Alte cereri. Decizia nr. 6799/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6799/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 225/91/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6799/2014
Ședința publică de la 04 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – dr. A. Z.
Judecător - V. V.
Judecător - M. M.
Grefier - M. C.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G.- prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., cu sediul în Focșani, ., județ V., împotriva sentinței nr. 825/8.05.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă, intimatul reclamant S. A. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul aflat la primul termen de judecată este motivat, scutit de plata taxei de timbru, s-au depus la dosar de către intimatul-reclamant concluzii scrise, după care:
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 825 din 8.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului V., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. A.; s-a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice V. să restituie reclamantului suma de 1992 lei pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/24.02.2009 reprezentând taxă de poluare actualizată cu dobânda legală la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta D.G.F.P. V. și obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1992 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 23.05.2014, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., înregistrat pe rolul Curții de Apel G., secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, raportat la soluția pronunțată în dezlegarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de lipsa procedurii administrative prealabile.
Astfel, arată că în cauză erau incidente dispozițiile art.7 din OUG 50/2008, act normativ care prevedea că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită se realizează, în această materie, de autoritatea fiscală. În cauză reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile deoarece taxa a fost stabilită de organul fiscal, prin decizie, act administrativ ce nu a fost contestat de reclamant, acesta solicitând exclusiv restituirea sumei achitate organului fiscal și anularea chitanței de plată, document ce nu are semnificația și conținutul unui act administrativ – fiscal.
Apreciind astfel că instanța nu a fost legal investită întrucât reclamantul nu a parcurs obligatoriu etapa prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, apreciază că acțiunea nu satisface cerințele obligatorii impuse art.218 din Codul de procedură fiscală.
Deși reclamantul a făcut dovada că la data de 23.10.2013 a înregistrat la organul fiscal o cerere de restituire sume, în temeiul prevederilor art.117 alin.1 din Codul de procedură fiscală, căreia i s-a răspuns prin adresa nr._/05.11.2013 emisă de AJFP V., apreciază că această corespondență nu se poate substitui procedurii anterior menționate.
De asemenea pârâta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, raportat la aplicabilitatea dispozițiilor art.110 TFUE.
Precizează că instanța de fond în mod greșit a reținut că regimul juridic instituit de OUG 50/2008 pentru autovehiculele importate și înmatriculate în România din Comunitatea Europeană este discriminatoriu, de vreme ce au fost deja înmatriculate în țările lor de origine. Or, în opinia pârâtei prin OUG 50/2008, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principul poluatorul plătește.
În subsidiar, raportat la jurisprudența constantă a Curții Europene, arată că legislația europeană se consideră încălcată doar atunci când impozitul produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite care conduc, fie și în cazuri limitate la un impozit mai mare aplicat produsului din import prin prisma analizării înscrisurilor depuse la dosar nu există o discriminare în acest sens
Pe de altă parte, precizează că hotărârea instanței de fond este netemeinică deoarece prin sentința recurată nu au fost menționate elemente esențiale, respectiv temeiul legal, rata dobânzii solicitate și perioada în care ar trebui să curgă.
Cu privire la obligația pârâtei de restituire a sumei actualizată cu dobânda legală, precizează că cererea debitorului ( în speță a reclamantului) este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat, or acesta nu a făcut dovada că a solicitat organului fiscal restituirea sumei în cauză.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin concluziile scrise, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.
Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”
Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.
De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.
Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate ață de dispozițiile contrare din legile naționale.
De altfel, C.J.U.E. a statuat deja, prin ordonanța din 3.02.2014, pronunțată în cauza C. ( cauze conexate C - 97/2013, C - 214/2013) următoarele:
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la art. 4 alin. 2, că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
A constatat, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat art. 4 alin. 2 menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Față de considerentele expuse, CJUE a declarat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui astfel de sistem de impozitare precum cel instituit de statul român, prin care aplică autovehiculelor o taxă care descurajează punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cât privește criticile formulate în raport cu acordarea dobânzii legale, constată că și acestea sunt nefondate. Astfel, CJUE a statuat, prin hotărârea din 18 aprilie 2013, în cauza I. (C – 565/11), că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu art. 110 TFUE, ca acordarea dobânzilor să se facă în condițiile art. 124 din OUG nr. 92/2003, text de lege invocat prin cererea de recurs. Ca atare, a apreciat că repararea adecvată a prejudiciului cauzat prin încălcarea art. 110 TFUE nu se poate realiza decât prin plata dobânzilor aferente, începând de la data plății taxei de către contribuabil.
Față de considerentele ce preced, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G.- prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., cu sediul în Focșani, ., județ V., împotriva sentinței nr. 825/8.05.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 4.09.2014.
Președinte Judecător,Judecător, dr.A. Z. V. V. M. M.
Grefier,
M. C.
Red. MM/MC/ 25.09.2014/ 5 ex.
Fond: S.G. D.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3125/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Alte cereri. Decizia nr. 7574/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|
