Alte cereri. Decizia nr. 3425/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3425/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 5021/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3425/2014
Ședința publică de la 7 aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător D. V.
Grefier Filuța E. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta S. G. L., cu domiciliul în Focșani, ., ., județul V., împotriva sentinței nr. 5823/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind recurenta S. G. L. și intimata Instituția P. Județului V. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, insuficient timbrat și recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.
CURTEA
A s u p r a recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin cererea înregistrată la data de 03.10.2013 la Tribunalul V. în dosarul nr._ recurenta S. G. L. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 5823/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Asupra excepției invocate privind insuficienta timbrare a recursului, Curtea reține următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această ordonanță de urgență.
Conform dispozițiilor art. 24 din același act normativ recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din Codul de procedură civilă, iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.
Art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 486 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității, astfel cum prevede art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Art. XVII raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 prevede că în cazul în care cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege completul va stabili lipsurile cererii și îi comunică în scris recurentului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.
În cauză, Curtea constată că, recurenta a anexat la cererea de recurs, dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 25 lei, iar din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentei i s-a comunicat în scris (prin citația pentru termenul din data de 07.04.2014) că are obligația de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 75 lei și de a depune dovada achitării la dosar.
Întrucât până la termenul de judecată din data de 07.04.2014 recurentul nu a îndeplinit această cerință, Curtea, văzând dispozițiile legale mai sus menționate, urmează să anuleze recursul de față ca insuficient netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ANULEAZĂ, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta S. G. L., cu domiciliul în Focșani, ., ., județul V., împotriva sentinței nr. 5823/04.12.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 7 aprilie 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, D. V. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red. TLG/06.05.2014
Tehnored.FED/06.05.2014/2ex.
Fond – S.N.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7591/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3427/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








