Alte cereri. Decizia nr. 132/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 1408/113/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 132/2014
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 153/22.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, privind pe intimatul reclamant C. T., având ca obiect
anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursul fiind motivat, scutit de taxa de timbru iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, reclamantul C. T., a chemat in judecata pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., formulând contestație împotriva Deciziei de impunere nr._/16.11.2011, solicitând anularea acesteia și exonerarea de la plata sumelor de 327 lei cu titlu de contribuții la fondul de sănătate și 485,05 lei cu titlu de majorări. Totodată reclamantul a solicitat și anularea Deciziei nr.418/29.12.2011 emisă de pârâtă în soluționarea contestației la decizia de impunere.
În motivarea contestației reclamantul a arătat că prin Decizia nr.335/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că art.257 lit. f) teza finală, din Legea 95/2006, așa cum a fost modificată prin art. I pct.4 din O.U.G.107/2010, indicat de pârâtă ca fundament al emiterii Deciziei de impunere contestată, încalcă prevederile constituționale „în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
Prin Decizia nr.1394/26.10.2010, Curtea Constituțională se pronunțase în același sens, constatând că art.257 lit. f), teza finală „ poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti contribuție mai mare decât înseși veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub nici un aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale”, fiind încălcat principiul constituțional al justei așezări al sarcinilor fiscale.
Așa cum se poate constata din cuprinsul Deciziei nr.418/2011 emisă de pârâtă, aceasta este fundamentată tocmai pe dispozițiile textului de lege constatat a fi contrar dispozițiilor constituționale, nesocotind efectele acesteia, prevăzute de art.147 alin.4 din Constituție, potrivit cărora de la data publicării deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.
A mai arătat contestatorul că este pensionar, cu o pensie de peste 740 lei. În reglementarea anterioară a Legii 95/2006, în forma în vigoare pentru anii fiscali pentru care se solicită plata contribuțiilor, lit. e), a) art.257 prevedea obligația persoanelor care realizau venituri din dividende de a plăti contribuții către FNUASS, alin.3 a art.257 menționând că „În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin.2 lit. a) ,d) și f), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri”. per a contrario, rezultă că dacă o persoană realiza venituri din categoria celor prevăzute la lit. e) (venituri din pensii), nu datora contribuții către FNUASS dacă realiza și alte venituri incluse în categoria celor pentru care se datorau asemenea contribuții, enumerate la lit. a), d) și f) a art.257.
A mai susținut contestatorul că plata majorărilor de întârziere este nelegală, atâta timp cât anterior emiterii Deciziei de impunere nu a fost emis nici un alt document cu privire la aceasta în care să se prevadă o obligație de plată a contribuțiilor către FNUASS.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, la care face trimitere pârâta, pentru orice titlu de creanță trebuie să se prevadă o dată scadentă, până la care contribuabilul să plătească taxa/impozitul/contribuția datorată, numai după aceasta titlul de creanță transformându-se în titlu executoriu și a se calcula majorări de întârziere pentru neplata la scadență.
A precizat contestatorul că la data de 28.11.2011, cu chitanța nr._ a plătit suma de 327 lei, contribuție către FNUASS, fiind de bună credință, chiar dacă această contribuție este eronat calculată.
Ca urmare, reclamantul a solicitat admiterea contestației și anularea Deciziei nr.418/29.12.2011, cu consecința anulării și a Deciziei de impunere nr._/16.11.2011, ambele emise de pârâtă, ca fiind nelegale.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii 95/2006, Ordinul 617/2007, Legea554/2004 și art.147 din Constituție.
În probațiune a depus acte: Decizia 418/29.12.2011, Decizia de impunere nr._/16.11.2011, chitanța nr._/28.11.2011.
Prin întâmpinare, pârâta CAS B. a arătat că potrivit informațiilor preluate prin Protocolul nr. P5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național între C. Națională de A. de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală privind furnizarea datelor referitoare la asigurații ce realizează venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor, reclamantul a realizat venituri impozabile în perioada 01.01._07. Deoarece în acea perioadă, reclamantul ca persoană ce realizează venituri impozabile, conform OUG nr.150/2002 și Legii nr. 95/2006 aplicabile acestei perioade, ca cetățean român asigurat îi incubă și obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil inclusiv majorări conform prevederilor art.261 din Legea nr.95/2006.
Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la Decizia Curții Constituționale nr.1394/2010, pârâta a învederat faptul că acesta a fost declarat neconstituțional în anul 2010, iar obligațiile reclamantului sunt pentru perioada 01.01._08, în consecință Decizia Curții Constituționale nu este aplicabilă perioadei anterioare. Mai mult decât atât prin Decizia Curții Constituționale nr.1394/2010, s-a stabilit că dispozițiile art.257 alin.2 lit.f) din Legea nr.95/2006 sunt neconstituționale numai în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dobânzi și dividende, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Având în vedere însă că lit.f) a alin. (2) din art. 257 face referire la veniturile asupra cărora se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu la cuantumul contribuției, cuantum care rezultă prin aplicarea cotei de contribuție stabilită de lege la venitul impozabil realizat, dar nu mai mic decât salariul minim brut pe țară rezultă că dispozițiile art.257 alin.2 lit.f sunt constituționale.
Astfel în acest context, reclamantul avea obligația conform art. 219 lit.d și art. 261 alin.5 din Legea nr.95/2006 să anunțe, să depună și să achite obligațiile ce îi revin față de fond.
Prin sentința 153/22.01.2013 a Tribunalului B. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate.
Au fost anulate Decizia nr.418/29.12.2011 și Decizia de impunere nr._/16.11.2011 emise de pârâta CAS B..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr._/16.11.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., privind obligațiile de plată către FNUASS, s-a reținut ca reclamantul a realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor în perioada 2006-2007 pentru care s-a stabilit o contribuție datorata de 327 lei și majorări de 485,05 lei.
Aceasta contribuție a fost calculată la un venit baza de calcul de 596 lei, 2640 lei și 1780 lei.
Deși reclamantul a menționat în cererea de chemare în judecată că are o pensie de 740 lei, în realitate din actele depuse în probațiune reiese că pensia sa în anul 2006 – 13.03 era de 6 569 809 lei ROL adică 557 lei, deci mai mică decât 740 lei.
Conform dispozițiilor Legii nr.95/2006 - art. 257 alin (1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%), care se aplică asupra: f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Sub acest ultim aspect instanța a constatat că dispozițiile art. 257 - alin. 2 lit. f) teza finală au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 335/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.355 din 23 mai 2011, în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Întrucât Decizia de impunere nr. 8953/16.11.2011 a fost emisă ulterior Deciziei Curții Constituționale nr.335/2011 publicată în Monitorul Oficial la23 mai 2011,instanța a reținut că pârâta avea obligația să se conformeze Deciziei de neconstituționalitate la data emiterii actului de impunere și nicidecum la data la care ar fi fost scadente obligațiile.
Reclamantul însă este exceptat de la plata contribuției întrucât are o pensie sub 740 lei dovadă Decizia de pensie nr._/13.03.2006, fila 22 de la dosar, și potrivit art.213 alin.2 lit.h) din Legea nr.95/2006 este exceptat de la plata contribuție de asigurări sociale. Potrivit, dispozițiilor art.213 alin.2, sunt asigurate persoanele aflate în una din aceste situații,pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi: b) pensionarii cu venituri mai mici de 740 lei. Ori, art.257 alin.2 persoanele prevăzute la art.213 alin.2 lit. h) nu li se stabilește contribuția pe venituri din folosința bunurilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDETULUI B., criticând-o pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 8,9 C.proc.civ., respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și hotărârea pronunțată a fost dată cu apli9carea greșită a legii.
Astfel, a arătat în esență că, potrivit prevederilor art. 211 din Legea 95/2006, forma în vigoare la data de 28.05.2006, sunt asigurați obligatoriu, potrivit legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, cu obligația de a plăti o contribuție lunară la fond, calitatea de asigurat încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de reședință în România.
Nivelul contribuției lunare era cel stabilit de art. 257 alin. 2 din Legea 95/2006, și anume 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
Deoarece în perioada 2005-2007, reclamantul a realizat venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor, conform OUG 150/2002 și Legii 95/2006, îi incumbă obligația plății contribuției la nivelul venitului impozabil, inclusiv majorări conform art. 261 din Legea 95/2006.
Obligația de plată este prevăzută la art. 51 alin. 2 lit. e din OUG 150/2002 și art. 257 alin. 2 lit. e din Legea 95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. În acest sens, contribuția s-a calculat la nivelul unui salariu minim brut pe țară. Conform prevederilor art. 51 alin. 2 din OUG 150/2002 și art. 215 alin.3 din Legea 95/2006 și art. 11 din Ordinul CNAS 617/2007, respectiv 6,5% din veniturile impozabile obținute, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă era singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
A mai susținut că deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond în motivare nu sunt aplicabile situației de față.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, cu consecința respingerii contestației reclamantei.
Legal citată, intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestatorul este pensionar, cu o pensie mai mică de 740 lei.
Legea 95/2006, în baza căreia a fost emisă decizia contestată a intrat în vigoare la data de 28.04.2006, până la această dată fiind aplicabile prevederile OUG 150/2002. În acest context se constată că Legea 95/2006 nu era aplicabilă în totalitate anului 2006, fiind aplicată retroactiv de pârâtă, în contradicție cu prevederile art. 15 din Constituția României, acesta fiind un prim aspect de nelegalitate al deciziei contestate.
În consecință, până la . Legii 95/2006, reclamantului îi erau aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. e din OUG 150/2002, potrivit cărora, beneficiază de asigurare, fără plata contribuției pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. și alte categorii de pensionari.
Trebuie menționat că OUG 150/2002 a fost modificată prin OUG 107/14.07.2005, care a prevăzut că „ articolul 6 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins: pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militari, pensionarii I.O.V.R. și alte categorii de pensionari, numai pentru veniturile obținute din pensii . „
OUG 107/2005 a fost respinsă prin Legea 310/12.07.2006, fără ca Parlamentul să aprecieze că este cazul să reglementeze cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Ca urmare, până la . Legii 95/2006, intimatul reclamant era scutit de a plăti contribuția de asigurări de sănătate.
Totodată, în reglementarea Legii 95/2006, în forma în vigoare pentru anii fiscali pentru care se solicită plata contribuțiilor, lit. e), a) ale art.257 prevedeau obligația persoanelor care realizau venituri din cedarea folosinței bunurilor de a plăti contribuții către FNUASS, alin.3 al art.257 menționând că „În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin.2 lit. a) ,d) și f), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri”.
Per a contrario, rezultă că dacă o persoană realiza venituri din categoria celor prevăzute la lit. e) (venituri din pensii), nu datora contribuții către FNUASS dacă realiza și alte venituri incluse în categoria celor pentru care se datorau asemenea contribuții, enumerate la lit. a), d) și f) a art.257.
În consecință, apreciind că prima instanță a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a aplicat în mod judicios dispozițiile legale incidente, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței nr. 153/22.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2014.
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, Maghița D. |
Red./Tehnored. EP/MD
2 ex./29.01. 2014
Fond: VML
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 179/2014.... | Alte cereri. Decizia nr. 1217/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
