Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 6691/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 804 din data de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, intimata reclamantă și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 804 din data de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a admis cererea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și Administrația F. pentru Mediu și s-a dispus restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 21.575 lei și plata cheltuielilor de judecată de 1039 lei.
Împotriva sentinței nr. 804 din data de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice O. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Slatina.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a menționat că taxa pentru emisiile poluante a fost introdusă prin Legea nr. 9/2012, în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Această taxă nu contravine normelor comunității europene cum greșit apreciază instanța de fond, ci dimpotrivă asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar, fiind adoptată cu respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Astfel, Legea nr. 9/2012 stabilește „cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”. Potrivit art. 4 alin. 1 din Lg. 9/2012: „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;(...)”.
Pe de altă parte, a solicitat a se observa că reclamantul a achitat voluntar taxa pentru emisiile poluante, conformându-se dispozițiilor legale în materie, Administrația Finanțelor Publice Slatina, autoritate publică administrativă, fiind obligată să respecte la rândul său legislația internă.
De asemenea, a considerat ca neîntemeiată susținerea reclamantului că taxa pentru emisiile poluante a fost instituită cu ignorarea normelor comunitare în materie, întrucât, pe de o parte, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă - Lg. 9/2012 - sunt în vigoare la data plății, astfel că autoritățile publice implicate nu puteau să nu se conformeze acesteia și să nu impună achitarea acesteia, iar pe de altă parte, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect, astfel încât Statul Român să fie obligat să restituie această taxă.
În ceea ce privește prevederile Tratatului de funcționare a Uniunii Europene, reținute de instanță ca incidente in cauză, a precizat următoarele: Incidența în cauză a prevederilor art. 110 (fostul 90) din Tratatul de funcționare a Comunității Europene, a apreciat ca fiind inexistentă întrucât taxa pentru emisii poluante se aplică la toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculării în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a mai fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de poluare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice, potrivit dispozițiilor art. 4 din Lg. nr. 9/2012, acesta obligație (taxă) intervenind „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Prin urmare, dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționare Comunității Europene au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, a menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 (1) din Tratat la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de poluare, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere a invocat și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: „Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri”. A menționat că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunităților Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei pentru emisiile poluante, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. A precizat, de asemenea, că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (dintre care a menționat Ungaria, Danemarca, G., Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Totodată, a precizat și faptul că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De asemenea, a învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. 92/2003, privind codul de procedura fiscală, republicată. Ori, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc.).
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, a solicitat instanței să admită recursul și, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedura civilă, să modifice sentința recurată în sensul de a respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 8 și 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimata reclamantă și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de_ lei taxă pentru emisii poluante la 03.08.2012 (fila 21 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații. Reclamanta a solicitat pârâtei A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii anularea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisii poluante și restituirea sumei.
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei. Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Cererea reclamantei este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Practic, prin instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, indiferent de modalitatea de determinare a ei, potrivit Legii nr. 9/2012 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art. 214 ind.1 - 3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de poluare în taxa pentru emisii poluante.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Nu poate fi interpretată o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Slatina prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 804 din data de 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 octombrie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. L. M. D.
Tehnored. M.O./ 2 ex./28.10.2013
Jud.fond: T. S.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3934/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








