Alte cereri. Decizia nr. 3795/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3795/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 831/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3795/R
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. R. M.
Judecător - L. G. T.
Judecător - V. S.
Grefier - I. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 3789 din 23.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2 c.pr.civ., după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_ reclamantul B. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., restituirea sumei de 690 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 690 lei. Reclamantul consideră nelegală și discriminatorie această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 și art. 207 Cod procedură fiscală prevăd o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta AFP G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 3789/23.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 690 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 16.01.2013 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la plata sumelor mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut în esență că față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată în cauză se impune a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Raportându-se la jurisprudența CJUE tribunalul a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Deoarece Legea nr. 9/2012 a intrat în vigoare la data de 10 ianuarie 2012, rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Așadar, se creează astfel o diferență de tratament fiscal între mașinile second-hand înmatriculate în România după . Legii nr. 9/2012, în funcție de proveniența acestora, în sensul că pentru cele provenind dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene se datorează taxa de poluare, iar pentru cele provenind din România nu se datorează această taxă.
Instanța a reținut dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fost art. 90 TCE ) și jurisprudența CJE – Decizia în cauza C./Enel (1964), în cauza Simmenthal (1976), precum și Hotărârea Curții de Justiție Europeană pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, concluzionând că prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța constatând că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.
În consecință, dând prioritate normelor de drept comunitar și înlăturând de la aplicare dispozițiile Legii nr. 9/2012, în prezenta cauză, tribunalul a constatat că potrivit legislației comunitare, taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 242/16.01.2013 emisă de pârâta AFP G. este nelegală, astfel că se impune restituirea taxei achitate.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale s-a constatat că reclamantul, creditor al unei obligații având drept obiect restituirea unei sume de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită prin lege.
Referitor la cererea de chemare în garanție s-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
În motivarea recursului recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei recurenta susține Tribunalul G. nu a ținut cont de faptul că decizia de calcul a taxei de poluare, așa cum rezultă din OUG nr. 50/2008, a fost emisă în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în limitele prevăzute de legislația comunitară precum și necesitatea de a adopta măsuri pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Taxa de poluare a fost introdusă la solicitarea Comunității Europene, prin abrogarea art. 2141 – 2143 Cod fiscal care veneau în contradicție cu normele comunitare.
Recurenta a mai arătat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003privind Codul de procedură fiscală, însă restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a-h din acest act normativ, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare).
În drept, recurenta a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține poziția procesuală.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtă Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță netemeinicia acesteia, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, astfel încât prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Se au în vedere în acest sens și considerentele Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Sub aspectul criticilor pe fondul cauzei Curtea reține că prin Decizia nr. 242/16.01.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 690 lei, pentru autovehiculul marca Suzuki, an fabricație 2011, autovehicul provenit dintr-un alt stat comunitar și neînmatriculat anterior în România. Temeiul legal al stabilirii acestei taxe l-a constituit dispozițiile Legii nr. 9/2012, iar reclamantul a achitat taxa menționată, astfel cum rezultă din chitanța depusă la dosar.
Curtea reține că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.
Ulterior acestei date a fost instituită taxa specială de mediu/taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art. 4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G nr. 50/2008 și a fost introdusă o nouă taxă, denumită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Curtea de Apel mai reține că, raportat la prevederile OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauzele nr. 402/09 - T. c. României și C-263/10, cauza N., Curtea Europeană de Justiție apreciind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse in vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
În hotărârea din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În vederea eliminării caracterului discriminatoriu al taxei de poluare, prin Legea nr. 9/2012 a fost instituită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar la art. 4 din acest act normativ s-a prevăzut că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine în următoarele cazuri:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit art. 4 al. 2 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/_, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea până la data de 01 ianuarie 2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că instanțele au constatat că până la data de 01.01.2013 considerentele Curții Europene de Justiție din Cauzele T. și N. sunt în continuare aplicabile, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.
Ulterior încetării suspendării reglementate prin OUG nr. 1/2012, respectiv începând cu data de 01.01.2013, se observă însă că taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 se aplică nu numai autovehiculelor second-hand cumpărate din străinătate și neînmatriculate în România, ci și celor cumpărate din țară și deja înmatriculate în România.
D. urmare, Curtea constată că prevederile legale interne în vigoare la momentul emiterii deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante menționate și al achitării de către reclamant a sumei pretinse nu au mai menținut discriminarea cuprinsă în reglementările anterioare între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor, modalitatea de impozitare a unui vehicul importat fiind aceeași cu a unui vehicul similar de pe piața națională.
Pe de altă parte, Curtea de Apel constată că nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa pentru emisiile poluante, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, nici un motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În concluzie, Curtea de Apel apreciază că, începând cu data de 01 ianuarie 2013, odată cu încetarea suspendării reglementate prin OUG nr. 1/2012, nu se mai poate reține că dispozițiile Legii nr. 9/2012 contraveneau dreptului comunitar, deoarece taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 era percepută în mod egal, în vederea înmatriculării, atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second-hand, indiferent de proveniența lor, respectiv, în ceea ce privește autovehiculele second hand, atât pentru cele importate ce fuseseră înmatriculate în alte state membre, cât și pentru cele cumpărate din țară și deja înmatriculate în România, astfel încât nu se poate aprecia că legea internă instituia un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.
În consecință, având în vedere că la data emiterii Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr. 242/2013 legiuitorul instituise obligativitatea achitării taxei pentru toate înmatriculările de autovehicule (nou și second hand), indiferent de proveniența acestora, Curtea de Apel constată că taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, astfel încât cererea reclamantului pentru restituirea sumei achitate cu acest titlu apare ca fiind neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. Civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea principală formulată de reclamant ca nefondată, iar pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței privind respingerea excepției inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. cu sediul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 3789 din 23.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința atacată și, în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Menține dispoziția sentinței atacate privind respingerea excepției inadmisibilității.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. R. M. L. G. T. V. S.
Grefier
I. S.
Red.L.G.T./16.05.2014
Tehnored.I.S./16.05.2014
Fond.C.L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 496/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6761/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
