Alte cereri. Decizia nr. 4217/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4217/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 535/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4217/2014
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător M. B.
Grefier C. M. D.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., ., împotriva sentinței nr. 3158/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. C. A., G., ., ., județul G., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, este motivat, s-a depus întâmpinarea, s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă, după care;
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, sens în care reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3158/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-au respins excepția inadmisibilității și prematurității invocate de pârâta ca nefondate.
A fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1624 lei încasată cu titlul de taxă pentru emisii poluante, actualizata cu dobânda legală de la data plății (11.01.2013) până la data rambursării totale si efective a sumei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de pârâta.
A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1624 lei încasată cu titlul pentru emisii poluante, actualizata cu dobânda legală de la data plății (11.01.2013) până la data rambursării totale si efective a sumei.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata și chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand marca MINI COOPER, înmatriculat pentru prima data în Franța.
Pentru înmatricularea acestui autoturism in Romania, reclamantul a achitat in contul Trezoreriei suma de 1624 lei cu titlul de taxă pentru emisiile poluante, aspect dovedit cu chitanța . 8 nr._ din 11.01.2013.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
1. Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
2. Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
La data de 18.06.2009, Curtea de Justiție Europeană a fost sesizată de Tribunalul Sibiu cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolului 90 din Tratat, întrebarea adresată fiind dacă taxa de poluare instituită prin O.G. 50/2008 este sau nu contrară legislației comunitare.
Prin Hotărârea Curții pronunțată la data de 07.04.2011 în cauza C – 402/09 T. împotriva Ministerului Finanțelor și Economiei, s-a decis, răspunzând acestei întrebări preliminare că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională”.
Față de acestea, tribunalul constată că potrivit legislației comunitare suma plătită de reclamat nu a fost datorată, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru toate aceste motive instanța urmează să admită acțiunea si să dispună obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice G. la restituirea către reclamant a taxei pentru emisii poluante în cuantum de 1.780 lei.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta Administrația Finanțelor Publice G. va fi obligată să achite suma actualizata cu dobânda legala de la data plătii pana la restituirea integrala si efectiva a sumei, potrivit Hotărârii CJUE din 18.04.2013 pronunțată in cauza C-565/11 si art. 124 Cod procedura fiscala.
Referitor la cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulata de parata Administrația Finanțelor Publice G., aceasta va fi admisă, în temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, și va fi obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. suma de 1.780 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante, plus dobânda legala de la data plății până la data restituirii efective si integrale a sumei cu motivarea că, în conformitate cu prevederile Legii 9/2012, taxa pentru emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform dispozițiilor articolului 274 Cod procedura civila, parata va fi obligata sa achite reclamantului cheltuielile de judecata efectuate de acesta (taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat), iar chemata in garanție va fi obligata sa achite paratei aceeași sumă cu același titlu, ca urmare a admiterii cererii de chemare in garanție.
Împotriva susmenționatei sentințe civile, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.F.P. G., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr.
În motivare recurenta a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008.
Acest act normativ este în concordanță cu legislația europeană, fiind aplicabile în speță prevederile art. 4 lit. a, art. 5 al. 1, al. 2 și al 3 și art. 6 al. 1 lit. b.
Prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt același atât pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat cât și pentru un autoturism fabricat în oricare alt stat comunitar și neînmatriculat în România, atâta timp cât autoturismele au aceleași specificații tehnice.
Prin aplicarea actului normativ menționat și a normelor metodologice nu s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produselor interne, așa cum în mod eronat susține contestatoarea.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității este nefondată, deoarece procedura administrativă nu este obligatoriu de urmat, potrivit dispozițiilor legale, astfel că liberul acces al părții reclamante la instanța de judecată nu poate fi îngrădit.
Pe fond, Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost stabilită sub imperiul Legii nr. 9/2012 privindtaxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 15.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Deoarece cererea de chemare în judecată a părții reclamante este nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă apare ca fiind rămasă fără obiect.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, care se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată, va respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate privind respingerea excepției procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., ., împotriva sentinței nr. 3158/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Modifica in parte sentinta atacata si, in rejudecare:
Respinge cererea principala formulată de reclamanta O. C. A. în contradictoriu cu pârâtul A.F.P. G., ca nefondata.
Respinge cererea de chemare in garantie ca ramasa fara obiect.
Mentine dispozitia sentintei atacate privind respingerea exceptiilor.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2014.
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | Judecător, M. B. |
Grefier, C. M. D. |
MRC/DMC/2 ex/04.06.2014 Fond: V. D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4998/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 3178/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
