Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 21484/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - D. C.
Grefier: - R. V.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. D. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actual DGRFP C. în numele și pentru AJFP D. împotriva sentinței nr. 3494 din data de 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. C-T. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței concluziile scrise depuse de intimatul reclamant T. D. C-T. precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 22.11.2012 reclamantul T. D. C. a chemat în judecată pe pârâții A.F.P. C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 2649 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 3494 din data de 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. D. C-T. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 2649 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța . nr._/19.10.2012, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art.124 C.pr.fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 12.11.2012, până la data plății efective. Au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată de 342 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. D. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actual DGRFP C. în numele și pentru AJFP D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A precizat recurenta că instanța de fond nu a indicat nr. cererii de restituire către AFP astfel încât nu se poate calcula termenul de la care începe să curgă dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării la organul fiscal.
De asemenea, prin nemenționarea datei de depunere a cererii la organul fiscal precum și a datei la care a fost achitată cererea se poate considera că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare ce cade sub incidența lui OUG 50/2008, ci taxă pentru emisii poluante calculată conform Legii 9/2012. Prin OUG nr.50/2008, au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2146 Cod procedură fiscală ce reglementau taxa de primă înmatriculare iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.
II. Recurenta a susținut că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei actualizată, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
Recurenta a mai arătat că era important a se indica data la care începe să curgă termenul de calculare al dobânzii solicitate și acordate de instanță. Instanța de fond a indicat un termen, respectiv data de 11.07.2012, în dispozitiv, fără a preciza în considerente, pentru a putea verifica dacă această dată este corectă, data la care reclamantul a formulat cererea către organul fiscal.
III. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.
Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.
Recurenta a apreciat cuantumul cheltuielilor exagerat în raport cu probele administrate. Obligarea AFP la plata onorariului respectiv este nejustificată, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 274 alin. 3 C. solicită micșorarea onorariului potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
IV. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule. Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Deși criticile formulate de recurentă vizează prevederile OUG 50/2008, legea aplicabilă la data la care a fost achitată taxa este Legea nr. 9/2012, având în vedere că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de emisii poluante la data de 19.10.2012, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de emisii poluante cu dobânda legală, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.F.P. C. a comunicat refuzul restituirii sumei.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei. Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Decizia de calcul a taxei nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Judecătorul național are în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
În consecință, criticile recurentei privind conformitatea taxei instituite de Legea nr.9/2012 cu dreptul comunitar nu sunt întemeiate.
Critica referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de emisii poluante adresată A.F.P. C. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Criticile ce privesc acordarea cheltuielilor de judecată sunt, de asemenea, neîntemeiate.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond, având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În ceea ce privește solicitarea privind diminuarea onorariului de avocat, Curtea reține că, față de actele de procedură îndeplinite de avocat în cauză, onorariul nu poate fi considerat disproporționat, astfel încât critica referitoare la necesitatea diminuării onorariului este nefondată, instanța de fond făcând aplicarea art.274 C.proc.civ. și apreciind motivat cuantumul onorariului de avocat.
Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta D. D. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. actual DGRFP C. în numele și pentru AJFP D. împotriva sentinței nr. 3494 din data de 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. C-T. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .
Obligă recurenta la plata către reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, M. F. | Judecător, D. C. |
Grefier, R. V. |
Red. LC
Tehn.red. RV 2ex/29.10.2013
Jud fd. CI
| ← Pretentii. Decizia nr. 8215/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
