Alte cereri. Decizia nr. 4704/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 4704/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 1898/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4704/R

Ședința publică de la 13 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. P.

Judecător - M. B.

Judecător - I. A.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice G. cu sediul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 80 din_ pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal a răspuns pentru intimatul reclamant avocat D. I. – cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta și intimata chemată în garanție.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 223 C.pr.civ., după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea recursului declarată de pârâtă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței privind onorariul apărător, pe care o depune la dosar.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul G., reclamantul A. D. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice G., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7609 lei, reprezentând taxa de emisii poluante, actualizată cu dobânda legal calculată conform dispozițiilor art.124 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, până la data restituirii sumei.

Prin sentința nr. 80/2014 a Tribunalului G. a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a cererii, ca neîntemeiată.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. și, în consecință:

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice să îi restituie reclamantului suma de 7609 lei, achitată cu chitanța, TS8, nr._/14.02.2013 reprezentând taxa de emisii poluante încasată nelegal, cu dobânda legal calculată conform dispozițiilor art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 calculată până la data restituirii sumei.

În temeiul prevederilor art.63 Cod procedura civila, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata de pârâta Administrația Finanțelor Publice și obligată chemata în garanție să plătească pârâtei aceleași sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta arătând că sentința este netemeinică și nelegală deoarece, potrivit Legii 9/2012, taxa pe emisii poluante se aplică tuturor autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în România.

Recursul este întemeiat.

Taxa pentru emisii poluante a fost achitată după data de 01.01.2013, când au încetat efectele suspendării dispuse prin O.U.G nr.1/2012.

Prin încetarea suspendării aplicării dispozițiilor art. 2 lit.i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. f alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu mai poate fi susținută existența discriminării interzise de art. 110 din TFUE, astfel încât cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule apare ca neîntemeiată pentru taxele plătite ulterior încetării suspendării.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Legea nr.9/2012, în încercarea de a remedia această discriminare, a introdus în cadrul dispozițiilor art. 4 obligația de plată a taxei:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii,

a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul

proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei

exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul

în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit

proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculări.

Practic, prin reglementarea din alin.2, mai sus citată, legiuitorul a introdus obligația plății taxei și pentru autovehiculele second-hand, achiziționate de pe piața internă, unde au fost deja înmatriculate și pentru care nu s-a plătit vreuna dintre taxele reglementate de Codul fiscal sau OUG 50/2008, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România.

Se mai reține că toate taxele au ca fapt juridic generator prima înmatriculare a unui autovehicul în România după . actelor normative care le-au reglementat, deci fie introducerea lui în parcul național, fie prima transcriere a dreptului de proprietate a celor aflate în parcul național, după . Legii nr.9/2012, pentru care nu a fost deja achitată una dintre taxele precizate.

In cazul ambelor categorii de autovehicule analizate anterior (cele importate din statele UE, care se înmatriculează pentru prima dată în România și cele aflate deja în parcul național, pentru care nu s-a achitat deja vreuna din taxele speciale amintite, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate) taxa pentru emisiile poluante se percepe o singură dată, cu ocazia producerii faptului generator, respectiv prima înmatriculare în România sau prima transcriere a dreptului de proprietate, în condițiile expuse.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 496 și art. 488 pct. 8 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa în tot sentința atacată și, în rejudecare, se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice G. cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 80 din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, casează sentința și în rejudecare;

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. D. cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G., având ca obiect obligație de a face.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13.05.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. P. M. B. I. A.

Grefier

I. S.

Red.I.A./23.05.2014

Dact.I.S./23.05.2014/4ex.

Fond. D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 4704/2014. Curtea de Apel GALAŢI