Alte cereri. Decizia nr. 1723/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 1723/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 4444/113/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1723/2014

Ședința publică de la 18 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător I. A.

Judecător G. P.

Grefier Filuța E. D.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul S. C., domiciliat în com. Salcia T., ., împotriva sentinței nr. 580/ 25.02.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul S. C. și intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea potrivit art., 150 C.proc.civ. reține cauze spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE B. pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună restituirea taxei de poluare de către pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 3326 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.

De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul soluționării cauzei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism nou marca Dacia si, pentru a putea înmatricula acest autoturism, i s-a comunicat prin decizia nr._/10.06.2010 ca trebuie sa plătească o taxa de mediu în cuantum de 3326 lei. Reclamantul a precizat că această taxă este ilegală întrucât dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 contravin art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Astfel, prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa de mediu nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România. Întrucât art.90 paragraful 1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din dreptul intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/10.06.2010 și restituirea taxei ilegal încasate actualizată cu rata dobânzii legale.

Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE B. a formulat întâmpinare in termen procedural, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr.1967/2012, Tribunalul G. a respins ca nefondată acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ de reclamantul C. L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE B. având ca obiect, anulare act.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Dacia din spațiul intracomunitar și ulterior a început demersurile în vederea înmatriculării în circulație în România.

Pentru efectuarea acestor formalități, reclamantul a fost însă obligat să achite taxa de poluare în valoare de 3326 lei stabilita prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/10.06.2010, suma pentru care ulterior a formulat plângere prealabilă, potrivit Legii nr.554/2004, anterior introducerii prezentei acțiuni fără ca aceasta solicitare sa primească o soluție în favoarea sa.

Taxa de poluare a fost instituita prin O.U.G nr.50/2008, iar obligația de plata intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamanta, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

În privința autoturismelor noi însă, instanța reține că taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule este percepută atât pentru cele de producție internă cât și pentru cele importate, indiferent de proveniența lor, in mod egal, în vederea primei înmatriculări în România, astfel încât nu se poate aprecia că se instituie un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.

Ca urmare, în această privință nu se constată o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, întrucât si pentru autoturismele similare produse in România sunt impuse aceleași cuantumuri nefiind în nici un caz o măsură protecționistă luată de statul român pentru autovehiculele proprii astfel ca nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import.

Sub un alt aspect, tribunalul observa ca autovehiculul achiziționat de reclamantă, fiind unul nou, nu a fost înmatriculat anterior . membra a Uniunii Europene pentru ca taxa instituita prin codul fiscal sa reprezinte un impediment in libera circulație a mărfurilor, principiu stabilit de tratat.

Având în vedere că autoturismul proprietatea reclamantei era nou, nemaifiind anterior înmatriculat, tribunalul constată că taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor O.U.G nr.50/2008, fără a se încălca prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale.

A arătat în esență că potrivit O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Iar ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România,în acest caz se protejează astfel producția internă.

Față de considerentele sus menționate recurentul considera că prevederile din O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii formulate.

Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Curtea reține că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.

Ulterior a fost instituită taxa specială de mediu/ taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art.4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr.50/21.04.2008.

Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Referitor la autoturismele noi însă, instanța reține că taxa pe poluare este percepută atât pentru cele de producție internă cât și pentru cele importate, în vederea primei înmatriculări în România, astfel încât nu se poate aprecia că se instituie un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare ci reprezintă aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Ca urmare, în această privință nu se constată o încălcare a principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor iar impunerea taxei de poluare nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, fiind determinată de necesitatea asigurării protecției mediului și îmbunătățirii calității vieții.

Având în vedere că autoturismul proprietatea reclamantului nu a mai fost anterior înmatriculat, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în cartea de identitate a vehiculului, Curtea constată că taxa de poluare a fost stabilită legal, fiind neutră din punct de vedere fiscal, fără a se încălca prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005 .

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. C., domiciliat în com. Salcia T., ., împotriva sentinței nr. 580/ 25.02.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2014.

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. A.

Judecător,

G. P.

Grefier,

Filuța E. D.

Red.PG/07.03.2014 Tehnored.FED/07.03.2014/2ex. Fond - GEVoinea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 1723/2014. Curtea de Apel GALAŢI