Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 3252/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr._/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. R.
Judecător R. M.
Grefier D. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă DGFP D., în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT împotriva sentinței nr. 5884 din 22.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. E. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen și motivat, după care:
Curtea constată că se impune conceptarea recurentei DGFP D. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT cu noua denumire, de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., în numele și pentru SAERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CALAFAT, în temeiul OUG nr. 74/2013 și HG 520/2013 și, constatând cauza în stare de judecată, trece la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 5884 din 22.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. E., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE D.-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT. S-a respins acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Calafat la plata către reclamant a sumei de 1228 lei reprezentând taxa specială prima înmatriculare, la care se va adăuga dobânda fiscală calculată la nivelul prevăzut de art. 124 Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei, până la data plății efective. A fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 42 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Ulterior, prin încheierea din 27 mai 2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că a fost obligată pârâta AFP CALAFAT la plata către reclamant a sumei de 42 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a susținut că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei actualizată cu dobânda legală, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă nici cu privire la actualizarea sumei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura specială de restituire reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală și O.M.F.P. nr. 1899/2004, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în ceea ce privește actualizarea sumei.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că cererea de restituire nu se încadrează în dispozițiile art.113 (117) Cod procedură fiscală.
A susținut recurenta că nu există o decizie a Consiliului Național pentru combaterea discriminării care să constate și să combată vreo discriminare în domeniul impozitelor și taxelor la care sunt supuși cetățenii statului român care C.E.J în exercitarea autorității conferite de tratat nu a condamnat statul român pentru aplicarea acestei taxe.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul Român să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Dispozițiile art23 (9) și art25 (12) din tratat nu sunt aplicabile deoarece taxa de primă înmatriculare nu este o taxă vamală, aplicându-se și autoturismelor produse în România.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 din tratat nu sunt aplicabile pentru că taxa de primă înmatriculare se plătește de toți proprietarii indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România.
Totodată recurenta a criticat soluția sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, instanța putând obliga organul fiscal la plata acestora, numai în situația în care reclamantul le solicita.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Deși criticile vizează prevederile OUG nr.50/2008, Curtea constată că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare la data de 25.02.2008, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. CALAFAT restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.F.P. CALAFAT a comunicat refuzul restituirii sumei.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că hotărârea primei instanțe este corectă, cu următoarea motivare:
Art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 ( în prezent 110) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 (110) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Curtea apreciază că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Procedura prevăzută în Cap. VI „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” din H.G. nr. 686/2008, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal cu dobânda legală. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat, în cauza C-565/11, M. I., la data de 18.04.2013, o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul taxei, cât și dobânzile aferente cuantumului acesteia, începând cu data plății de către contribuabil.
Critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este nefondată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., în numele și pentru SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CALAFAT (fostă DGFP D., în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CALAFAT) împotriva sentinței nr. 5884 din 22.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. E. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, C. P. | JUDECĂTOR, A. R. | JUDECĂTOR, R. M. |
GREFIER, D. M. |
D.M. 13 Noiembrie 2013
Red. CP / 2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 357/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
