Alte cereri. Decizia nr. 696/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 696/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 4915/113/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 696/R

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. B.

Judecător - I. A.

Judecător - G. P.

Grefier - I. S.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta . cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 280 din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul B..

La apelul nominal a au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2 C.pr.civ., cererea de recurs este timbrată, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului declarat de reclamanta . și înregistrat sub nr._:

Prin sentința civilă nr. 280 din 30.01.2013, Tribunalul B. a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamanta . B. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B..

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brăaila a reținut:

Prin actiunea inregistrata sub numărul_ din 11.09.2012 pe rolul Tribunalului B. reclamanta . în contradictoriu cu pârâta AFP B. a solicitat restituirea sumei de 7608 lei achitata cu titlul de taxa de poluare actualizata cu dobânda legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta și-a motivat actiunea arătând că a achizitionat un autoturism marca Alfa R. model 156, . șasiu ZAR_70. La înmatricularea acestui autoturism în Romania, reclamanta a fost obligată să achite o taxa de poluare de 7608 lei.

Reclamanta consideră nelegală această taxă, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunitătii Europene.

Legal citată, pârâta Administrația Finantelor Publice B. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut urmatoarele:

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism pentru care a solicitat înmatricularea precum lu acordarea numerelor de circulație.

S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat membru UE.

Articolul 90 paragraful l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Analizând dispozițiile Lg. 9/2012 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism neînmatriculat produs în România sau în alte state membre UE se percepe la înmatriculare o taxă de poluare.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este neutră din punct de vedere fiscal, ea nefiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme produse într-un alt stat membru, întrucât ea se plătește, în cazul autoturismelor neînmatriculate, indiferent de proveniența autovehiculului.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta . B. a declarat recurs, în termen legal, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, taxa de poluare fiind încasată în mod nelegal, cu încălcarea Tratatului Comunității Europene, Legea nr. 9/2012 fiind contrară acestor dispoziții.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea constată că prima instanță a pronunțată o soluție netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune, pentru următoarele motive:

Taxa pe poluare instituită prin disp. O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerată nelegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin pronunțarea la data de 07.04.2011 în cauza T. contra România.

Din considerentele deciziei arătate mai sus rezultă că „Dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import…” Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că „dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională..”

Curtea Europeană de Justiție și în cauza C./Enel a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală, și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult decât atât, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că „dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.. în speța de față taxa pentru emisiile poluante fiind introdusă în legislația internă în anul 2012 deci ulterior ratificării Tratatului și de către România.

De asemenea, în conținutul Deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale..”.

Față de jurisprudența Curții de Justiție Europene apreciem că prevederile Legii nr. 9/2012 modificată și completată prin O.U.G. nr. 1/2012 sunt contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, fiind destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.

Potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate ață de dispozițiile contrare din legile interne iar alin. 4 din același text de lege menționează faptul că Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă.

În consecință, Curtea va modifica sentința atacată în sensul vă admite acțiunea, va obliga pârâta la restituirea taxei de poluare în sumă de 7608 lei actualizată cu dobânda legală de la data plății până la achitarea debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta . cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 280 din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul B..

Modifică în tot sentința civilă nr. 280/2013 a Tribunalului B., în sensul că admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta să restituie acesteia suma de 7608 lei achitată cu titlu de taxă de poluare plus dobânda legală până la achitarea debitului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. B. I. A. G. P.

Grefier

I. S.

Red.M.B./10.02.2014

Dact.10.02.2014/2ex.

Fond.C.G.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 696/2014. Curtea de Apel GALAŢI