Alte cereri. Decizia nr. 6617/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6617/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 10301/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6617/2014
Ședința publică din data de 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. V.
Judecător - A. ă
Judecător - V. P.
Grefier - F. N.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 314 din data de 20.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă, intimatul reclamant U. F. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul se află la primul termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata cauzei în lipsă, după care;
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o reține în pronunțare. După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 314 din data de 20.02.2014 Tribunalul G. a respins excepția inadmisibilității formulării acțiuni, invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice G.; a admis acțiunea principală formulată de reclamantul U. F., în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. G. și chemata în garanție AFM București; a dispus anularea Deciziei nr._/08.10.2012 emisă de pârâta AFP G.; a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 1.595 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 15.10.2012 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 643,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și a obligat-o pe chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâtă la plata sumei de 1.595 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii aferentă acestei sume, calculată de la data plății – 15.10.2012 și până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 643,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism folosit, marca Peugeot, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite, în România, o taxă de poluare în cuantum de 1.595 lei.
Reclamantul consideră nelegală această decizie față de prevederile Tratatului Comunității Europene .
În drept, invocă dispozițiile Constituției României, ale TCE, ale Legii nr. 554/2004 și ale art. 1082 și 1084 Cod civil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/08.10.2012 ( fila 25 ), AFP G. a stabilit în sarcina reclamantului obligația achitării sumei de 1.595 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru înmatricularea autoturismului, marca Peugeot, . VF32CHFZE40097756, categoria M1, norme de poluare E2.
Față de motivele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, prima instanța a apreciat că, în cauză, se impune a se stabili dacă există discriminare între autoturismele second-hand achiziționate într-un alt stat comunitar și înmatriculate pentru prima oară în România și autoturismele deja înmatriculate în România, pentru care la o revânzare nu se mai aplică această taxă.
Astfel, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și corelativ, statul are obligația de a o restitui. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
În cauză, rambursarea taxei pentru emisii poluante se circumscrie procedurii „restituirii de sume" prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv „aplicarea eronată a prevederilor legale", reglementare care, de altfel, respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
Problema vizează admisibilitatea utilizării directe a acestei căi ori, dimpotrivă, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 10 și 11 din Legea nr. 9/2012 ( aplicabilă în speță față de momentul achitării taxei ), raportat la dispozițiile art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
Acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, se impune a se preciza că existența art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte și nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Ca urmare, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe de altă parte, s-a reținut că într-un sens similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 dispunând că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., a declarat recurs, în termenul legal, criticând-o pentru următoarele motive: în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității și prematurității, deoarece acțiunea reclamantului trebuia să parcurgă în mod obligatoriu etapa prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca inadmisibilă; că a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a creat ad-hoc o nouă lege, pe lângă cea imperativă; că normele metodologice privind taxa pe poluare sunt conforme cu normele europene.
În drept, recurenta –reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 raportat la art. 3041 , art. 304 pct. 4,7,8 și 9 Cod procedură civilă și următoarele din Codul de procedură civilă.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță la situația de fapt a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale în rezolvarea excepțiilor și a Legii nr. 9/2012 și că a pronunțat o sentință temeinică și legală care va fi menținută.
Astfel, prima instanță în soluționarea excepțiilor în mod corect a avut în vedere decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a dispus că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Prin urmare, sesizarea instanței de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei de timbru pentru emisiile poluante, nu este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Nici critica din al doilea motiv de recurs nu este întemeiată. Intimatul reclamant a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 1595 lei la data de 15.10.2012 cu chitanța de plată TS8 nr._ ( fila 8 dosar fond), fiind incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012.
În speță, prima instanță a dat eficiență normelor de drept comunitar, reținând corect că taxa pentru emisii poluante stabilită în sarcina reclamantei prin decizia nr._ emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. la data de 8.10.2012, ca nefiind legală.
Curtea de Justiție Europeană a statuat că prevederile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în perioada în care au fost aplicabile prevederile OUG nr. 1/2012 sunt contrare art. 110 din TFUE întrucât au descurajat punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională (Ordonanța din 3 februarie 2014 – Cauza C. C97/2013).
În cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „Judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale”.
Și textul art. 148 alin. 2 din Constituția României prevede că tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar în alin. 4 s-a statuat că Parlamentul, Președintele, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezolvate din actul aderării.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă) însă nu a dezvoltat acest motiv și nu a precizat în ce constă încălcarea principiului separației puterilor în stat. Altfel spus, recurenta nu a detaliat cum a interferat judecătorul cauzei în activitatea puterii legislative și care este textul de lege pe care l-a creat și aplicat la soluționarea prezentei cauze.
În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 314 din data de 20.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 Iunie 2014.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt. JUDECĂTOR,
V. V. A. B. V. P.
aflată în C.O. aflată în C.O.
conf. disp. art. 261 C.proc. Civ. conf. disp. art. 261 C.proc. Civ.
semnează PREȘEDINTE, semnează PREȘEDINTE,
Grefier,
F. N.
Red. V.V. 03 Iulie 2014
Tehn. F.N. 03 Iulie 2014
Fond. C. L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 744/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 1055/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
