Conflict de competenţă. Sentința nr. 133/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 133/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 884/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 133/F
Ședința din Camera de Consiliu azi 04 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – G.-L. T.
Grefier - I. S.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria G. și Tribunalul G. în acțiunea formulată de reclamanții M. G. și P. Municipiului G. cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâta P. Tincuța cu domiciliul în G., .. 97, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința din Camera de Consiliu din 2.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 4.06.2014.
CURTEA
Asupra conflictului de competență de față reține următoarele:
La data de 19.01.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, acțiunea formulată de reclamanta M. G., prin Primar, prin care acesta a solicitat obligarea numitei P. Tincuța la plata sumei de 6912,39 lei cu titlu de prejudiciu suferit de reclamantă prin activitatea pârâtei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada în care pârâta avea calitatea de angajată a reclamantei, prin nota de constatare nr._/24.09.2009, organul de control al instituției a propus recuperarea de la pârâtă a sumei de 6268,60 lei, reprezentând suma pe care reclamanta a fost obligată să o achite executorului judecătoresc M. L. în dosar execuțional nr. 97/2009 cu titlu de cheltuieli de executare.
A arătat reclamanta că pentru suma de mai sus pârâtei i s-a emis decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009 care a fost atacată la Tribunalul G., acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3718/25.11.2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2290/16.06.2011 a Curții de Apel G..
Pârâta a pierdut între timp calitatea de angajat al reclamantei, astfel că decizia de imputare nu mai produce efecte, iar reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 6912,39 lei din culpa exclusivă a pârâtei care nu a luat măsurile necesare pentru a exercita căile de atac împotriva titlului executoriu pronunțat în dosar nr._ și pentru că nu a procedat la executarea de bună-voie a acestui titlu executoriu.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1357 și urm. NCC:
Prin sentința civilă nr. 191/15.01.2013, Judecătoria G. a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului G., reținând că în perioada 2008 – 2011 pârâta a avut calitatea de angajat al reclamantei, ocupând funcția de Șef serviciu contencios juridic.
În această perioadă, Judecătoria G. a pronunțat sentința civilă nr. 8434/14.11.2008 în dosar nr._, pârâtul M. G. prin Primar căzând în pretenții față de partea adversă. Reprezentanții Municipiului G. nu au formulat în termen o cale de atac, sentința civilă nr. 8434/14.11.2008 rămânând irevocabilă și fiind pusă în executare în dosar execuțional nr. 97/2009 al VEJ M. L.. În acest dosar execuțional s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 6268,60 lei, care au fost achitate de debitorul M. G. și apoi i s-au imputat pârâtei prin decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009.
Decizia de imputare nr. 9970/13.10.2009 a fost atacată la Tribunalul G., acțiunea fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3718/25.11.2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2290/16.06.2011 a Curții de Apel G..
Pârâta a pierdut calitatea de angajat al Municipiului G. la data de 12.08.2010.
În drept, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în funcția de șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Instanța a constatat că pe durata derulării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei G., la momentul achitării de către reclamantă a sumei de 6268,60 lei în dosar execuțional nr. 97/2009 al B. M. L., precum și la momentul deciziei de imputare nr. 9970/13.10.2009, pârâta avea calitatea de funcționar public în serviciul reclamantei, ocupând funcția de Șef serviciu contencios juridic.
Instanța a mai reținut că prin acțiunea introductivă pârâtei i se reproșează o anumită conduită pasivă pe care a demonstrat-o în perioada în care avea calitatea de funcționar public în serviciul reclamantei, conduită care a cauzat un prejudiciu în patrimoniul instituției. Sunt deci incidente în speță prevederile art. 84 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
În aceste condiții, rezultă cu forța evidenței că obiectul prezentului litigiu îl constituie recuperarea pagubelor produse de pârâtă în perioada în care a avut calitatea de funcționar public, patrimoniului autorității publice în care funcționa, respectiv în patrimoniul Municipiului G..
În concluzie, instanța a constatat că pretențiile reclamantei sunt derivate în mod direct din raportul de serviciu dintre această instituție și funcționarul public P. Tincuța, ca atare, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului G. – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Pe rolul Tribunalului G. cauza a fost înregistrată la data de 30.01.2013.
Prin sentința civilă nr. 663/07.04.2014, astfel cum a fost rectificată prin încheierea pronunțată la data de 17.04.2014, Tribunalul G. a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Judecătoriei G., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel G. pentru soluționarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că din interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea 188/1999 rezultă că raportul de serviciu ce ia naștere ca urmare a muncii într-o funcție publică are ca părți funcționarul public și autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia acesta își execută funcția.
De aceea, în situația în care raportul de serviciu rămâne neschimbat în privința părților, antrenarea răspunderii patrimoniale a funcționarului public se face în baza art. 85 din Legea 188/1999.
În situația în care funcționarul public nu se mai află în raport de serviciu cu autoritatea sau instituția publică prejudiciată, angajarea răspunderii patrimoniale, calificată generic în art. 75 și 84 din Legea 188/1999 ca fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale, conform prevederilor Codului civil.
Pentru aceste considerente, prin Decizia 1026/24.02.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, într-un regulator de competență între o Judecătorie și o Curte de Apel într-o speță absolut identică, că litigiul este de competența judecătoriei.
Acțiunea de față este similară, reclamantul arătând, chiar în cuprinsul acțiunii, că pârâtei i-a încetat calitatea de funcționar public odată cu încetarea raportului de serviciu.
Așadar, la data formulării acțiunii, pârâta nu mai avea calitatea de funcționar public, neexistând nici un element de fapt sau de drept care să atragă competența Tribunalului de soluționare a cauzei.
Examinând sesizarea Tribunalului G., Curtea de apel constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 2 C.proc. civ. există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, iar potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 C.proc. civ., dacă conflictul s-a născut între o judecătorie și un tribunal, aflate în circumscripția aceleiași curți de apel, competența de soluționare a conflictului revine curții de apel respective.
Față de aceste dispoziții legale Curtea de Apel G. constată că este competentă să soluționeze conflictul de competență de față.
Astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința Judecătoriei G., din susținerile din cererea introductivă de instanță, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul solicită prin acțiunea sa repararea unui prejudiciu pretins a fi fost produs de către pârâtă în perioada în care aceasta avea calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei municipiului G.. Totodată, se reține din motivarea cererii de chemare în judecată că pârâtei i se impută neîndeplinirea unor atribuții de serviciu care îi reveneau, fapt ce a determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul Municipiului G..
În raport de aceste aspecte Curtea apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Chiar dacă pârâta nu mai avea calitatea de funcționar public la data formulării acțiunii, Curtea apreciază că această împrejurare nu este de natură să atragă competența judecătoriei în soluționarea litigiului, întrucât sub acesta aspect este relevant faptul că în cauză se solicită repararea unui prejudiciu pretins a fi fost produs în perioada în care pârâta se afla în raporturi de serviciu cu reclamantul și cauzat de pârâtă prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Mai mult decât atât, Curtea constată că în cauză reclamantul a emis, în ceea ce privește paguba pretinsă prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._, dispoziția de imputare nr. 9970/13.10.2009, care a fost contestată de pârâtă, contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3718/2010 a Tribunalului G., devenită irevocabilă prin decizia nr. 2290/2011 pronunțată de Curtea de apel G..
În consecință, se reține că la data constatării pagubei pârâta avea calitatea de funcționar public în cadrul autorității reclamante, iar reclamantul a făcut aplicarea prevederilor art. 85 din Legea nr. 188/1999.
Însă, în condițiile în care pârâtei i-a încetat calitatea de funcționar public, respectiva dispoziție de imputare nu mai putea fi executată, situație care a determinat reclamantul să promoveze acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ .
În condițiile în care legiuitorul a prevăzut că în privința dispozițiilor de imputare revine tot instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva acestor dispoziții de imputare, Curtea apreciază că este evidentă voința legiuitorului de a da în competența acestei instanțe litigiile care privesc repararea pagubelor cauzate de funcționarul public autorității sau instituției publice.
Curtea apreciază nu ar exista nici o justificare pentru ca litigiul cu un asemenea obiect în care persoana considerată responsabilă de producerea prejudiciului mai are calitatea de funcționar public să fie judecat de instanța de contencios administrativ, iar un litigiu similar, dar care privește o persoană care nu mai are la data derulării litigiului calitatea de funcționar public, să fie judecat de instanța de drept comun după alte reguli procedurale.
Curtea apreciază că sintagma raportul de serviciu al funcționarului public din cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 are în vedere calitatea de funcționar public la data producerii faptelor care au declanșat litigiul, și nu la data derulării litigiului.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 2 și 5 Cod proc. civ., Curtea de Apel va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului G. - Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții M. G. și P. Municipiului G., cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâta P. Tincuța, cu domiciliul în G., .. 97, în favoarea Tribunalului G. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 4.06.2014.
PREȘEDINTE Grefier
L. G. T. I. S.
Red.L.G.T./Tehnored.I.S./03.07.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3927/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7639/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
