Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4721/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4721/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 168/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4721/2014
Ședința publică de la 14 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. P.
Judecător G. I.
Judecător V. M. D.
Grefier Maghița D.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), cu sediul în București, sector 1, . D1, nr. 1, împotriva sentinței nr. 339/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, privind pe intimata reclamantă S. C. și intimata pârâtă DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata reclamantă av. M. N., în baza delegației de la dosar, lipsă fiind recurenta și intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, recursul fiind motivat, scutit de taxa de timbru, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, iar intimata reclamantă prin apărător a depus un set de înscrisuri, cu opis, certificate cu mențiunea conform cu originalul.
După verificarea tuturor înscrisurilor, Curtea constată cauza în stare de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul G. sub nr._ reclamanta S. C. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 302/06.01.2014 emis de ANSVSA până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ, reclamanta a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
Astfel, reclamanta a arătat în esență că respectivul ordin a fost emis cu nerespectarea art. 89 alin.1, 4 si 3 lit. e si f din Legea nr. 188/1999 .
Reclamanta a contestat pe cale administrativă Ordinul aratat mai sus ; plângerea prealabila și facturile doveditoare ale expedierii prin posta fiind atașate la dosar filele 33, 52 și 14-17 .
De altfel, pârata ANSVSA nu a contestat aceasta, ci doar intervenienta accesorie DSVSA GALATI
De asemenea, reclamanta a mai invocat caracterul repetat si șicanatoriu al încercării de detașare, precum si existența unui prejudiciu eminent.
Prin întâmpinarea depusa la dosar pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondata, arătând în esență că nu este înlăturată prezumția de legalitate, iar condiția referitoare la pagubă nu este îndeplinită întrucât nu are loc o diminuare a patrimoniului reclamantei care primește un salariu aferent aceleiasi funcției de conducere, fiind decontate si cheltuielile prev. de legislație în cazul detașării .
In cauza, DSVSA G. a formulat cerere de intervenție accesorie in favoarea pârâtei, cerere care a fost admisă în principiu.
Intervenienta a invocat exceptiile prematuritatii si inadmisibilitatii acțiunii pentru lipsa plângerii si respectiv pentru lipsa răspunsului la plângerea prealabilă.
A mai arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
A fost atașat ordinul contestat fiind administrate proba cu inscrisuri .
Prin sentința nr. 339 din data de 25 Februarie 2014, pronunțată în cauză de Tribunalul V. s-au respins ca nefondate excepțiile invocate în cauză și s-a admis cererea de suspendare, dispunându-se suspendarea Ordinului nr. 302/06.01.2013 emis de ANSVA până la pronunțarea instanței de fond. Totodată, a fost respinsă ca nefodnată cererea de intervenție accesorie formulată de către DSVA G.. Pârâta ANSVA a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Actele administrative, ca principiu general, sunt executorii din oficiu, în favoarea lor acționând prezumțiile de legalitate, veridicitate și autenticitate, astfel că, din această perspectivă suspendarea executării actului administrativ apare ca fiind o măsură cu caracter de excepție de la această regulă.
Totodată, trebuie recunoscută însă posibilitatea celor ce se pretind vătămați de a obține suspendarea atunci când executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave greu de reparat și când există un argument juridic aparent valabil în contestarea legalității actului administrativ, îndeplinirea cumulativă a acestor cerințe prevăzute în textele din Legea nr. 554/2004, sus-arătate, fiind de altfel stipulată și în Recomandarea nr. R (89)8 din 1989 a Comitetului Miniștrilor C.E., referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Cercetând sumar legalitatea actului administrativ emis de pârâta ANSVSA, și fără a prejudeca fondul litigiului, Tribunalul apreciază că este demonstrată îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurările de drept de natură a crea o îndoială în privința legalității actului administrativ în discuție, rezultă tocmai din împrejurarea că prin sentințele nr. 1907/05.06.2013 si respectiv 2940/23.10.2013 a Tribunalului G. s-a dispus anterior suspendarea a două ordine anterioare de detașare a aceleiași reclamante.
Chiar daca nu se pot reține dispozițiile art.14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, întrucât perioada detașării din ordinul nr. 6967/ 17.07.2013 este diferita de cea menționata in cuprinsul ordinului 302/06.01.2013 emis de ANSVSA, constatând ca nu s-au modificat motivele familiale ce o împiedica sa dea curs detașării si calitatea reclamantei de unica întreținătoare a părinților săi, instanța va reține existența cazului bine justificat.
De altfel, nici pârâta nu a motivat ordinul de detașare si nu a prezentat o explicație plauzibila de ce DSVSA A. si Sibiu nu pot funcționa fără director executiv adjunct, pe când DSVSA G. poate sa facă acest lucru si nici de ce nu a dispus detașarea unei altei persoane ce ocupa o funcție de conducere in cadrul unei DSVSA aflata in apropierea celor doua localități.
Tribunalul apreciază că în cauză a fost dovedită și cerința pagubei iminentă, astfel cum este acest concept definit de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, a unui prejudiciu material viitor și previzibil .
Raportat la conținutul concret al actului administrativ contestat, iminența producerii pagubei este o consecință a executării respectivului act, întrucât, situația familiala a reclamantei ar fi iremediabil afectata.
Prin încheierea din 15.04.2014, Tribunalul G., la solicitarea petentei S. C. a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr. 339/25.02.2014, în sensul menționării ca și an al emiterii Ordinului contestat 2014 în loc de 2013.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta ANSVA, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Hotărârea primei instanțe nu cuprind emotivele pe care se întemeiază, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept materiale( art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 NCpr. civ.)
Astfel, judecătorul fondului nu a arătat în cniun fel care au fost argumentele și probele care i-au format convingerea că intimata-reclamantă este unica întreținătoare a părinților săi.
Din dovezile aduse de către ANSVA rezultă că părinții reclamantei nu beneficiază de ajutor social, având deci venituri lunare care depășesc cuantumul cerut de lege pentru acordarea ajutorului social . De asemenea, aceștia nu sunt încadrați într-o categorie de persoane cu grad de handicap.
În condițiile în care părinții reclamantei au posibilități materiale să-și asigure întreținerea apelând la serviciile altor persoane decât reclamanta nu trebuia primită susținerea acesteia privind calitatea sa de unic întreținător al părinților săi.
Instanța fondului nu a motivat nici existența, în speță, a condiției pagubei iminente, nearătând în ce fel situația familială a reclamantei ar fi afectată.
Instanța fondului a reținut că ordinul de detașare este nemotivat. Ordinul respectiv a fost emis însă în temeiul art. 89 din Legea nr. 188/1999 care nu prevede condiția motivării măsurii detașării.
Măsura detașării intimatei-reclamante s-a dispus având în vedere adresa nr. 10/06.01.2014 a Direcției Generale Afaceri Interne și Administrație din cadrul ANSVA prin care s - a adus la cunoștința Președintelui ANSVA faptul că funcția de director că funcția de director adjunct al DSVSA Sibiu este vacantă, precizându-se, prin aceeași adresă că, pentru buna desfășurare a activității în cadrul DSVSA Sibiu este necesar a fi desemnată o persoană cu experiență relevantă în domeniu care să exercite temporar funcția publică de conducere anterior menționată.
Așa fiind, rezultă că instituția publică atunci când dispune detașarea unui funcționa public nu trebuie să prezinte „o explicație plauzibilă de ce DSVSA A. si Sibiu nu pot funcționa fără director executiv adjunct, pe când DSVSA G. poate sa facă acest lucru si nici de ce nu a dispus detașarea unei altei persoane ce ocupa o funcție de conducere in cadrul unei DSVSA aflata in apropierea celor doua localități”, așa cum a reținut instanța fondului, ci trebuie să respecte unica condiție impusă de lege, pregătirea profesională a funcționarului public detașat să corespundă atribuțiilor și responsabilităților funcției publice în care este detașat.
Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta-pârâtă a solicitat reformarea sentinței criticate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta S. C..
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamanta S. C. a invocat nulitatea recursului, ca nefiind formulat și redactat prin avocat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Întrucât recurenta a probat faptul că recursul a fost semnat de consilierul juridic al ANSVA, a rămas fără obiect excepția nulității recursului de față.
Recursul de față se privește nefondat din perspectiva următoarelor argumente:
Contrar celor alegate de către recurenta-pârâtă, hotărârea care face obiectul recursului este motivată în fapt și în drept.
Curtea apreciază, însă, că împrejurarea nemotivării actului administrativ primează în raport de analizarea condițiilor legale ale suspendării.
Într-adevăr, astfel cum a reținut și judecătorul fondului, actul administrativ contestat, Ordinul nr. 302/06.02.2014 emis de ANSVA este nemotivat, fapt recunoscut și de către pârâta-recurentă care, însă, se prevalează de nemenționarea în cuprinsul art. 89 din Legea nr. 188/1999 a obligației motivării .
O atare apărare nu poate fi primită deoarece motivarea actului administrativ este un principiu aplicabil dreptului administrativ în ansamblul său, așa încât acesta nu trebuie reiterat pentru fiecare materie în parte. Norma specială conținută de art. 89 din Legea nr. 188/1999 vine doar să particularizeze condițiile detașării.
Potrivit jurisprudenței constante a Î.C.C.J., motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elementele de drept și de fapt care să permită destinatarilor să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării. Or, motivarea corespunzătoare a actului administrativ constituie o garanție contra arbitrariului anumitor instituții și se impune în special în cazul actelor prin care se aduc modificări de esență, chiar și temporare, în privința locului de muncă.
Tot astfel, la nivelul comunitar, s-a apreciat că motivarea îndeplinește atât o funcție de transparență în profitul cetățenilor și permite, de asemenea, instanței să îndeplinească rolul său jurisdicțional, nemotivarea sau insuficiența motivării atrăgând nevalabilitatea actelor comunitare (Hotărârea CJCE pronunțată la data de 26 martie 1987 în Cauza Comisia Europeană contra Consiliului CE).
În lipsa unor elemente privitoare la oportunitatea detașării și, mai ales, la eșuarea demersurilor pentru identificarea locală a unor funcționari care să poată ocupa postul declarat vacant în Sibiu, nemotivarea actului este de ordinul evidenței, atrăgând nulitatea acestuia. În lipsa unor elemente precum cele indicate mai sus, funcționarul public căruia i se adresează actul ar putea să-l considere o sancțiune, mai ales că, în speță, acest Ordin se adaugă unei suite de alte ordine( Ordinul 336/ 2013, Ordinul 696/2013 ș.a.) declarate nelegale în instanță ca urmare a demersurilor aceleiași reclamante.
Constatând acest aspect, Curtea apreciază că este superfluă analizarea îndeplinirii în speță a condițiilor legale cumulative cerute pentru suspendarea executării Ordinului contestat.
Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele și, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivarea insuficientă sau greșită echivalând cu lipsa motivării.
În acest context, precizarea din cuprinsul Ordinului contestat în sensul că acesta a fost emis la solicitarea Direcției Generale Afaceri Interne și Administrație din cadrul ANSVA, precizare de care se prevalează pârâta în recurs, nu este, în opinia Curții, suficientă pentru calificarea oportunității detașării reclamantei din G. în Sibiu.
Dacă actul ar fi fost motivat corespunzător se putea trece la verificarea în speță a cazului bine justificat și, respectiv, a condiției iminenței pagubei, funcție de susținerile reclamantei, de apărările pârâtei și, respectiv, de probatoriul administrat în cauză. Lipsa motivării atrage nulitatea actului este, astfel, suficientă pentru a justifica suspendarea executării acestuia.
Pentru motivele mai sus expuse, văzând și disp. art. 496 N.Cpr civ., urmează a respinge recursul de față cu consecința imediată a confirmării măsurii de suspendare a executării Ordinului nr. 302/06.01.2013 emis de ANSVSA.
Văzând și disp. art. 453 NCpr. civ., recurenta-pârâtă, ca parte căzută în pretenții, urmează a suporta și cheltuielile de judecată( onorariu avocat) avansate de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), cu sediul în București, sector 1, . D1, nr. 1, împotriva sentinței nr. 339/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2014.
Președinte, E. L. P. | Judecător, G. I. | Judecător, V. M. D. |
Grefier, Maghița D. |
Red.Tehnored. GI/MD
5 ex./ 16 iunie 2014
Fond: LC
| ← Pretentii. Decizia nr. 1362/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Pretentii. Decizia nr. 727/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
