Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 5402/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5402/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 6448/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9943/2013
Ședința publică de la 16 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G.
Judecător G. D. C.
Judecător A. R.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul pârât P. M. C., împotriva sentinței nr. 5402/2013 din 12 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat Tițoiu E. pentru intimata reclamantă B. C., lipsă fiind recurentul pârât P. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, recurentul pârât a depus răspuns la întâmpinare, după care,
Interpelat de instanță avocat Tițoiu E. pentru intimata reclamantă B. C. arată că nu solicită termen pentru observarea întâmpinării.
Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat Tițoiu E. pentru intimata reclamantă B. C., a susținut oral motivele de recurs, în raport de care, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor din întâmpinare, având în vedere criticile cu privire la excepția inadmisibilității formulării recursului de către Municipiul C. prin Primar pentru lipsa calității de parte în litigiu.
Mai susține că instanța de fond prin hotărârea pronunțată, nu a făcut aprecieri asupra nelegalității actului administrativ în cauză, depune chitanța nr. 28 din 10.07.2013 reprezentând c/valoare onorariu de avocat, cu cheltuieli de judecată.
După închiderea ședinței s-a prezentat consilier juridic Z. D., pentru recurentul pârât P. M. C., depune delegație de reprezentare și concluzii scrise de admiterea recursului, conform motivelor de recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 27.03.2013, reclamanta B. C. a formulat cerere de suspendare a Dispoziției Primarului M. C. L. Olguța V. nr. 2254 din data de 15.03.2013 până la pronunțarea de către instanța de fond asupra anulării acesteia .
În motivare a arătat că, la data de 18.03.2013 i-a fost înmânată, direct prin semnătură de primire Dispoziția Primarului M. C. nr. 2254 din data de 15.03.2013.
Potrivit acestui act administrativ de autoritate, începând cu data de 19.04.2013 reclamanta este eliberată din funcția publică de execuție de inspector, clasa 1, grad profesional asistent, gradația 3, clasa de salarizare 41, din cadrul Serviciului Recuperare debite și executare silită persoane fizice al Direcție Impozite și Taxe a Primăriei M. C. .
Temenii de drept al încetării raportului de serviciu este reprezentat de dispozițiile ari. 97 lit. c) coroborat cu art. cele ale art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici .
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1) din legea nr. 554/2004 a formulat procedura prealabilă obligatorie prin care a solicitat revocarea actului administrativ, ce a fost înregistrată sub nr._ din data de 25.03.2013 la registratura Primăriei M. C. .
Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat și prejudiciul iminent .
In ceea ce privește condiția cazului bine justificat arată că dispoziția în litigiu este urmarea obținerii de către reclamantă a două calificative de nesatisfăcător prin două rapoarte de evaluare întocmite potrivit prevederilor H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici .
Împotriva acestor rapoarte de evaluare a formulat în conformitate cu dispozițiile art. 120 din H.G nr. 611/2008 contestație administrativă la P. M. C. înregistrată sub nr._ din data de 15.02.2013, la care acesta a răspuns printr-o simplă adresă cu nr._ din data de 28.02.2013 și nu prin Dispoziția sa .
În aceste condiții, a solicitat Tribunalului D. anularea adresei_ din data de 28.02.2013 cerere ce a fost înregistrată sub nr._ .
In cadrul acestui dosar a arătat următoarele că evaluarea realizată prin cele două rapoarte privind performanțele profesionale individuale, precum contestația administrativă au fost făcute în temeiul Capitolului 3 a HG. nr. 61 1/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Astfel, dispozițiile art. 120 alin. 1) și 2) raportai la ari. 156 alin. 1) din H.G. nr. 61 1/2008 prevăd că, rezultatul evaluării se contestă la conducătorul autorității ( P. M. C., în speță ) care o soluționează în termen de 15 zile .
Or, dispozițiile ari. 63 alin. 1) lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală prevăd că. P. îndeplinește alte atribuții stabilite prin lege, iar, dispozițiile art. 68 din Legea nr. 215/2001 prevăd că "(l) In exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștință publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. (2) Prevederile art. 48 și ale art. 49 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."
In opinia reclamantei, din interpretarea sistematică a actelor normative menționate, având în vedere forța juridică inferioară a H.G. nr. 61 1/2008 față de Legea nr. 215/2001, ca act normativ organic emis de către Parlament, rezultă că, în situația din speță, soluționarea contestației administrative formulate de către reclamantă trebuia să fie realizată prin Dispoziția Primarului M. C. și nu de către Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și C. - Administrativ a M. C. printr-un simplu răspuns la aceasta .
De asemenea, întrucât din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 188/1990 privind Statutul funcționarilor publici care prevăd la art. 4, art. 87 alin. 3) ultima parte, art. 62 alin. 3) și art. 97 că, raportul de serviciu al funcționarului public se naște, modifică și încetează prin actul administrativ al conducătorului autorității publice și prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice, consideră că, actul prin care este afectată cariera funcționarului public de natură să afecteze acest raport, trebuie să fie tot actul administrativ al conducătorului autorității publice .
In aceste condiții, procedura administrativ - jurisdicțională nu este legal finalizată, întrucât soluționarea contestației administrative formulate nu este în forma prevăzută de lege, dar întrucât, acesta din urmă reprezintă o manifestare de voință a autorității publice locale, realizată în aplicarea H.G. nr. 611/ 2008. cu exces de putere și de natură să producă efecte juridice, consideră că răspunsul în litigiu este un act administrativ asimilat.
In teză subsidiară consideră că rapoartele de evaluare în litigiu sunt netemeinic și nelegal întocmite, pentru argumentele ce urmează, astfel:
1. Au fost încălcate principiile scopului evaluării prevăzute de art. 106 raportat la art. 109 din H.G. nr. 611/2008 și au fost fraudate dispozițiile H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină ;
Astfel, așa cum este și denumită ( Cap. 3 - Evaluarea performanțelor individuale ale funcționarilor publici ), această procedură are ca scop creșterea criteriilor de performanță ale funcționarilor publici din administrație și nu cercetarea faptelor acestora ce constituie abatere disciplinară și aplicarea sancțiunilor procedură ce este reglementată de H.G. nr. 1344/2007 .
Ori, tocmai că, prin raportul de evaluare a performanțelor individuale, reclamantei îi sunt imputate eventuale abateri disciplinare ce țin de o cercetare disciplinară și nu de gradul de îndeplinire a obiectivelor stabilite .
2. Au fost încălcate dispozițiile art. 108 alin. 2) din HG. nr. 61 1/2008;
Astfel, autoritatea locală a realizat evaluarea în februarie 2013, adică peste termenul prevăzut la articolul menționat .
3. Au fost încălcate dispozițiile art. 1 14 raportat la art. 1 16 din HGnr. 61 1/2008 ;
Astfel, interviul ca etapă obligatorie a procesului de evaluare a performanțelor individuale ale reclamantei a lipsit cu desăvârșire, fapt ce a condus la imposibilitatea schimbului de informații prevăzut de această etapă și a consemnării comentariilor sale cu privire la opinia evaluatorului .
4. Au fost încălcate dispozițiile art. 108 alin. 3 lit. b) din H.G. nr. 611/2008 ultima parte în sensul în care. deși au existat suprapuneri ale perioadelor de evaluare, prin evaluarea anuală nu s-a luat în considerare calificativul deja acordat anterior ;
Întrucât raportul de funcție de conducere al evaluatorului a încetat au fost aplicate dispozițiile de excepție ale art. 108 alin. 3), astfel că, de-a lungul anului 2012 i-au fost întocmite mai multe rapoarte de evaluare, dar la întocmirea raportului anual nu s-a ținut cont de evaluările parțiale .
5. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 108 alin. 3) lit. b) din H.G. nr. 611/2008 cu privire la termenul de cel mult 15 zile în care trebuia întocmit raportul de evaluare .
Întrucât raportul de funcție de conducere al evaluatorului a încetat, raportul de evaluare trebuia întocmit de către acesta, pentru perioada în care a avut calitatea de coordonator direct al serviciului din care făceam parte în termen de 15 zile de la data încetării funcției de conducere .
Este de menționat, faptul că, comunicarea rapoartelor s-a făcut în mare grabă, la interval de o zi, în raportul anual regăsindu-se neconcordanțe între notele obținute și ponderea procentuală din cadrul acestuia .
Și că în prezent autoritatea locală le-a convocat la data de 01.04.2013 la comisia de disciplină, deși la data de 19.04.2013 îi încetează raportul de serviciu cu aceasta .
In aceste condiții, consideră că, împrejurările ce țin de starea de fapt și de drept a cauzei sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității Dispoziției Primarului M. C. .
In ceea ce privește paguba iminentă, consideră că, și această condiție este îndeplinită având în vedere că, pierderea locului de muncă începând cu data de 19.04.2013 va conduce în mod automat la un prejudiciu material ce constă tocmai în contravaloarea salariului obținut, dar mai ales, la un prejudiciu moral prin afectarea în condițiile sociale de astăzi, a chiar subzistenței familiei având în vedere starea civilă, existența unor credite ce trebuie rambursate, precum și a obligațiilor de plată curente, specifice traiului zilnic al acesteia .
În conformitate cu prevederile art. 451 - 453 c.p.c. solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză.
Prin sentința recurată nr. 5402 in data de 12.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, instanța de fond a constatat și reținut următoarele
Prin dispoziția nr._/10.04.2007, reclamanta a fost numită în funcția publică de execuție de referent calda III, grad principal, treapta 3 de salarizare, iar, în prezent ocupă funcția de inspector în cadrul Serviciului Recuperare debite și executare silită persoane fizice Direcția Impozite și Taxe.
Prin dispoziția nr. 2254 din data de 15.03.2013, emisă de P. mun C., a fost dispusă eliberarea din funcție a reclamantei, începând cu data de 19.04.2013.
În motivare dispoziției s-a menționat faptul că a fost avut în vedere raportul nr._/2013, întocmit de Serviciul Resurse Umane, prin care a fost propusă eliberarea doamnei B. C. M. din funcția publică de execuție pe care o ocupa.
Temeiurile de drept indicate în dispoziția amintită au fost art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 din Legea 188/199, HG 611/2008, art. 63 alin 5 lit. e), art. 68 alin. 1 și art. 115 alin 1 lit. a) din Legea nr. 215/2001.
Anterior emiterii Dispoziției nr. 2254/15.03.2013, a cărei suspendare este solicitată în prezenta cauză, au fost întocmite 3 rapoarte de evaluare a activității reclamantei, aferente anului 2012.
Astfel,
- pentru perioada 01.01._12, reclamanta a fost evaluată de B. A., raportul fiind contrasemnat de M. S. M., calificativul acordat fiind " Foarte bine". Raportul a fost întocmit la data de 18.09.2012.
- pentru perioada 01.08._12, reclamanta a fost evaluată de R. Tenea, raportul fiind contrasemnat de M. S., calificativul acordat fiind " Foarte bine". Raportul a fost întocmit la data de 03.10.2012
- pentru perioada 04.10._12, activitatea reclamantei a fost evaluată de C. C., fiind menționat faptul că raportul este contrasemnat de R. Ț., iar calificativul acordat fiind "Nesatisfăcător". Raportul a fost înmânat reclamantei în data de 28.01.2013.
În acest raport se observă faptul că inițial a fost acordată nota 4,66 și calificativul "Foarte bine", după care mențiunile tehnoredactate au fost modificate prin tăiere și scrise cu mâna alte note, rezultând o nouă notă finală de 1,20 și calificativul "Nesatisfăcător".
Persoana care a contrasemnat a efectuat scurte observații cu privire la motivul acordării noului calificativ, respectiv faptul că nota este acordată conform raportului privind verificarea activității AIT coroborat cu Procesul verbal de constatare al Curții de Conturi, în care s-au constatat nereguli în activitatea direcției, în care se regăsește și activitatea persoanei evaluate.
- pentru perioada 01.01._12 a fost întocmit un raport de evaluare anual, prin care s-a acordat reclamantei calificativul "Nesatisfăcător".
Acest raport anual nu a fost semnat de evaluatorul Crisitian C. și persoana care trebuia să contrasemneze, R. Ț., fiind semnat cu obiecțiuni de reclamantă în data de 13.02.2013.
Instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâta P. mun. C..
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 192 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, ce ar condiționa admisibilitatea cererii de suspendare de formularea plângerii prealabile prevăzute de lege, instanța constată că pârâta invocă în fapt prevederile art. 193 din noul Cod de procedură civilă, eronat fiind indicate dispozițiile art. 192.
Art. 193 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă prevede că "(1)Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.(2)Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii."
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să dispună suspendarea Dispoziției nr. 2254/15.03.2013, act administrativ cu caracter individual.
În același timp prin cererea intitulată "procedură prealabilă", înregistrată la Primăria mun. C. sub numărul_/25.03.2013. reclamanta a solicitat aceleiași pârâte să își revoce aceeași dispoziție.
Conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia"
Pârâta consideră în mod neîntemeiat faptul că prin aceste texte de lege se impune persoanei care formulează o cerere de suspendare a unui act administrativ, să urmeze două proceduri prealabile distincte, una prin care solicită revocarea actului administrativ și una prin care solicită autorității emitente suspendarea aceluiași act administrativ.
Aceste susțineri ale pârâtei ignoră prevederile art. 14 alin 1 din Legea 554/2004, prin care se dispune că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Prin urmare, în cazul învestirii instanței cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, persoana care formulează cererea de suspendare este ținută doar să respecte prevederile art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, deci să solicite autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Nici un text din cadrul Legii 554/2004 nu prevede efectuarea unei noi proceduri prealabile, după efectuarea procedurii prealabile prin care se solicită revocarea actului administrativ.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea de suspendare pe dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 și anterior formulării cererii de suspendare a actului administrativ a solicitat pârâtei emitente a actului, revocarea actului administrativ, conform prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.
În consecință reclamanta a respectat atât procedura prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cât și condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004.
Va fi respinsă în consecință excepția inadmisibilității cererii de suspendare, datorată neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
În privința excepției prematurității cererii de suspendare invocată tot de pârâtă, instanța constată că și această excepție este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele motive:
Pârâta invocă în susținerea acestei excepții prevederile art. 7 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, art. 192 Cod pr. civilă și consideră din nou că reclamanta nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la suspendarea actului administrativ.
Așa cum s-a arătat anterior, în cuprinsul motivării soluției privind excepția inadmisibilității, atâta timp cât reclamanta a solicitat emitentului actului să își revoce actul administrativ, aceasta nu trebuia să urmeze o nouă procedură prealabilă având ca obiect suspendarea actului administrativ.
Art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, invocat de pârâtă, se referă la dreptul persoanei vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), de a se adresa instanței de contencios administrativ și nu la obligativitatea acestei persoane de urma o nouă procedură prealabilă prin care să solicite emitentului actului administrativ suspendarea acestuia.
Acest text legal se referă în mod expres la condițiile în care poate fi exercitată cererea având ca obiect soluționarea fondului cauzei, în cauza de față anularea actului administrativ și nu la condițiile în care poate fi formulată cererea de suspendare a actului administrativ.
Mai mult, conform art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, suspendarea este solicitată instanței și nu emitentului actului administrativ.
În concluzie și excepția prematurității cererii de suspendare este neîntemeiată.
Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2lit. t) și ș).
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În cadrul analizei temeiniciei cererii de suspendare instanța pentru stabilirea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt si/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În prezenta cauză se observă că este îndeplinită condiția sesizării prealabile a autorității publice emitente a actului administrativ unilateral, din examinarea plângerii depuse de reclamantă la dosar, nr._/25.03.2013, adresată Primarului mun. C., rezultând că reclamanta a solicitat autorității emitente, revocarea actului administrativ unilateral.
Totodată este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât după cum se observă din examinarea actelor dosarului, rapoartele de evaluare pe baza cărora a fost emisă Dispoziția nr. 2254/2013 conțin mențiuni care pun la îndoială legalitatea lor și a actului administrativ emis în baza lor.
Astfel, în raportul de evaluare pentru perioada 04.10._12, după ce a fost inițial acordat reclamantei calificativul "foarte bine", acest calificativ a fost modificat în "nesatifăcător", cu o motivație privind posibile nereguli constatate de Curtea de Conturi.
Aceste calificative total contradictorii, pun în discuție legalitatea raportului de evaluare.
Conform art. 119 din HG 611/2008 " (1)Raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei contrasemnatarului în următoarele cazuri: a)aprecierile consemnate nu corespund realității; b)între evaluator și funcționarul public evaluat există diferențe de opinie care nu au putut fi soluționate de comun acord. (2)Raportul de evaluare modificat în condițiile prevăzute la alin. (1) se aduce la cunoștință funcționarului public".
Or din mențiunile efectuate pe acest raport nu rezultă că anterior acestei modificări a raportului, din perioada 04.10._12, s-ar fi încercat soluționarea diferențelor de opinie dintre evaluator și funcționarul public, evaluatorul acordând note mari funcționarului, astfel încât nu au existat diferențe de opinie și nici dacă aprecierile evaluatorului nu corespund realității, contrasemnatarul nemenționând acest aspect.
O altă posibilă nelegalitate a actului administrativ rezultă din faptul că Raportul de evaluare pentru întreg anul 2012, nu este semnat nici de evaluator și nici de persoana care ar fi trebuit să contrasemneze raportul, semnăturile acestora trebuind în mod obligatoriu aplicate pe și calificativul acordat.
Totodată nu se indică motivul pentru care au fost înlăturate rapoartele parțiale în care reclamanta a primit calificativul "foarte bine".
În privința condiției pagubei iminente, instanța constată că din actele depuse de reclamantă la dosar rezultă că reclamanta plătește credite bancare și trebuie să achite lunar utilitățile necesare familiei sale, prin lipsa venitului salarial aceasta fiind lipsită de posibilitatea de a asigura întreținerea sa și a familiei sale.
Având în vedere a ceste considerente instanța va admite cererea de suspendare a Dispoziției Primarului M. C. nr. 2254 din 15.03.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
În temeiul art. 451-453 Cod pr. civilă, va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 710,3 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat 700 lei, taxă judiciară de timbru 10 lei și timbru judiciar 0,3 lei.
Prin sentința nr. 5402/2013 din 12 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
S-a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. C. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Tițoiu E., cu sediul în mun. C., .. 7A, corp 2, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul PRMARUL MUN. C., cu sediul în mun. C., . nr. 7, jud. D..
A fost suspendată executarea Dispoziției Primarului Mun. C. nr. 2254 din 15.03.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 710,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 5402/2013 din 12 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs pârâtul P. M. C..
Prin recursul formulat recurentul arată că, în fapt, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta B. C., reprezentata coventional de către avocat Titoiu E., cu sediu profesional in localitatea C., biv. Ș. Voda nr.7A, corp 2, etaj 1, cam. 108, cu domiciliul procedural ales in conformitate cu prevederile art. 158 C.p.c. la adresa cabinetului, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actului administrativ de autoritate emis de către P. municipiului C. și identificat sub numărul 2254/2013.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta B. C. și dispus suspendarea executării Dispoziției Primarului M. C. nr.2254 emisă în data de 15 martie 2013 până la pronunțarea instanței de fond, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 710,3 lei..
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.7 și art. 14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Un prim aspect pe care l-am supus analizei instanței și pe care aceasta nu 1-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii, este dat de reglementarea raporturilor de muncă la care face trimitere actul administrativ a cărui suspendare se solicită. Din punct de vedere al calității reclamantei și anume acela de funcționar public în cadrul Direcției Impozite și Taxe din cadrul Primăriei M. C., competența materială în soluționarea cauzei este instanța de contencios administrativ.
Obiectul cererii de suspendare trebuie analizat din punct de vedere al raporturilor de serviciu expres reglementate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public coroborate cu prevederile din Codul Muncii și nu al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, chiar dacă, dată fiind calitatea de funcționar public al reclamantei, competența de soluționare a acestei acțiuni aparține instanței de contencios administrativ și fiscal și nu instanței de dreptul muncii, art. 117 din Legea nr. 188/1999 ce prevede că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Așadar, în ceea ce privește suspendarea actului administrativ și anume Dispoziția Primarului motivată în drept de prevederile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, se aplică prevederile Codului Muncii.
Reclamanta motivează cererea în fapt și drept pe dispozițiile Legii nr.554/2004, care dă posibilitatea persoanei fizice sau juridice vătămată într-un drept recunoscut de lege, de a se adresa instanței cu ocazia emiterii încheierii unui act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal ori prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un interes legitim. Prin urmare câtă vreme cererea nu are ca fundament juridic Legea nr. 188/1999, care reglementează raporturile de serviciu ale funcționarului public, iar motivele invocate nu se circumscriu reglementărilor date de acest act normativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, exced obiectului de reglementare cuprins în Legea nr.554/2004, cererea de suspendare a actului administrativ este inadmisibilă.
Datorită naturii procedurii de soluționare a cererii privind suspendarea actului administrativ atacat, vă rugăm să analizați cererea din punct de vedere al respectării dispozițiilor de legalitate ale respectivului act administrativ prevăzute de Legea specială nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată.
Pe cale de consecință, chiar dacă este un act administrativ, Dispoziția Primarului M. C. nr.2254/2013, vizează reglementarea raporturilor de muncă, știut fiind că actele prin care o persoană este eliberată din funcție nu sunt susceptibile de suspendare întrucât soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, în sensul admiterii acțiunii are drept consecință repunerea salariatei în situația anterioară eliberării din funcție și plata drepturilor salariate retroactiv ale salariatei.
De asemenea, vă rugăm să observați că multe dintre aspectele invocate de reclamantă antamează fondul litigiului și pe cale de consecință, vă solicităm ca acestea să fie înlăturate de la aprecierea asupra soluționării cererii de suspendare, cum greșit s-au luat în vedere de către instanța de fond.
Recurentul învederează instanței că, potrivit art. 49 din Legea nr. 215/2001 - republicată, actul administrativ devine executoriu și produce efecte juridice din momentul comunicării sau aducerii lui la cunoștința publică.
Datorită naturii procedurii de soluționare a cererii privind suspendarea actelor administrative atacate vă rugăm să analizați cererea din punct de vedere al respectării dispozițiilor de legalitate ale respectivului act administrativ prevăzute de Legea specială 215/2001, republicată, privind administrația publică locală republicată.
Detaliind asupra acestui aspect învederăm instanței de judecată dispozițiile art.63 alin.5 lit. e din Legea nr.215/2001 ce statuează că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.(l) lit.d), primarul numește, sancționează si dispune suspendarea, modificarea si încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de munca, in condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum si pentru conducătorii instituțiilor si serviciilor publice de interes local, pe de o parte, iar pe de altă parte potrivit legislației muncii aceasta nu admite suspendarea actului administrativ, a dispoziției, întrucât aceasta este executorie din oficiu, având drept consecință repunerea salariatei în situația anterioară eliberării din funcție, și plata drepturilor salariale retroactiv ale salariatei.
Un alt aspect, pe care îl învederează instanței de recurs este acela că în conformitate cu prevederile art. 120 din Hotărârea Guvernului nr.611/04.06.2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcționarilor publici, acei funcționari publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot sa il conteste la conducătorul autorității sau instituției publice. Contestația administrativă a fost formulată de reclamantă în termenul legal la instituția noastră. De asemenea, potrivit legii, conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestația pe baza raportului de evaluare si a referatelor intocmite de către funcționarul public evaluat, evaluator si contrasemnatar, contestația fiind soluționată in termenul legal de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestației, rezultatul contestației fiindu-i comunicat funcționarului public, iar ulterior acesta nemulțumit de modul de soluționare a contestației formulate se poate adresa instanței de contencios administrativ, in condițiile legii, pentru anularea raportului de evaluare și eventual întocmirea altui raport de evaluare.
Astfel solicită respingerea suspendării actului administrativ reprezentat de Dispoziția emisa de P. M. C., întrucât reclamanta a fost eliberată din funcție, ca urmare a obținerii calificativului „nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale.
Mai mult decât atât, învederează instanței că reclamanta nu a contestat în instanță raportul de evaluare și nu a respectat procedura prevăzută de H.G. nr.611/2008, calificativul acordat fiind astfel definitiv, neexistând nici un dubiu că dispoziția de eliberare din funcție poate fi atacată în instanță decât formal, întrucât potrivit prevederilor art.99 alin.l lit.d din Legea nr. 188/1999, republicată, privind statutul funcționarilor publici, persoana care are competența legală de numire în funcția publică, dispune eliberarea din această funcție publică prin act administrativ, materializat în Dispoziția Primarului M. C., pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului nesatisfăcător, la evaluarea performanțelor profesionale individuale. Prin urmare, emiterea dispoziției de eliberare din funcție decurgea din raportul de evaluare finalizat cu calificativul nesatisfăcător, atâta timp cât acest raport de evaluare nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, așa cum am arătat anterior.
Astfel, atâta timp cât nu s-a procedat la anularea în instanță a raportului de evaluare și eventual nu s-a dispus măcar suspendarea efectelor juridice ale raportului de evaluare, prin urmare, emiterea dispoziției dispusă de angajator de eliberare din funcție a contestatorului a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale și în baza situației de fapt constatată prin raportul de evaluare menționat, iar reclamanta nu-și poate invoca propria culpă.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcționarilor publici, evaluatorul analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate, apreciind H cu note de la 1 la 5 gradul de îndeplinire a obiectivului respectiv, din punct de vedere cantitativ, și al termenului în care a fost realizat, stabilind calificativul final de evaluare.
In motivarea cererii de suspendare a executării Dispoziției nr.2257/2013 emisa
de P. M. C., reclamanta invocă două argumente care, în opinia
sa, ar duce la suspendarea actului administrativ de autoritate sus invocat, încercând să
dovedească existenta cumulativă a celor două condiții la care face trimitere concretă
Legea nr.554/2004 și anume cazul bine justificat și paguba iminentă.
Se motivează de către reclamantă că dispoziția a cărui suspendare o solicită este urmarea obținerii a două calificative de nesatisfăcător prin două rapoarte de evaluare comunicate la data de 12 și 13 februarie a.c. și întocmite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.611/2008. Reclamanta, de asemenea, precizează că împotriva acestor rapoarte de evaluare a formulat în conformitate cu dispozițiile art. 120 din H.G.nr.611/2008 contestație administrativă, la care P. M. C. i-ar fi răspuns printr-o simplă adresă și nu printrun act administrativ, îmbrăcând forma Dispoziției Primarului M. C.. Reclamanta se află în eroare în tot ceea ce o privește cu privire la actul administrativ dar si cu privire la răspunsul care se dă unei contestații sau plângeri prealabile.
Astfel, după cum reclamanta arată, potrivit prevederilor art. 120 din Hotărârea ^ Guvernului nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea iȘ| carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării pot sa il conteste la conducătorul autorității sau instituției publice. Conducătorul autorității sau instituției publice soluționează contestația pe baza raportului de evaluare si a referatelor intocmite de către funcționarul public evaluat, evaluator si contrasemnatar. Contestația se formulează in termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoștința de către funcționarul public
§2! evaluat a calificativului acordat si se soluționează in termen de 15 zile calendaristice
Mai mult decât atât, vă învederăm că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ între ele trebuind să existe o legătură de cauzalitate și câtă vreme nici una din condițiile la care face trimitere textul legal nu a fost dovedită, acțiunea este inadmisibilă.
In ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv prevenire unei pagube iminente, așa cum este ea definită de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, invederăm instanței că la dosar au fost depuse suficiente documente care să arate tocmai legalitatea actului administrativ supus suspendării executării de către reclamantă.
Prin urmare rezultă că nici una dintre cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, reclamanta nefăcând dovada nici existenței vreunui caz bine justificat și nici a unei pagube iminente, motiv pentru care cererea de suspendare este inadmisibilă.
Toate aceste elemente invocate și ținând cont de prezumția absolută de legalitate a acestui act și dat fiind faptul că reclamanta nu a făcut dovada și nu a administrat nici o probă care să răstoarne prezumția de legalitate și nici principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, apreciem că sentința nr.5402/12.04.2013 a fost dată de către instanța de fond cu aplicarea greșită a legii și, în temeiul articolului 483 și următoarele, coroborat cu art.488 alin. 1, pct. 8 din noul Cod de Procedură Civilă, solicităm admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată intimat arată că,în fapt, prin sentința nr. 5402 pronunțată în prezenta cauză de către Tribunalul D. - Secția C. - administrativ și fiscal în ședință publică la data de 12.04,2013 au fost respinse excepțiile invocate, pe fond acțiunea fiind admisă dispunându-se suspendarea Dispoziției Primarului M. C. nr. 2254 din data de 15.03.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
Intimata invocă excepția inadmisibilității formulării recursului de către Municipiul C. prin Primar pentru lipsa calității de parte în litigiu. Astfel, intimata arată că a investit instanța de fond cu o cerere prin care solicită în contradictoriu cu instituția Primarului M. C. suspendarea Dispoziției acestuia cu nr. 2254 din data de 15.03.2013 .
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs P. M. C., dar nu în nume propriu acestei instituții, ci în calitatea acesteia de reprezentant al unității administrativ - teritoriale, adică a M. C..
Ori, Municipiul C. nu a avut la Tribunalul D. calitatea de parte în cauza pendinte.
De asemenea, invocă excepția tardivității formulării recursului, sub rezerva existenței dovezii contrare. Astfel, potrivit art. 14 alin. 4) din Legea contenciosului -administrativ termenul de formulare a recursului împotriva unei hotărâri pronunțate în materia suspendării unui act administrativ este de 5 zile de la comunicarea acesteia și nu de 15 zile .
Cu privire la fondul recursului, Pe fiecare dintre argumentele juridice aduse prin recurs, intimată arată că:
1. Tribunalul D. - Secția C. - administrativ și fiscal prin hotărârea pronunțată nu a antamat fondul, nu a făcut aprecieri asupra nelegalității actului administrativ în cauză, ci numai a " pipăit fondul " acesteia.
2. De lege lata, nu există posibilitatea suspendării raportului de evaluare, întrucât acesta, deși este un act administrativ nu are caracter executoriu, fiind un act preparatoriu Dispoziției Primarului M. ca act administrativ de autoritate .
Aceasta nu a fost emisă în cauză, contestația la raportul de evaluare fiind soluționată printr-un simplu răspuns .
3. Instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma textelor legale incidente (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 ) și îndeplinirea condițiilor necesare suspendării unui act administrativ ( cazul bine justificat și paguba iminentă ), dar și apărările formulate de către pârât atât pe fond, cât și pe cale de excepție .
4. In materie de contencios - administrativ Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun și întrucât, situația de fapt din prezenta cauză nu se regăsește în situațiile de excepție de la aplicarea acesteia prevăzute de art. 5, considerăm că, în litigiul pendinte nu sunt aplicabile dispozițiile din Codul Muncii, întrucât exceptio est strictissimae aplicationis .
5. Prin acțiunea având ca obiect anularea răspunsului la contestația formulată la raportul de evaluare ce formează obiectul dos. nr._, a solicitat expres și anularea acestuia, astfel că cererea de chemare în judecată are un caracter serios și întemeiat și nu unul pur formal.
6.Nu vede cum intimata a invocat propria culpă ( care ar fi aceasta ) și ar fi obținut foloase din aceasta prin admiterea cererii de suspendare.
7.Consideră, că nu se află într-o eroare și că o procedură administrativ - jurisdicțională de soluționare a unui litigiu se soluționează întotdeauna prin actul de autoritate al conducătorului autorității publice respective, în cazul nostru Dispoziția Primarului M. C..
Insă, recursul se mărginește la a preciza numai acest fapt, nu și în a arăta argumentele contrare pentru care instanța de fond ar fi trebuit să nu rețină condiția cazului bine justificat, restul fiind aprecieri ce țin de fondul acestei probleme ce urmează a fi dezlegate în dosarul menționat.
8. În ceea ce privește argumentele contrare reținerii de către Tribunalul D. a condiției prejudiciului iminent recurentul face referire din nou la legalitatea actului administrativ .
Analizând cererea de recurs formulată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs instanța o apreciază neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În primul rând se constată că la termenul de judeca din ședința publică de la 16.07.2013 intimata, prin reprezentant convențional, a renunțat la invocarea excepției tardivității recursului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității aceasta urmează a fi respinsă având în vedere că, deși la începutul cererii de recurs se face referire la calitatea Primarului de reprezentant al unității administrativ teritoriale, în motivarea cererii se au în vedere atribuțiile acestuia prevăzute de art. 63 alin 5 lit. e din Legea nr. 215/2001. În plus cererea este semnată de primar, fără a fi trecută calitatea acestuia de reprezentant al unității administrativ teritoriale.
Cu privire la fondul cererii, recurenta invocă dispozițiile art. 488 pct. 8, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Curtea reține că potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Curtea are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o . obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Recurenta susține că ar trebui avute în vedere dispozițiile codului muncii și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004 și nr. 188/1999. Or, având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantei și dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999 conform cărora - dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, în mod corect cererea a fost analizată prin prisma dispozițiilor art. 14 alin 1 din Legea nr. 554/2004. Așadar, întrucât dispoziția nr. 2255/15.03.2013 vizează eliberarea din funcție a reclamantei intimate-funcționar public, aceasta este un act administrativ a cărei executare poate fi suspendată în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispoziții invocate de altfel, prin cererea introductivă de instanță.
Nici susținerea conform căreia actele prin care o persoană este eliberată din funcție nu sunt susceptibile de suspendare întrucât soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, în sensul admiterii acțiunii are drept consecință repunerea salariatei în situația anterioară eliberării din funcție și plata drepturilor salariale retroactiv nu este întemeiată.
Astfel, chiar în situația anulării actului administrativ de eliberare din funcție cu consecința achitării drepturilor salariale retroactiv nu se poate susține că executarea acestuia nu este susceptibilă de suspendare având în vedere că pot fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. De altfel, nicio dispoziție legală nu exclude o atare posibilitate. În plus recurenta invocă repararea pagubei ca urmare a repunerii în situația anterioară, consecință a anulării actului, or această instituție juridică este diferită de suspendarea executării actului administrativ ca urmare a îndeplinirii condiției pagubei iminente și cazului bine justificat. Nu se poate susține de plano, așadar că repararea ulterioară a pagubei înlătură condiția pagubei iminente, care se analizează in concret, în funcție de împrejurările invocate.
Nici eventuala necontestare a raportului de evaluare conform art. 120 din HG nr. 611/2008, susținută prin cererea de recurs nu este de natură să determine inadmisibilitatea cererii de suspendare din moment ce, în privința actului de eliberare din funcție pot fi invocate și alte motive de nulitate, de fond sau de formă.. În consecință sunt lipsite de obiect toate criticile recurentei privind forma actului de soluționare a eventualei contestații împotriva raportului de evaluare.
După ce a constatat că a fost îndeplinită condiția sesizării prealabile a autorității publice, instanța de fond a apreciat îndeplinită condiția cazului bine justificat prin prisma faptului că, în cuprinsul rapoartelor de evaluare în baza cărora a fost emisă dispoziția, există mențiuni care pun la îndoială legalitatea lor și a actului administrativ emis în baza lor.
Contrar celor susținute de recurent, prima instanță nu a antamat fondul litigiului, întrucât, expunând sumar în ce constă aparența de nelegalitate a actului administrativ pentru care se solicită să se dispună măsura suspendării, respectiv faptul că a fost înlocuit calificativul „foarte bine” acordat inițial reclamantei, cu calificativul „nesatisfăcător”, cu o motivație privind posibile nereguli constatate de Curtea de Conturi. Această apreciere a primei instanțe este rezultatul unei analize sumare a cauzei, ci nu a fondului cauzei, ala cum susține recurentul.
Așadar toate criticile recurentei vizând îndeplinirea condiției cazului bine justificat astfel cum este acesta definit de art. 2 alin 1 lit. din Legea nr. 554/2004 nu sunt întemeiate, în mod corect instanța de fond reținând că rapoartele de evaluare conțin mențiuni care pun la îndoială legalitatea actului administrativ contestat. În consecința, prima instanță nu a antamat fondul ci doar a făcut o verificare aparentă a împrejurărilor de fapt și de drept care produc o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea arată în primul rând că potrivit art. 2 alin 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, această noțiune este definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Or recurenta nu a formulat critici concrete vizând această noțiune ci acestea se circumscriu tot condiției cazului justificat anterior analizat. Astfel, a arătat că la dosar au fost depuse înscrisuri care atestă tocmai legalitatea actului administrativ supus suspendării, competența exclusivă în stabilirea criteriilor de evaluare și a calificativelor revine conducătorului autorității.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității publice și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Față de toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 496 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin 1 C.pr.civ, având în vedere cererea expresă a intimatei-reclamante în acest sens și soluția pe care o va pronunța asupra cererii de recurs, Curtea va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, respectiv 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat conform chitanței depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât P. M. C., împotriva sentinței nr. 5402/2013 din 12 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Obligă recurenta la plata sumei de 800 lei către intimată, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iulie 2013
Președinte, C. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, A. R. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.C. G.
2 ex./16.+7.2013
Jud.fond: A. M. M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3974/2013. Curtea de... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
