Alte cereri. Decizia nr. 5681/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5681/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 6428/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 5681
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M. D.
Judecător E. L. P.
Judecător G. I.
Grefier A. M. S.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul L. I. V., domiciliat în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței nr. 1343/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul L. I. V. și intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., Administrația F. pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub numărul_, reclamantul L. I. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. restituirea sumei de 2.004 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la data plății și până la achitarea integrală a debitului. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, marca Volvo, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă pentru emisiile poluante în sumă de 2.004 lei.
Reclamantul consideră nelegală și discriminatorie această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene.
În drept, a invocat dispozițiile art. 11, 148 din Constituția României, ale art. 90 TCE, ale O.U.G. nr. 50/2008 și ale art. 117 și 135 Cod de procedură fiscală.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri în copii certificate (filele 4-9, 24-26).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G., legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței, dar a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității având în vedere că se solicită restituirea unei sume stabilite printr-o decizie administrativă, pentru care art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 și art. 207 Cod procedură fiscală prevăd o cale specială de atac. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea în pretenții în prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat ci la bugetul chematei în garanție și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1343/23 aprilie 2013 Tribunalul G. a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G.. De asemenea, a respins ca neîntemeiată și acțiunea având ca obiect „anulare act administrativ”. Cât privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/10.04.2012 (fila 4), Administrația Finanțelor Publice G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 2.004 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării autoturismului marca Volvo, . YV1MK_, categoria M1, norme de poluare E4.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că, în cauză, urmează a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume” prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale”, reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 (aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, instanța reține că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității formulării acțiunii este neîntemeiată .
Pe fondul cauzei, instanța reține că, prin acțiunea formulată, reclamantul pretinde că a achiziționat un autoturism second-hand marca Volvo, înmatriculat anterior într-un alt stat al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării acestui autoturism în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/10.04.2012 (fila 4) stabilind ca reclamantul să plătească suma de 2.004 lei cu titlul de taxă de poluare auto.
Cu toate acestea, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar al autoturismului indicat anterior și nici dovada înmatriculării acestuia în România.
Pentru toate aceste motive, în conformitatea cu dispozițiile art. 1169 cod civil și art.129 alin.1 teza finală Cod procedura civila care prevăd că sarcina probei în procesul civil aparține reclamantului, se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Față de această soluție dată acțiunii principale, în temeiul dispozițiilor art. 60 Cod procedura civila, se impune respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri care atestă atât calitatea sa de proprietare, cât și proveniența autoturismului din spațiul UE, precum și înmatricularea acestuia în UE, așa încât nu se justifică soluția de respingere a acțiunii.
Pentru motivele expuse succint mai sus, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și reformarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Intimata-pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul de față este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
La dosarul de fond, contrar celor reținute de prima instanță, există dovada proprietății reclamantului (factura nr._/2011, fila 7), cât și dovada primei înmatriculări a autoturismului în UE (fila 9 dosar).
Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.
Față de jurisprudența Curții de Justiție Europene și prevederile Legii nr. 9/2012 modificată și completată prin O.U.G. nr. 1/2012 sunt contrare art. 110 din TFUE, fiind destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate ață de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Pentru motivele expuse succint mai sus, văzând și disp. art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul de față și a reforma sentinței criticată în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, menținând doar dispozițiile privitoare la respingerea excepției invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L. I. V., domiciliat în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței nr. 1343/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința și în consecință;
Admite acțiunea reclamantului L. I. V..
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., să restituie reclamantului suma de 2004 lei cu titlu de taxă pe emisii poluante, actualizată cu dobânda legală la data plății efective.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu. Obligă chemata în garanție Administrației F. pentru Mediu să vireze pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. suma menționată anterior.
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să plătească reclamantului L. I. V. 339,3 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și chemata în garanție să vireze pârâtei această sumă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind respingerea excepției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2014.
Președinte, V. M. D. | Judecător, E. L. P. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. M. S. |
Red.G.I./30.06.2014
Tehnored./A.M.S./ 2 ex./30.06.2014
Fond: C.L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4565/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6695/2014.... → |
|---|
