Anulare act administrativ. Decizia nr. 7992/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7992/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 9102/121/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7992/2014

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. D.

Judecător V. S.

Judecător D. V.

Grefier Z. E.

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., cu sediul în ., jud. G. împotriva sentinței nr. 569/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat N. M., potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind recurenta Direcția S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Întrebat fiind apărătorul intimatei precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și cu cheltuieli de judecată conform dovezii pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.569/2014 a Tribunalului G. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., dispunându-se anularea deciziei de impunere nr.410/2012 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că actul atacat a fost încheiat cu încălcarea dispozițiile legale, nefiind respectat termenul reglementat de art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Actele administrative atacate au fost emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, în termenele prevăzute de lege, situația de fapt reținută în acestea fiind corespunzătoare realității.

Actele normative încălcate:

Art.36 alin.1, 2 și 3 din Legea cadru n.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare: alin. 1 – persoanele care ocupă funcții de conducere în instituțiile și autoritățile publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute pe un post vacant în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute de lege alin.2 – în cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcției de execuție a persoanei care a ocupat funcția de conducere, postul vacant va fi transformat la acel nivel; alin.3 - in situația in care cadrul structurii organizatorice, aprobata potrivit legii, nu exista un post vacant, se transforma postul propriu al persoanei . execuție, corespunzătoare studiilor si condițiilor de vechime ale acesteia.

Art. 57 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata (r2), cu modificările si completările ulterioare: (5) - condițiile minime de vechime in specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție se stabilesc astfel: lit.a - un an in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa 1, 8 luni pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a-II-a sau 6 luni pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a-III-a; lit.b - 5 ani in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție ca grad profesional principal; lit.c - 9 ani in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior. „

Învederăm faptul ca in conformitate cu Legea funcționarului public 188 din 1999 varianta consolidata la data de 11.07.2012, art. 65 are următoarele prevederi.

Art. 65. - (1) Concursul sau examenul de promovare în gradul profesional se organizează de autoritatea sau instituția publică, în limita funcțiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.

- (2) Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;

b) să aibă cel puțin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

c) să fi obținut cel puțin calificativul «bine» la evaluarea anuală a performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;

In concluzie, trecerea de la gradul profesional - asistent avut anterior, la gradul profesional - superior nu se putea realiza decât după o vechime de cel puțin 3 ani in gradul profesional asistent și minimum 3 ani in gradul profesional principal.

Având in vedere că vechimea minimă la recrutare pentru gradul profesional asistent este de un an, cel mai devreme promovarea la gradul profesional superior se putea face:

- la o vechime de 7 ani si după susținerea celor doua concursuri sau examene de promovare in grad profesional (de Ia asistent la principal si de la principal la superior).

- la o vechime de cel puțin 9 ani daca se promova după un an vechime la gradul profesional asistent treapta 3 si ulterior din doi în doi ani se mai adaugă cate o treapta de salarizare.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041 Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

În mod corect a reținut prima instanță că potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr.188/1999 repararea pagubelor aduse autorității instituției publice în situația prevăzută la art. 84 lit. b (cum e cazul în speță) se dispune prin emiterea de către conducătorul unității / instituției publice a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

Această prevedere legală nu a fost respectată în cauză.

Dispoziția contestată a fost emisă de pârâtă cu depășirea evidentă a termenului de 30 de zile prevăzut de lege, data „constatării pagubei” fiind cea la care pârâta a luat cunoștință despre abaterile constatate prin Decizia Camerei de Conturi, respectiv 12.06.2012.

Existența pagubei a fost confirmată și de Curtea de Conturi, aspect cunoscut de pârâtă în momentul înregistrării Încheierii 75/2012 (adică 27.07.2012).

Aceasta este data „constatării pagubei” la care face referire art. 85 alin. 1 din legea 188/1999 și totodată momentul de la care curge termenul de 30 de zile în care trebuia emisă Decizia de imputare, Curtea de Conturi neputând stabili alte termene dincolo de prevederile legale.

Ca atare, nu prezintă relevanță juridică susținerile recurentei în sensul că anterior emiterii actului administrativ atacat, reclamanta a fost invitată, dar nu a participat, la ședința Consiliului de Conducere care avea pe ordinea de zi analiza și stabilirea sumei ce urmează a fi reținută, precum și modalitatea de recuperare ca urmare a deciziei nr.403/01.10.2012, disp.art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 stabilind expres termenul în care poate fi emisă dispoziția de imputare.

Cum acest termen nu a fost respectat în cauză, sentința atacată este legală și temeinică.

Față de cele expuse, și constatând că celelalte motive invocate în recurs sunt apărări de fond care în condițiile anulării actului administrativ, ca tardiv formulat, nu mai pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, în temeiul art.312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art.274 C.proc.civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G., cu sediul în ., jud. G. împotriva sentinței nr. 569/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Obligă recurenta Direcția S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor G., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei către intimata C. M..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2014.

Președinte,

I. M. D.

Judecător,

V. S.

Judecător,

D. V.

Grefier,

Z. E.

Red/VD/02.12.2014

Tehno ZE/02.1.2014

Ex.2

Fond: V.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 7992/2014. Curtea de Apel GALAŢI