Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 3855/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. P. – Președinte Secție

Judecător R. E. C. – Vicepreședinte Curte

Judecător C. I. – Vicepreședinte Curte

Grefier D. S. O.

x.x.x.x.x.x

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. G., împotriva sentinței nr. 3572/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și A. BUCUREȘTI, având ca obiect „pretentii”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, timbrat corespunzător și intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare, după care:

Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin sentința nr. 3572/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BAIA DE A., și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, reclamant a susținut că, prin OUG 1/2012 se revine practic la vechea reglementare a OUG 50/2008, menținându-se și în prezent discriminarea despre care face vorbire art. 110 din Tratatul de Funcționare a UE.

Astfel, taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import, așa cum este și taxa pentru emisiile poluante este necesar a fi restituită, in integrum și ab origine, adică din momentul în care sunt ilicite, în speță din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, iar nu de la data la care caracterul ilicit al acestora a fost constatat de CJEU, respectiv că acestea contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene care limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, CEDO a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel că se menționează în art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare în legile interne” alin. 2 iar, „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și prevederile alin. 2” (alin.4 ), deci, este evidentă supremația dreptului comunitar, în speță art. 90 prgf.I din Tratatul Comunității Europene, care conchide că, prin modificarea Codului Fiscal și introducerea taxei speciale de poluare pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile susmenționate ale tratatului.

Solicită în consecință, să se constate că taxa pentru emisiile poluante, așa cum este reglementată prin OUG 1/2012 diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme secon-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, și chiar și în Români, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90din Tratatul CE.

De asemenea, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, invocă dispozițiile art. 488 C.Pr.Civ.

Nu s-a depus întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand și a achitat, în vederea înmatriculării acestuia o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 2156 lei, prin chitanța . nr._ din 21.02.2013.

Cererea reclamantului privind restituirea acestei taxe este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în forma acesteia de după 01.01.2013, cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea reține că, pentru a înlătura discriminările instituite prin OUG 50/2008, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare la data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 - care, la art. 4, statuează că obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

S-a stabilit totodată că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Astfel prin Legea nr.9/2012 s-a dorit înlăturarea discriminării realizate prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.

Prin modificările aduse însă noului act normativ prin O.U.G. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Consecința suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule a fost aceea că a subzistat până la 01 ianuarie 2013 caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Ca urmare a împlinirii perioadei în care aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 9/2012 au fost suspendată, începând cu 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante a devenit o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român. Prin urmare, instituirea unei asemenea taxe nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.

De altfel, deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale, art. 110 TFUE nu afectează suveranitatea fiscală a statelor membre, acestea fiind libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare.

Prin urmare, acțiunile având ca obiect restituirea taxei de emisii poluante sunt admisibile doar în cazul în care persoana ce solicită restituirea a achitat o astfel de taxă până în data de 31.12.2012 inclusiv. Cum reclamantul a achitat taxa de emisii poluante la data de 21.02.2013, dată la care art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 era în vigoare, nu se mai poate susține că actul normativ producea o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că taxa pentru emisii poluante, ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România, influențând în acest mod alegerea cumpărătorilor, situație ce nu s-a mai menționat după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012.

Cum taxa pentru emisii poluante se percepe în prezent fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român, instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.

În consecință, Curtea apreciază drept nefondate criticile recurentului privitoare la incompatibilitatea Legii 9/2012 cu dispozițiile art. 110 TFUE, aceasta trebuind apreciată la momentul achitării taxei a cărei restituire se solicită, iar nu la momentul achiziționării autovehiculului second hand pentru care taxa a fost stabilită și achitată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.496 alin.1 din Noul Codul de procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. G., împotriva sentinței nr. 3572/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și A. BUCUREȘTI, având ca obiect „pretentii”.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.

Președinte,

A. C. P.

Judecător,

R. E. C.

Judecător,

C. I.

Grefier,

D. S. O.

Red.Jud. R.E.C.

Thn.Red. DO/5ex./05.12.2013

Jud.Fond - A.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA