Alte cereri. Decizia nr. 5328/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5328/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 2027/113/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 5328/2014

Ședința publică din data de 23 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. P.

Judecător dr. A. Z.

Judecător V. V.

Grefier F. N.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta P. L., domiciliată în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 171 din data de 30.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen, a fost motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Curtea verificând actele dosarului constat actele în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 171 din data de 30.01.2014 Tribunalul B., secția contencios administrativ si fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, reclamanta P. L. a declarat recurs invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii de fond.

Recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a pronunțat și motivat hotărârea dată, prin încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (O.U.G. nr. 50/2008, Tratatul de Instituire a Comunității Europene, art. 148, alin. 2 din Constituția României), sens în care a invocat jurisprudența Curții Europene de Justiție.

În drept, recurenta –reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă ( art. 304 alin. 1, pct. 9 Cod procedură civilă) și art. 453 Cod procedură civilă, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile criticate și, în rejudecare admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată.

Recursul de față va fi analizat în considerentele prezentei decizii, astfel cum prevede textul art. 499 din noul Cod de procedură civilă, fiindcă cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta P. L. la data de 25.06.2013, fiind aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, nicidecum dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă de la 1865, cum greșit a solicitat recurenta pârâtă.

Recursul nu este fondat;

Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a soluționat cauza, cu respectarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care va fi menținută.

Prima instanță a reținut corect că intimata reclamantă a achitat la data de 29.10.2008 suma de 819 lei ( fila 14 dosar fond) reprezentând taxă de poluare și că nu se impune restituirea, fiindcă autoturismul proprietatea reclamantei nu a mai fost anterior înmatriculat; taxa pe poluare a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor O.U.G nr.50/21.04.2008, fără a se încălca prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.

Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe plouare pentru autovehicule: „Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”.

Recurenta reclamantă a dobândit un autoturism nou – an de fabricație 2008, astfel cum rezultă din factura ./_ din 29 septembrie 2008 ( f. 12 dosar fond) emisă de furnizorul Rădăcini Motors SRL București.

Raportat la dispozițiile legale mai sus-citate și la faptul că recurenta a devenit proprietara unui autoturism nou, în mod corect a reținut prima instanță că nu este încălcat principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor și că OUG nr. 50/21 aprilie 2008 – nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, ci asigură protecția mediului și îmbunătățirii calității vieții.

Potrivit dispozițiilor art.90 din TCE invocate de recurentă în fața primei instanțe și în recurs: „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent. Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară. Însă, referitor la autoturismele noi, prima instanță a reținut corect că taxa pe poluare este percepută atât pentru cele de producție internă cât și pentru cele importate, în vederea primei înmatriculări în România.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea urmează ca în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta P. L., domiciliată în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 171 din data de 30.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 Mai 2014.

Președinte,

V. P.

Judecător,

dr. A. Z.

Judecător,

V. V.

Grefier,

F. N.

Red. Al. Z. 06 Iunie 2014

Tehn. F.N. 10 Iunie 2014

Fond: A. A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 5328/2014. Curtea de Apel GALAŢI