Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 540/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 NOIEMBRIE 2013
PREȘEDINTE L. G.
JUDECĂTOR N. O.
JUDECĂTOR E. M.
GREFIER C. B.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG J. ( în prezent DGRFP C. – AJFP Gorj) și de reclamantul R. I., împotriva sentinței nr. 3393 din data de 19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat P. R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. R., pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul de a obliga pârâtele la plata sumei actualizată cu dobânda aferentă calculată de la data la care a fost plătită până la data la care va fi restituită efectiv către reclamant. Cu privire la recursul formulat de pârâta AFP Tg - J. solicită respingerea acestuia. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 3393 din data de 19.04.2013, Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta AFP Tg-J..
A admis acțiunea promovată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu București să restituie reclamantului suma de 2.018 lei, reprezentând taxă de poluare, împreună cu dobânda legală aferentă calculată potrivit art. 124 Cod de procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 14.01.2013, până la data plății efective.
A obligat pârâtele la plata a 504 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg. J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia de calcul a taxei de poluare și, de asemenea, ar fi trebuit să îndeplinească procedura prealabilă, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a învederat că instanța de fond a asimilat greșit documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
A susținut că decizia necontestată de reclamant la D.G.F.P. Gorj, potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii și că instanța nu a analizat probatoriile, nu a avut în vedere că suma a fost achitată voluntar de către reclamant.
Soluția instanței a considerat că este nefondată și prin raportare la prevederile Ordinului 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule. A susținut că, mergând pe logica instanței că nu se atacă un act administrativ, înseamnă că natura litigiului este civilă, competența revenind judecătoriei.
În continuarea motivării, a arătat că, din moment ce suma a fost încasată de A.F.M. București, este eronată obligarea la restituire doar a A.F.P. Târgu-J., organ fiscal care a stabilit doar cuantumul sumei achitate și necontestate conform art. 17 din O.U.G. nr. 196/2008, fără a beneficia de suma respectivă.
A solicitat să se constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205-211 din OG nr. 92/2003, R.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE, care dau dreptul autorităților competente să aibă inițiative legislative în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr.24/2000.
Recurenta a arătat că AFP Tg. J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui suma achitată la bugetul de stat fiind determinat de legislația fiscală pusă în executare de către organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor Publice și DGFP.
A menționat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, iar Curtea Europeană de Justiție a admis că acest sistem de taxare nu intră sub incidența art. 110 invocat de reclamant, cu condiția efectuării inspecției tehnice în vederea stabilirii emisiei poluante la momentul achitării, astfel că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, deci că ar fi fost discriminat.
O ultimă critică a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea acestei critici, a invocat următoarele: nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma achitată bugetului de stat datorându-se legislației fiscale puse în executare de organul fiscal, entitate subordonată Ministerului Finanțelor și DGFP; petentul a achitat voluntar taxa., nefiind obligat de organul fiscal, care nu e beneficiarul sumei; instanța de fond nu a stabilit în cuprinsul sentinței recurate culpa procesuală a organului fiscal; cheltuielile de judecată nu au fost stabilite potrivit art.276 C.pr.civ., în funcție de culpa procesuală a fiecărei părți.
De asemenea, recurenta a criticat sentința și cu privire la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat-o la restituirea sumei cu dobânzile aferente.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și OG nr.92/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivele de recurs, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtelor la plata sumei actualizate cu dobânda aferentă calculată de la data la care a fost plătită până la data la care va fi restituită efectiv către reclamant, arătând că în mod greșit instanța de fond a dispus actualizarea sumei cu dobânda legală aferentă calculată de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrate la AFP Tg – J. în data de 14.01.2013, invocând Hotărârea CJUE din 18.04.2013.
Curtea constată că recursul declarat de pârâta AFP Tg - J. este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei, pârâta comunicându-i refuzul cu motivarea că taxa este prevăzută de legea internă.
1.În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, motivată de necontestarea deciziei e calcul a taxei de poluare și lipsa procedurii prealabile, Curtea reține că, în raport de situația de fapt expusă, prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimata reclamantă, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.p.fiscala, este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.p.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În speță, autoritatea fiscală competentă, este pârâta administrația finanțelor publice în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
2. Excepția lipsei de calitate procesuală a AFP Tg. J. este de asemenea nefondată. În speță, autoritatea fiscală - A.F.P. Tg. J. - are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei. Aceasta răspunde alături de autoritatea care administrează sumele încasate ca taxe de poluare - AFM.
3. Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Cu privire la criticat recurentei pe dobândă și aceasta este neîntemeiată, atât dispozițiile interne cât și cele comunitare stabilind dreptul reclamantului la dobândă.
Referitor la recursul declarat de reclamant R. I., Curtea constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Ca urmare, va admite recursul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței nr. 3393 din data de 19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, va modifică sentința în sensul că dobânda legală se va calcula de la data plății, 17.03.2009 și până la data achitării și va menține restul dispozițiilor.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, C. va obliga recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentului reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Respinge ca nefondat recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG J. ( în prezent DGRFP C. – AJFP Gorj) ), împotriva sentinței nr. 3393 din data de 19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI
Admite recursul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței nr. 3393 din data de 19.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Modifică sentința în sensul că dobânda legală se va calcula de la data plății, 17.03.2009 și până la data achitării.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pe recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 noiembrie 2013.
Președinte, L. G. | Judecător, N. O. | Judecător, E. M. |
Grefier, C. B. |
Red jud- LG/2/ex/
Jud fond -DS
C.B. 18 Noiembrie 2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3898/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
