Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr. 65/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 65/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1995/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8503/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. I. A.
Judecător G. C.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. R. N. împotriva sentinței nr.651 din 09 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. "L. ÎMPOTRIVA NEDREPTĂȚILOR ȘI ABUZURILOR DIN ROMÂNIA" REPREZENTANTĂ A MEMBRULUI ORGANIZAȚIEI P. R. N. și intimații pârâți C. JUDEȚEAN GORJ, C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU handicap DE PE LÂNGĂ C. JUD. GORJ și C. S. DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant P. R. N., lipsind intimatul reclamant O. "L. ÎMPOTRIVA NEDREPTĂȚILOR ȘI ABUZURILOR DIN ROMÂNIA" REPREZENTANTĂ A MEMBRULUI ORGANIZAȚIEI P. R. N. și intimații pârâți C. JUDEȚEAN GORJ, C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DE PE LÂNGĂ C. JUD. GORJ și C. S. DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar recurentul reclamant a depus concluzii scrise, după care,
Recurentul reclamant susține că în întâmpinare s-a invocat faptul că recursul nu este motivat și că nu s-a formulat contestație împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap. Precizează că a motivat recursul și a formulat contestație ce a fost soluționată de C. S..
Instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 651 din 09 decembrie 2011, Curtea de Apel C. a respins acțiunea formulată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEAN GORJ, C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DE PE LÂNGĂ C. JUD. GORJ și C. S. DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 7464 din 24.11.2009 (fila 24 dosar_ ), s-a fost reținut că reclamantul nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul MMFES 762/2007 și 1992/2007 MSP .
Conform aceluiași înscris, reclamantul suferă de paralizie posttraumatică de nerv sciatic, hernie de disc L4-L5 paramediană dreaptă .
Prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4962 din 21.05.2010, emisă în soluționarea contestației împotriva certificatului de încadrare, se indică faptul că afecțiunea de care suferă reclamantul nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin OMMFES 762/2007 și OMSP 1992/2007 .
Este indicat diagnosticul clinic, constând în sindrom amiotrofic membru inferior, după fractură cominutivă femur drept și rotulă dreaptă ; paralizie posttraumatică de nerv sciatic drept; hernie de disc L4-L5 cu stenoză de canal .
Analizând refuzul de acordare a drepturilor, decurgând din încadrarea în grad de handicap, instanța a constatat că, potrivit art. 2 din Legea 448/2006, persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
În raport de diagnosticul evaluat de către emitentul deciziei, instanța a constatat că, prin Capitolul 7 privind funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, din cadrul criteriilor medicopsihosociale, aprobate prin OMMFES 762/2007 și publicate în M.Of. 885 bis din 27 decembrie 2007, sunt indicate afecțiunile privind afectarea mobilității oaselor și articulațiilor, avute în vedere la evaluarea gradului de handicap, fără a se regăsi în enumerare, sindromul amiotrofic ; de asemenea, în secțiunea a II a se regăsesc enumerate afecțiunile privind mobilitatea coloanei vertebrale avute în vedere la evaluarea gradului de handicap, fără a fi enumerată hernia de disc .
În aceste condiții, instanța a reținut că, prin decizia 4962/2010 a fost realizată o corectă aplicare a Legii 448/2006, refuzul de încadrare a reclamantului în grad de handicap, fiind fundamentat prin neîncadrarea afecțiunilor medicale evaluate, în criteriile medicopsihosociale .
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând disp. art. 90 indice 2 din Legea 448/2006, potrivit cărora deciziile emise de C. superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru, coroborate cu art. 10 și 18 LCA, instanța de contencios a respins acțiunea în anulare formulată, apreciind că este neîntemeiată .
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul P. R. N., în motivarea căruia a arat că atât prin actele depuse la cele două comisii de evaluare a persoanelor cu handicap câtși prin prezența sa se poate constata un handicap evident.
Instanța de fond face referire la faptul că reclamantul nu a depus înscrisuri, invocând dispozițiile capitolului 7 din Ordinul 762/2007, datorită căruia acesta nu s-ar încadra într-un grad de handicap.
Recurentul arată că va depune acte medicale din care să rezulte nelegalitatea actelor administrative contestate și faptul că este o persoană cu handicap.
Recurentul și-a completat motivele de recurs la data de 13.05.2013 și 15.05.2013, motive care, nefiind depuse în termenul procedural prevăzut de art.301 coroborat cu art.3021 cod procedură civilă, nu vor putea fi analizate de instanța de recurs, intervenind decăderea.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7464 din 24.11.2009 emis de C. JUDEȚEAN GORJ, C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP și a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 4962 din 21.05.2010 emisă în soluționarea contestației împotriva certificatului de încadrare de către C. S. DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI BUCUREȘTI.
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 7464 din 24.11.2009 a fost reținut că reclamantul nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul MMFES 762/2007 și 1992/2007 MSP, acesta suferind de paralizie posttraumatică de nerv sciatic, hernie de disc L4-L5 paramediană dreaptă. Prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4962 din 21.05.2010, se indică faptul că afecțiunea de care suferă reclamantul nu se încadrează în criteriile medicopsihosociale aprobate prin OMMFES 762/2007 și OMSP 1992/2007 .
Este indicat diagnosticul clinic, constând în sindrom amiotrofic membru inferior, după fractură cominutivă femur drept și rotulă dreaptă ; paralizie posttraumatică de nerv sciatic drept; hernie de disc L4-L5 cu stenoză de canal .
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în raport de probele administrate în cauză. Este adevărat că în cuprinsul Capitolului 7 privind funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, din cadrul criteriilor medicopsihosociale, aprobate prin OMMFES 762/2007 și publicate în M.Of. 885 bis din 27 decembrie 2007, sunt indicate afecțiunile privind afectarea mobilității oaselor și articulațiilor, avute în vedere la evaluarea gradului de handicap, fără a se regăsi în enumerare, sindromul amiotrofic; de asemenea, în secțiunea a II a se regăsesc enumerate afecțiunile privind mobilitatea coloanei vertebrale avute în vedere la evaluarea gradului de handicap, fără a fi enumerată hernia de disc .
În aceste condiții, având în vedere că afecțiunile de care suferă reclamantul nu se regăsesc în enumerarea limitativă stabilită de lege, ce definește gradele de handicap, în mod corect instanța de fond a constatat legalitatea actelor administrative contestate.
Din considerentele expuse și față de dispozițiile art.3041 și art.312 al 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P. R. N. împotriva sentinței nr.651 din 09 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. "L. ÎMPOTRIVA NEDREPTĂȚILOR ȘI ABUZURILOR DIN ROMÂNIA" REPREZENTANTĂ A MEMBRULUI ORGANIZAȚIEI P. R. N. și intimații pârâți C. JUDEȚEAN GORJ, C. DE E. A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DE PE LÂNGĂ C. JUD. GORJ și C. S. DE E. A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, A. I. A. | Judecător, G. C. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. C.M.
Jud. fond L.M.Z. /2ex/04.07.3013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








