Pretentii. Decizia nr. 8215/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8215/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 7459/101/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8215/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător A. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
_
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele D. M. și A. DR TR S. împotriva sentinței nr. 294 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. D. și intimații pârâți ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,TREZORERIA JUD.M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul reclamant D. D., a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare cererii de repunere pe rol și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constatând că nu mai subzistă motivul suspendării cauzei, în temeiul art.245 cod proc.civilă, admite cerere formulată de intimatul reclamant și repune cauza pe rol.
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie, apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și trece la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 294 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-au respins excepția necompetenței materiale, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția Generală a Finanțelor Publice M..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Administrația Finanțelor Publice Dr Tr S. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ.
Au fost obligate A. Dr Tr S. și Autoritatea F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4676 lei pe care a achitat-o cu titlul de taxă de poluare la data de 14.10.2009.
Au fost obligate A. Dr Tr S. și Autoritatea F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 539 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 294 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ au declarat recurs pârâtele D. M. și A. DR TR S..
În motivarea recursului, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M.și Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin au susținut că pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, este necesar ca intimatul reclamant să dovedească îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de legea specială, fără de care acțiunea nu poate fi admisă.
Au susținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în speță deoarece nu există un raport juridic direct între acesta și intimatul reclamant, pe de o parte, iar pe de altă parte, obiectul acțiunii nu-i este opozabil.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. M. se întemeiază pe faptul că autoritatea fiscală competentă este doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei de poluare, însă aceste sume se încasează într-un cont distinct al Administrației F. pentru Mediu.
Au susținut că acțiunea a fost admisă în mod eronat, deoarece petitul principal al acțiunii vizează taxa de poluare, considerând că taxa nu se supune regimului juridic de drept fiscal, căci organul fiscal este un simplu încasator.
Au susținut că instanța de fond a reținut greșit că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 TFUE, fost art. 90, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE. Printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (hotărârea Weigel c. Austriei, hotărârea Nasadi și N. c. Bulgariei și hotărârea Brezezinski c. Poloniei).
Dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 7/2009 definesc „autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de 15 decembrie 2008”. Achiziția în vederea înmatriculării trebuie să fi fost efectuată de aceeași persoană care solicită calculul taxei de poluare și care, pentru a se încadra în prevederile art. II alin. 1 din O.U.G. nr. 7/2009, trebuie să prezinte unul din documentele prevăzute la art. III lit. a-c din aceeași ordonanță. În acest sens, a precizat că, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Mediului, legiuitorul a considerat că autovehiculele achiziționate în vederea comercializării nu ar trebui încadrate în categoria autovehiculelor pentru care se aplică prevederile art. II alin. 1 și art. III din O.U.G. nr. 7/2009.
Cu privire la hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza C-402/09 - T., efectele acesteia nu sunt incidente cererilor contribuabililor de restituire a taxei de poluare, stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008, în forma publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, deoarece întrebarea preliminară a vizat această formă a actului normativ, potrivit pct. 29 din hotărâre.
Au susținut că solicitarea reclamantului privind acordarea dobânzii legale este neîntemeiată, întrucât potrivit legii, dobânda se datorează de la data întârzierii plății, întârzierii remiterii datoriei, de la data solicitării.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Reclamantul intimat D. D. a solicitat direct in fata instanței de judecata, prin acțiunea introductiva obligarea paraților recurenți la restituirea taxei de poluare in cuantum de 4.676 lei achitata potrivit chitanței TS 6 nr._.
S-a solicitat recurentului - reclamant completarea probatoriului in sensul atașarii la dosar a cererii de restituire adresata in prealabil organului fiscal .Reclamantul –intimat nu a fost in masura sa depuna la dosar actele solicitate de instanța in scop probator .
Din adresa nr._ din 25 04 2013 emisa de D. M. rezulta ca nu s-a inregistrat pe rolul autoritații fiscale nicio cerere de restituire taxa poluare si nici nu exista un raspuns formulat in acest sens de catre recurent .
Prin urmare,nu exista dovada parcurgerii procedurii prealabile, in sensul solicitarii restituirii taxei de poluare cu precadere autoritații fiscale ,in consens cu disp. art. 117 alin1 lit d din C proced. Fiscala . In lipsa oricarei cereri de restituire a taxei apreciate ca fiind nelegal perceputa de administrația fiscala, instanța nu poate fi investita direct a cenzura legalitatea ori nelegalitatea refuzului exprimat de autoritate .
In raport de aceste considerente, in temeiul disp. art. 312 alin.3 C pr. civila va admite recursurile, va modifica sentința recurata in sensul ca va respinge actiunea reclamantului ca prematura .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtele D. M. și A. DR TR S. împotriva sentinței nr. 294 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca prematură.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, A. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.LB
S.I. 25 Iunie 2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








