Alte cereri. Decizia nr. 5200/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5200/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 2751/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5200/R
Ședința publică de la 21 mai 2014
Completul compus din:
Președinte I. A. B.
Judecător R. J.
Judecător S. B.
Grefier V. M.
-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul T. V. împotriva sentinței civile nr. 295 din 21.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., în acțiune civilă având ca obiect „restituire taxă poluare”.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este declarat și motivat în termen; timbrat cu taxă judiciară de timbru 100 lei; nu s-a depus întâmpinare în cauză; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei conform art. 411 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul Tereaca V. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Judeteana Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, să se dispună anularea Deciziei privind stabilirea taxei de timbru provenite de la autovehicule nr._/2.09.2013 emisa de pârâtă si obligarea acesteia la restituirea sumei de 2216 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule achitata, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective. De asemenea, reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate pe parcursul solutionarii cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Mercedes si, pentru a putea înmatricula acest autoturism, i s-a comunicat prin decizia nr._/2 09 2013 ca trebuie sa plătească o taxa de mediu în cuantum de 2216 lei. Reclamantul a precizat ca aceasta taxa este ilegala intrucat dispozițiile OUG 9/2013 contravin art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Astfel, prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa de mediu nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România. Intrucat art.90 paragraful 1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din dreptul intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat anularea Deciziei si restituirea taxei ilegal încasate actualizată cu rata dobânzii legale.
Prin întâmpinarea formulată in termen procedural, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiul B. a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii intrucat taxa privind timbrul de mediu a fost stabilita in baza unui act normativ in vigoare iar dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză întrucât vizează introducerea unor limitări ale dreptului statelor de a stabili impozite mai mari pentru produsele comunitare decât pentru cele interne. Or, a sustinut parata, taxa specială nu este contrară normelor europene, care acceptă principiul „poluatorul plătește”, urmând a fi achitată de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de către reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 295 din 21.02.2014 a Tribunalului B. s-a respins ca nefondată cererea.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford potrivit contractului de vanzare cumparare din data de 16.08.2013 si a solicitat înmatricularea lui in Romania precum și acordarea numerelor de circulatie.
Pentru efectuarea acestor formalitati, reclamanta a fost obligata să achite taxa de poluare în valoare de 2216 lei stabilita prin Decizia privind stabilirea timbrului de mediu nr._/2.09.2013, suma pentru care ulterior a formulat plângere prealabilă, potrivit Legii nr.554/2004, anterior introducerii prezentei actiuni fără ca aceasta solicitare sa primeasca o solutie in favoarea sa.
Timbrul de mediu a fost instituita prin OUG 9/2013 prin care s-au abrogat dispozitiile O.U.G nr.50/2008 iar obligatia de plata intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit acestui act normativ „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare” i și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.
Tribunalul a reținut însă ca de la data de15 03 .2013 (taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este percepută in mod egal în vederea înmatriculării atât pentru cele rulate anterior în România, cele de producție internă cât și pentru cele importate ce fusesera inmatriculate in alte state membre, astfel încât nu se poate aprecia că se instituie un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.
Prin urmare, în această privință nu se constată o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, intrucat si pentru autoturismele deja inmatriculate ori produse in Romania sunt impuse aceleasi taxe nefiind în nici un caz o măsură protecționistă luată de statul român pentru autovehiculele proprii astfel ca nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import sau un impediment in libera circulatie a marfurilor, principiu stabilit de tratat.
Având în vedere că la data emiterii deciziei contestate legiuitorul instituise obligativitatea achitarii taxei pentru toate inmatricularile de autovehicule (noi si second hand) indiferent de provenienta acestuia, tribunalul constată că taxa pentru timbru de mediu a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilorOUG .9/2013, fără a se încălca prevederile Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.
Tribunalul a mai reținut si faptul ca în cauza C-402/09, I. T. c/ Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei și alții, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit ca articolul 110 TFUE (al cărui text este identic cu cel al articolului 90 CE) „trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Astfel pentru condiții identice timbrul de mediu va avea același cuantum indiferent daca este vorba de un autovehicul second hand care se înmatriculează prima data in Romania sau un autoturism second hand înmatriculat in Romania si pentru care se transcrie dreptul de proprietate dar pentru care nu s a achitat taxa de poluare sau taxa de emisii poluante . Acest timbru de mediu se datorează o singura data pentru întreaga durata a existentei autovehiculului in parcul național. In atari condiții nu se poate retine ca statul protejează in vreun fel autoturismele proprii in defavoarea celor din alte state actul normativ fiind in deplina concordanta cu dispozițiile tratatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a criticat decizia sub următoarele aspecte:
în cauză este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, în referire la autoturismele înmatriculate anterior în România și care nevânzându-se, nu plătesc această taxă de mediu;
a mai susținut că taxa este ilegal încasată deoarece OUG 9/2013 încalcă principiul nediscriminării prevăzut atât de Constituția României, cât și de dreptul fiscal european;
se încalcă și dreptul de proprietate, așa cum este definit de art. 44;
OUG 9/2013 încalcă și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Regulamentul 1/2003, raportate la art. 101 alin. 1 lit. a, b, d, e, din TFUE, precum și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 lit. d din Legea 48/2002, precum și principiul neretroactivității legii civile.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Curtea observă că decizia de stabilire a taxei de poluare a fost emisă sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în forma în vigoare în intervalul 01.01.2013 – 15.03.2013, la această din urmă dată fiind abrogată de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru vehicule.
Trebuie examinat în ce măsură dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt în acord cu dreptul comunitar, deoarece actele normative anterioare prin care s-a introdus taxa de poluare au avut deficiențe sub acest aspect.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a apreciat că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008, Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății taxei nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească taxa de poluare, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de Legea nr. 9/2012, fie în formele anterioare.
Instanța constată că, în forma prev. de Legea nr. 9/2012, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, în opinia instanței, taxa de poluare prev. de Legea nr. 9/2012 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează taxa de poluare, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea părții reclamante este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, taxa de poluare nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-97/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității Legii nr. 9/2012 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, partea reclamantă va putea formula o cerere de restituire a taxei plătite sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil nu include dreptul la un al doilea grad de jurisdicție (cu excepția cauzelor penale unde este incident art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție) și nu obligă statele să creeze curți de apel sau de casație (de ex., hotărârea Curții din data de 10 iulie 1984 pronunțată în cauza Guincho împotriva Portugaliei). Totuși, în măsura în care astfel de proceduri au fost create în statele părți la Convenție, ele sunt supuse exigențelor articolului 6 în ceea ce privește garanțiile oferite (hotărârea Curții din data de 17 ianuarie 1970 pronunțată în cauza Delcourt împotriva Belgiei, hotărârea Curții din data de 22 ianuarie 1984 pronunțată în cauza Sutter împotriva Elveției ș.a.). De asemenea, o astfel de plângere la instanța superioară reprezintă un recurs care trebuie epuizat în aplicarea articolului 35 din Convenție. În examinarea garanțiilor incidente, trebuie ținut cont de particularitățile pe care procedurile de apel sau de recurs le au în sistemele de drept din care fac parte. În funcție de întinderea competențelor (doar probleme de drept nu și probleme de fapt sau doar proporționalitatea pedepsei cu fapta săvârșită nu și stabilirea vinovăției), garanțiile oferite de articolul 6 pot fi susceptibile de o aplicare mai limitată.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. V. împotriva sentinței civile nr. 295 din 21.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2014.
Președinte, I. A. B. | Judecător, R. J. | Judecător, S. B. |
Grefier, V. M. |
V.M. 25 Mai 2014
Red. SB/04.06.2014
Tehnoredactat decizie VM/04.06.2014
Fond: Tribunalul B. – judecător: C. G. I.
4 ex./04.06.2014
..06.2014
- T. V.
- AJFP B.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2057/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 6984/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
