Anulare act administrativ. Decizia nr. 1100/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4902/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1100/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M.
Judecător L. G.
Judecător N. O.
Grefier F. S.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG. J. și reclamantul C. I., împotriva sentinței nr.3669 din 14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat G. A. L., pentru intimatul reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, după care:
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul:
Avocat G. A. L., pentru intimatul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul restituirii dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
P. sentința nr.3669 din 14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta A.F.P. Tg-J.. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J. și Administrația F. pentru Mediu (AFM). Au fost obligate pârâtele A.F.P. Tg-J. și A.F.M. la restituirea către reclamant a taxei de poluare în sumă de 16.451 lei și 804,3 lei cheltuieli de judecată din care 800 lei onorariu avocat. S-a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata dobânzii legale la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J. și de reclamantul C. I..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Jiu, a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A menționat că în cauză s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a atacat, în termen de 30 zile, un act administrativ fiscal în procedura prealabilă, conform dispozițiilor legale, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. l din Legea 554/2004, coroborate cu art. 205 C.proc.fiscală.
Recurenta a considerat că instanța de fond a respins greșit excepția inadmisibilității acțiunii, fără a avea în vedere că reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă, nu a formulat o contestație împotriva răspunsului organului fiscal, A.F.P Tg-J., la organul ierarhic superior - D.G.F.P GORJ., potrivit art. 205 Cod procedură fiscală. A susținut că instanța de fond a reținut și interpretat răspunsul organului fiscal ca un refuz explicit, nelegal, un refuz de soluționare și a admis acțiunea ignorând dispoz. OUG nr.50/2008, aplicând legislația comunitară fără a solicita sau aștepta eliminarea pe cale legislativă impusă de TCE.
În continuarea dezvoltării motivelor de recurs, a apreciat că, prin raportare la prevederile Ordinului 986/2008, anexele 1-3, soluția instanței de fond de obligare doar a organului fiscal la restituirea sumei, fără anularea actului administrativ fiscal- decizia taxei de poluare, este nefondată. A arătat că instanța a fost indusă in eroare, neluând în considerare faptul că taxa a fost achitată de reclamant potrivit OUG nr.50/2008, precum și Ordinului nr.686/2008, anexa 1-3, deci ca urmare a aplicării dreptului intern, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarilor comunitare, în speță a art. 110 din Tratatul de Aderare, ce face referire la impozite interne de orice natură și nu la taxe naționale similare.
Pe fond, a considerat sentința recurată ca netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal, menționându-se ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, considerând procedura prealabilă îndeplinită.
Din dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale OMFP nr. 986/2008 rezultă că au
fost instituite norme exprese și imperative în materia restituirilor de la bugetul de stat.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare și a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, și nu a considerat vreodată că taxa de poluare este nelegală sau că încalcă tratatele comunitare, solicitând doar modificarea modului de calcul și criteriile la care se raportează nivelul taxării, instanța de fond neapreciind în mod corect restituirea integrală.
De altfel, reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul roman sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În ceea ce privește admiterea cererii dispuse de instanța de fond, recurenta pârâtă a solicitat respingerea cererii motivat de faptul ca A.F.P a Municipiului Tg-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal, entitate subordonată din cadrul Ministerului Finanțelor, cu motivația că petentul a achitat voluntar taxa, nefiind stabilită culpa procesuală a acestui organ fiscal de instanța de fond.
A precizat recurenta că este greșită obligarea la plata dobânzilor, acestea nefiind calculate potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată dispuse de instanța de fond, recurenta pârâtă a solicitat respingerea cererii motivat de faptul ca A.F.P a Municipiului Tg-J. nu se află în culpă procesuală, refuzul de a restitui integral suma a fost ca urmare a legislației fiscale puse în executare de către organul fiscal, entitate subordonată din cadrul Ministerului Finanțelor, cu motivația că petentul a achitat voluntar taxa, nefiind stabilită culpa procesuală a acestui organ fiscal de instanța de fond.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 și următoareleC.proc.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 și Codul de procedură fiscală.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Reclamantul C. I. a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind restituirea dobânzii legale.
Atât pârâta AFP Tg J. cât și reclamantul au depus întâmpinare.
Analizând recursul declarat de pârâta A.F.P. Tg. J., Curtea reține că acesta este nefundat.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
P. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
P. această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Critica recurentei pârâte referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată. P. sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei referitoare la acordarea dobânzii legale, Curtea constată că este lipsită de obiect, instanța de fond a respins capătul de cerere privind dobânda.
Referitor la critica vizând nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În privința recursului declarat de reclamantul C. I., instanța reține că acesta este fondat.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță însă, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, Curtea va respinge AFP Tg. J. ca nefondat și va admite recursul reclamantului C. I.. Va modifica sentința în sensul că va admite și capătul de cerere privind dobânda și vor fi obligate pârâtele și la plata dobânzii calculate conform art.70 și 124 C.pr.fiscală. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fiind în culpă procesuală, recurenta, în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească intimatului reclamant 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de AFP Tg J. ca nefondat.
Admite recursul declarat de C. I., împotriva sentinței nr.3669 din 14.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Modifică sentința în sensul că admite și capătul de cerere privind dobânda și obligă pârâtele și la plata dobânzii calculate conform art.70 și 124 C.pr.fiscală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă recurenta AFP Tg J. și pârâta AFM la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând recurs către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2013
Președinte, E. M. | Judecător, L. G. | Judecător, N. O. |
Grefier, F. S. |
red.jud. L.G.
F.S. 08 Februarie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 9099/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Hotărâre din 26-02-2013, Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








