Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2145/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Judecător M. F.

Judecător D. C.

Grefier R. V.

x.x.x.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru A.J.F.P.D. împotriva sentinței nr. 5245 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă C. D. – F. și intimata pârâtă A.F.M., având ca obiect pretentii .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la data de 29.01.2013, reclamanta C. D. – F. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 1.774 de lei; la plata dobânzii aferente, calculate de la data achitării taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod de procedură fiscală și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 5245 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. D. – F. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D..

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să restituie reclamantei suma de 1.774 de lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda legală, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 24.01.2013, până la data plății efective.

Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 42 de lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru A.J.F.P.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin OUG nr.50/2008, au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2146 Cod procedură fiscală ce reglementau taxa de primă înmatriculare iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.

În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.

Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.

II. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la A. astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.

Pentru aceleași considerente numai A. trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.

III. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.

Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.

Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.

Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.

Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.

A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă

Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare la data de 07.12.2010, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Reclamanta a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de poluare, conform cererii înregistrate sub nr._/24.01.2013 iar pârâta A.F.P. C. i-a comunicat refuzul restituirii sumei cu adresa nr._/31.01.2013.

Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.

Pe fond, Curtea reține că prima instanță a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.

Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 și de actele normative date în aplicarea ei, pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.

Instanța de recurs constată că prima instanță a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.

Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.

În speță, reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de A. nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP C., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.

Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru A.J.F.P.D. împotriva sentinței nr. 5245 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă C. D. – F. și intimata pârâtă A.F.M., având ca obiect pretentii .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.

Președinte,

L. C.

Judecător,

M. F.

Judecător,

D. C.

Grefier,

R. V.

Red. MF

Tehn.red. RV 2ex/13.12.2013

Jud fd. NS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA