Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 7160/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. împotriva sentinței nr.499 din 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul Ș. N. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat F. N., pentru intimatul reclamant Ș. N., având delegație de substituire pentru avocat Tudosescu M., lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul, cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă a solicitat, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 499 din 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ș. N. și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina, Administrația F. pentru Mediu, la restituirea sumei de 3254 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda legală prevăzută de art.124 Codul de procedură fiscală.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 339 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului,recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 C.pr.civilă).
A susținut că sentința recurată a fost dată cu ignorarea totală a deciziei nr.1.178 din 17.09.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.665/06.01.2009, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Potrivit acestei decizii, textul de lege criticat, respectiv OUG 50/2008, nu prevede obligația plății taxei pe poluare decât la prima înmatriculare a autovehiculului. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de . taxei speciale și ulterior a taxei pe poluare nu se plătește taxa în cauză. De asemenea, a mai apreciat Curtea Constituțională că o asemenea chestiune ține de opțiunea legiuitorului.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat următoarele:
Cu apariția Ordonanței de Urgenta NR 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, ordonanță acceptată de Uniunea Europeană, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Învederează instanței ca potrivit art. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor".
Totodată, precizează faptul că art. 148 alin. 2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au prerogativa de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Potrivit art.90 din Tratatul CE „nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele ce se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un alt stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție." Dispozițiile comunitare susmenționate urmăresc sa elimine restricțiile de orice natura asupra liberei circulații a mărfurilor in spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenite din piața interna si care sunt de natura similara, precum si regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutiva dintr-un sistem general de impozite percepute in cadrul produselor importate si a celor care provin de pe piața interna.
Art.90 din Tratat nu afectează insa suveranitatea fiscala a statelor membre, acetea fiind libere sa-si organizeze sistemele fiscale si sa stabilească nivelul cotelor de impozitare, cu condiția de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre.
Potrivit art.4 din O.U.G nr.50/2008 cu modificările ulterioare, taxa de mediu intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, indiferent de proveniența acestuia, situație care tratează fără discriminare toate autovehiculele - astfel ca dispozițiile respectivului articol sunt aplicabile spetei.
Or, potrivit dispozițiilor OUG 50/2008. România, stat membru al Comun Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se a direct sau indirect produselor naționale similare, așa încât taxa de poluare instituita prin acest act normativ nu poate fi asimilata impozitelor interne, taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor autoturisme, care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze, pe teritoriul României, contribuind in acest fel la poluarea mediului. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a mai fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de poluare ca și în cazul unui produs oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 50/2008, acesta obligație (taxă) interveni „cu ocazia primei "înmatriculări a unui autovehicul în România".
Prin urmare, in opinia recurentei, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, menționează recurenta pârâtă că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, 90 (1) din Tratat la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplid produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul sus menționat, cât și alte acte adoptate | instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Direcți 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de poluare, ci doar na discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. în susținerea acestui punct vedere invocăm (astfel cum am precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șases (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: „Fă a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu impiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigură pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și ta> care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționăm că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Trata de instituire a Comunităților Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea,a precizat că principiul „poluatorul plătește", pe care se baze, și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene
În ceea ce privește aprecierea primei instanțe că taxa pe poluare introduce un regim fiscal discriminatoriu a învederat că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei de poluare presupusa discriminare nu este fundamentată pe nici un argument solid. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
A susținut că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OG 92/2003, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art.117 lit.a) – h) din actul normativ menționat.
A solicitat instanței admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul de a respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.299 și urm. C.pr.civilă.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.civ. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta A.F.P. Caracal, care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru acest considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. p.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art.274 C.p.civ., în raport de care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. împotriva sentinței nr.499 din 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul Ș. N. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Jud.fond G.I.
Tehn.R.Ș./2 ex.
11 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
