Pretentii. Sentința nr. 5725/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 5725/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 236/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 9965/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 IULIE 2013

PREȘEDINTE L. C.

JUDECĂTOR E. M.

JUDECĂTOR L. M. L.

GREFIER D. F.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul C. M., împotriva sentinței nr. 5725 din data de 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul reclamant nu a satisfăcut cerințele legale, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe excepția invocată.

CURTEA:

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 5725 din data de 17.04.2013, Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal a admis excepția netimbrării.

A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu ca fiind netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Potrivit art. 3 lit. m coroborat cu art.11 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, s-a pus în vedere recurentului reclamant C. M. să achite taxa judiciară de timbru de 19,5 lei.

Recurentul reclamant C. M. nu a satisfăcut această cerință a legii, deși a fost citat cu această mențiune - fila 10 dosar - astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea nr.146/1997 modificată.

Potrivit art.3 din OG nr. 32/1995, așa cum a fost modificată, s-a pus în vedere recurentului reclamant C. M. să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.

Întrucât recurentul reclamant C. M. nu a achitat nici această taxă, deși a fost citată și cu această mențiune, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG nr. 32/1995 modificată.

Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, recursul declarat de recurentul reclamant C. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. M., împotriva sentinței nr. 5725 din data de 17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 iulie 2013.

Președinte,

L. C.

Judecător,

E. M.

Judecător,

L. M. L.

Grefier,

D. F.

Red jud – EM/2/ex/

Jud fond -ECM

E.M. 24 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 5725/2013. Curtea de Apel CRAIOVA