja pe piața națională, deja supuse acestei taxe de poluare la prima lor înmatriculare în România. În acest sens, intimatul-reclamant ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte clar că taxele pe care le aplica statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În urma argumentelor prezentate, rezultă că nu e incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă acesta se percepe doar o singură dată, la data primei înmatriculări în România, pentru toate autovehiculele înmatriculate în România, fie ele noi ori second hand, fabricate pe teritoriul național ori importate din alte state membre dacă cuantumul acestui impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru, unde au și fost înmatriculate, are un cuantum aproximativ egal cu valoarea reziduală a impozitului, în speță a taxei de poluare, încorporat în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate anterior în România, supuse aceluiași tip de impozit la prima lor înmatriculare și, care, potrivit reglementarii interne se restituie la scoaterea autoturismului din parcul național, fie prin export, fie prin distrugere.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat exonerarea de la plata acestora, având în vedere că nu s-a dovedit culpa procesuală
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1009 lei cu titlu de taxă de poluare la data de 17.12.2010 (fila 6 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Strehaia restituirea integrală a taxei de poluare, iar pârâta i-a comunicat refuzul cu adresa cu nr. 237/10.01.2013 (fila 5 dosar fond).
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Strehaia care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu, căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei și care a refuzat restituirea sumei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Strehaia invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G.. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cu privire la solicitarea recurentei de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, criticile recurentei sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Strehaia va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, constând în onorariu de avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Strehaia actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., împotriva sentinței nr. 2654 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul M., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. I. A. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, D. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, D. S. O. |
Red.Jud.C.M.
Thn.Red.DO/2ex./
Jud.fond – M.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1195/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 244/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
