Pretentii. Sentința nr. 2119/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2119/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1603/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O.
Judecător E. M.
Judecător L. G.
Grefier F. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta AJFP O. împotriva sentinței nr.2119/2013 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, după care:
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.2119/2013 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Caracal prin întâmpinare, ca neîntemeiată. S-a admis cererea formulată de reclamantul C. S. și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Caracal și Administrația F. Pentru Mediu București să plătească reclamantului suma de 2532 lei reprezentând taxa pe poluare și dobânda fiscală calculată conform art 124 C. pr fiscală până la data efectuării plății. Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs, recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii.
A invocat dispozițiile art. 214 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, in vigoare la data achitării taxei de primă înmatriculare și dispozițiile art.56 alin. 1 din Constituția României, care instituie obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuieli publice, menționând că reclamantul a achitat voluntar taxa, iar autoritatea administrativă s-a conformat legislației interne.
A precizat recurenta că taxa specială are ca scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului și se plătește cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul României, fiind o alternativă de tranziție, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor intre statele membre U.E., România renunțând la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu normă de poluare mare.
A mai arătat recurenta că prin OUG 50/2008 Guvernul României a armonizat legislația internă cu normele comunitare stabilind că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ( art.4) și că taxa rezultată ca diferență între suma rezultată între contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 (art11).
Recurenta a mai arătat că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, ori restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
De asemenea, recurenta a invocat și dispozițiile art.124 alin.1 din OG 92/2003.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și a celui privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.299 și urm Cod procedură civilă.
A solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. Slatina comunicându-i refuzul restituirii.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod procedură fiscală, în prezent art.117 Cod procedură fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod procedură fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Susținerile recurentei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008 și normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 în conformitate cu art.11 din acest act normativ nu pot fi reținute, deoarece prevederile nu pot fi aplicate retroactiv.
Critica referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată.
CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Cât privește critica referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 496 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta AJFP O. împotriva sentinței nr.2119/2013 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Președinte, N. O. | Judecător, E. M. | Judecător, L. G. |
Grefier, F. S. |
red.jud. E.M.
F.S. 15 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4011/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2013/2013.... → |
|---|
