Alte cereri. Decizia nr. 5596/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5596/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 5772/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 5596/R
Ședința publică de la 3 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. P.
Judecător – A. B.
Judecător –V. V.
Grefier – E. M. T.
La ordine fiind soluționarea recursurilor promovate de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . și de intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, . sentinței civile nr. 730 din 09.04.2014 a Tribunalului G., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G., prin CIA A. Șooș, cu sediul în G., ., ., . civilă având ca obiect - taxa emisie poluantă.
La apelul nominal a răspuns pentru intimatul-reclamant C. G., apărătorul ales, avocat Șooș A., în baza împuternicii avocațiale înregistrată sub nr._ din 02.06.2014, lipsă fiind recurenta-pârâtă și recurentul-chemat în garanție.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursurile aflate la primul termen sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Apărătorul ales al intimatului reclamant precizează că nu are late cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursurile promovate de pârâtă și chematul în garanție.
Avocat Șooș A., apărător ales al intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate, sentința pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică; în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile OUG 9/2013 sunt contrare dispozițiilor art.110 din TFUE, respectiv faptul că reclamantul nu datorează timbru de mediu. Referitor la excepțiile invocate arată că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la acestea. Solicită a fi obligați recurenții la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 730 din 09 aprilie 2014, Tribunalul G., secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii și a admis formulată de reclamantul C. G..
A fost obligată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 2891 lei reprezentând timbru de mediu reactualizat cu dobânda legală calculată de la data de 09.05.2013 și până la data plății efective .
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 789 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,taxa judiciară de timbru și onorariu avocat ales.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. .
A fost obligată chemata in garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâta Administrația Județeana a Finanțelor Publice G. la plata sumei de 2891 lei reprezentând timbru de mediu reactualizat cu dobânda legală calculată de la data de 09.05.2013 și până la data plății efective precum și la plata sumei de 789 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și intimatul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu au declarat recurs.
Astfel pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a invocat netemeinicia și nelegalitatea invocând motivele de recurs prevăzute de art. 3041 și art. 304 alin. 1 pct. 4,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii de chemare în judecată. Prima instanță nu a avut în vedere Legea nr. 554/2004 care menționează, fără echivoc, la art. 7 faptul că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului. Art. 8 din același act normativ precizează, de asemenea, că obiectul acțiunii judiciare în contencios respectiv îl constituie răspunsul la plângerea prealabilă. Instanța supremă a decis că, în acest caz, când nu s-a parcurs procedura prealabilă, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune (decizia nr. 4125/2006). În mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul a promovat acțiunea cu respectarea dispozițiilor art. 7 și art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atât timp cât din actele depuse la dosar și din susținerile făcute rezultă fără echivoc faptul că acesta nu a îndeplinit procedura prealabilă.
Pe fondul cauzei arată că măsurile stabilite de lege corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene iar în cauza Akos Nasadi si Hona N. s-a stabilit că taxa care nu este percepută pentru faptul că un autovehicul traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație și nu constituie o taxă vamală în sensul art.25 din tratat, ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor.
De altfel, arată recurenta, deciziile CJCE privitoare la taxa de emisii poluante au stabilit în mod neechivoc că această taxă face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și că nu se poate reține că este percepută în mod discriminatoriu, deoarece art.90 din Tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
Recurentul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu București arată că a promovat recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul G. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, deoarece instanța fondului a respins în mod eronat toate excepțiile invocate de organele fiscale pârâte, excepții întemeiate pe modul în care a fost formulată și întemeiată cererea de chemare în judecată, precum și pe dispozițiile normative de la nivel național și, respectiv, comunitar, incidente în materie. Consideră că instanța de fond a procedat la o interpretare și aplicare greșită, atât a legislației naționale, cât și a celei comunitare incidente în materie. În acest sens arată că este incidentă excepția lipsei calității sale procesuale pasive prin raportare la regimul juridic contencios al prezentei cereri de chemare în judecată, dat de invocarea Legii nr. 554/2004 - a contenciosului administrativ ca temei de drept al acțiunii. Arată că reclamantul, deși invocă ca temei de drept al acțiunii saleLegea 554/2004 - a contenciosului administrativ și înțelege să cheme în judecată ca pârâte organele fiscale, respectiv Administrația
Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu, nu înțelege să atace niciun act administrativ emis/efectuat de pârâte, care să-1 fi vătămat într-un drept sau interes legitim. Pretinsa vătămare a interesului sau dreptului legitim pe care o invocă
reclamantul, așa cum rezultă cu claritate din cuprinsul acțiunii sale, s-ar datora exclusiv OUG nr. 9/2013 privind Timbrul de mediu pentru autovehicule. Or organele fiscale, din moment ce nu sunt emitente ale OUG nr. 9/2013, nu pot avea calitatea de pârâte chemate în judecată în regimul stabilit de Legea nr. 554/2004 - a contenciosului administrativ, prin acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată aceasta.
Pe de altă parte, arată că OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule este un act normativ în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și constituționalitate până la proba contrară, care nu există deocamdată. Deși, cu privire la OUG nr. 9/2013 nu a fost emisă vreo Decizie a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor acesteia și nici nu a fost ridicată vreo excepție de neconstituționalitate în acest sens, reclamantul înțelege să reclame în fața instanței de judecată neconformitatea unei OUG cu normativele europene și, implicit, cu prevederile constituționale, act normativ care nu este emis de către organele fiscale și care se bucură de prezumția de legalitate și de constituționalitate până la proba contrară, care în acest caz nu există, nefiind ridicată nici măcar excepția de neconstituționalitate a actului normativ pretins vătămător.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a apreciat în mod eronat că prevederile OUG nr. 9/2013 contravin prevederilor TFUE, invocând o jurisprudență ce a avut incidență asupra prevederilor din OUG 50/2008, jurisprudență care nu poate fi extrapolată și la OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu În altă ordine de idei, contrar celor reținute de prima instanță, O.U.G. nr.9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului. Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:
" Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a
dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate".
Prin urmare, urmează a se constata că argumentele și așa-zisele exemple ipotetice la care a recurs reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se pot substitui unei analize pertinente a legalității/nelegalității timbrului de mediu institut prin O.U.G. nr. 9/2013, astfel cum în mod eronat a consemnat instanța de fond.
De asemenea consideră că nu poate fi luată în considerare nici eventuala afectare a dreptului de proprietate al reclamantului prin instituirea timbrului de mediu atât timp cât acesta nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate, respectiv nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
Pentru motivele expuse a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și în rejudecare respingerea cererii formulată de reclamantul C.G..
Analizând recursurile de față prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și din oficiu, Curtea le consideră fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Critica din primul motiv de recurs referitoare la greșita soluționare a excepțiilor nu este întemeiată.
În speță, fiind aplicabile dispozițiile unei legi speciale, și anume, OUG 9/2013 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se impune parcurgerea procedurii prealabile înainte de a sesiza instanța de judecată, astfel cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, prin decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și de art. 205 – 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală (referitoare la procedura prealabilă sesizări instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală.
Verificând sentința recurată prin prisma celui de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor OUG 9/2013, ceea ce impune casarea în parte a acesteia.
În hotărârea Curții de Justiție Europene din 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. 402/09 (T. c. României), s-a reținut că articolul 110 Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Curtea a observat că un sistem care instituie o taxă pe poluare care se aplică autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări pe teritoriul național, care ia în considerare, la calcularea acestei taxe, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe și nu creează, așadar, nicio discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și acestea din urmă.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Curtea a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, Curtea a reținut că o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Curtea a avut în vedere la pronunțarea hotărârii prevederile OUG 50/2008 privind taxa de poluare.
Potrivit art. 4 OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se observă că, spre deosebire de disp. OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare înainte de 01.01.2013, OUG 9/2013 stabilește obligația plății timbrului nu numai în cazul vehiculelor second-hand de import, ci și în cel al vehiculelor second-hand înmatriculate deja în România și în cel al vehiculelor noi achiziționate fie din România, fie de pe piața externă.
Așadar, toți cei care doresc să înmatriculeze vehicule sunt obligați să plătească timbrul de mediu, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand.
Sunt exceptați numai cei care au plătit deja taxa, fie în forma prev. de OUG 9/2013, fie în formele anterioare și nu au obținut restituirea ei.
Instanța constată că, în forma prev. de OUG 9/2013, nu se mai regăsește discriminarea/restricția reținută de CEJ în hotărârea sa, deoarece atât vehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică.
Așadar, timbrul de mediu prev. de OUG 9/2013 nu încalcă dreptul comunitar.
Nu există o restricție cantitativă ca urmare a faptului că vehiculele deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit taxa într-o formă anterioară și care nu a fost restituită nu datorează timbrul de mediu, deoarece, în raționamentul CEJ, taxa deja plătită se include în prețul de vânzare și îl mărește, întocmai ca atunci când vehiculul este adus în România. Nu ar exista, deci, niciun motiv pentru care să se poată considera că actul normativ orientează cererea pe piață spre autovehiculele second-hand din România pentru care s-a plătit și nu s-a restituit taxa.
În orice caz, instanța nu s-ar putea pronunța asupra neconformității unei astfel de situații cu dreptul comunitar, deoarece o astfel de competență o are numai Curtea de Justiție Europeană.
Cererea reclamantei este, așadar, neîntemeiată, deoarece, în acest caz, timbrul de mediu nu încalcă dreptul comunitar.
Curtea reține că, în cauza C-331/13 - I. N. N. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, CEJ a fost sesizată cu o trimitere preliminară pentru stabilirea compatibilității OUG 9/2013 cu dreptul comunitar.
În eventualitatea constatării unei incompatibilități, reclamantul va putea formula o cerere de restituire a timbrului plătit sau va putea declara revizuire împotriva prezentei decizii, în baza art. 21 alin. 2 Legea nr. 554/2004.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, văzând si dispozițiile art. 496 si art. 498 C. proc. civilă rap. la art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civilă, reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală motiv pentru care urmează să se admită recursurile declarate împotriva sentinței nr. 730 din 09.04.2014 a Tribunalului G. pe care o casează și în rejudecare respinge ca nefondată acțiunea formulată de C. G., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., cu sediul în G., . și de intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, . sentinței civile nr. 541 din 20.03.2014 a Tribunalului G., în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. Ș., prin CIA A. Șooș, cu sediul în G., ., ., .> Casează în parte sentința nr. 730 din 09.04.2014 a Tribunalului G. și în rejudecare respinge ca nefondată acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții privind soluția pronunțată asupra excepțiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3.06.2014.
Președinte Judecător,Judecător, V. P. A. B. V. V.
Grefier,
E. M. T.
Red.Al.B./18.06.2014
Tehnored.E.M.T./ 18.06 2014
jud.fond-L.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 6603/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 6957/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
