Alte cereri. Decizia nr. 5217/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5217/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 59/113/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 5217/R

Ședința publică de la 21 Mai 2014

Completul compus din:

Președinte I. A. B.

Judecător R. J.

Judecător S. B.

Grefier V. M.

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2190 din 17.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. N. A. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, în acțiune civilă având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că, este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este tardiv declarat; scutit de plata taxei judiciare de timbru; nu s-a depus întâmpinare în cauză; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

C u r t e a, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului formulat de recurenta-pârâtă.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, reclamanta B. N. A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru a se dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 4403 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că potrivit contractului de vânzare – cumpărare depus la dosar a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Suzuki, pentru înmatricularea căruia în România a plătit taxă pe poluare pentru autovehicule, în valoare de 4403 lei, stabilită prin Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2008 emisă de pârâta DGFPM București. Reclamanta a precizat că împotriva deciziei arătate a formulat contestație, la care pârâta nu a răspuns în termenul legal, astfel încât a introdus prezenta acțiune în contencios administrativ.

A apreciat că taxa de poluare stabilită este ilegală deoarece prevederile O.U.G. nr.50/2008 contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.

Prin sentința civilă nr. 2190 din 17.10.2013 Tribunalul B. a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamanta B. N. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A anulat Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2008 emisă de pârâta DGFPM București.

A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București să plătească reclamantei suma de 4403 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății și până la plata efectivă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă DGFPM București, împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/27.10.2008 emisă de pârâta DGFPM București, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 4403 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru autovehiculul marca Suzuki. In drept, s-a reținut că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.

Ulterior a fost instituită taxa specială de mediu/ taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art.4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr.50/21.04.2008.

Instanța a reținut că taxa pe poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, instituindu-se astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantului.

S-a constatat în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor O.U.G nr.50/21.04.2008.

Potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României „ prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.

În acest sens instanța a constatat că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Cum O.U.G. nr.50/21.04.2008 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.

S-a constatat astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art.28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art.30 CE. Deși scopul declarat al adoptării O.U.G. nr.50/21.04.2008 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.

În acest sens instanța a reținut Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei, potrivit căreia s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art.28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.

Referitor la cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă s-a constatat că aceasta nu este fondată deoarece nu îndeplinește condițiile prev. de art.60 și urm. din Codul de procedură civilă. Pârâta este aceea care a încasat suma de 4403 lei cu titlu de taxă pe poluare, iar chemata in garanție nu este răspunzătoare de încasarea acestei sume.

Împotriva sentinței civile nr. 2190 din 17.10.2013 a Tribunalului B. a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B., considerând-o nelegală și netemeinică.

Pârâta a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că taxa de poluare a fost în mod corect percepută în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Recursul este tardiv declarat.

Cu privire la recursul declarat de către pârâtă se reține că potrivit art. 20 alineat 1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

În prezenta cauză pârâtei i-a fost comunicată sentința nr. 2190 pronunțată la data de 17.10.2013 de Tribunalul B. 06.02.2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 39 din dosarul de fond, iar recursul a fost declarat la data de 20.03.2014, cu depășirea termenului de 15 zile (ultima zi de declarare a recursului a fost 24.02.2014).

În consecință recursul pârâtei urmează a fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind tardiv recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2190 din 17.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. N. A. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014

Președinte,

I. A. B.

Judecător,

R. J.

Judecător,

S. B.

Grefier,

V. M.

V.M. 05 Iunie 2014

Red. și tehnoredactat motivare decizie VM/05.06.2014

2 ex./05.06.2014

Fond: Tribunalul B. – judecător:M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 5217/2014. Curtea de Apel GALAŢI