Alte cereri. Decizia nr. 7386/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7386/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 5826/113/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 7386/2014

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător M. B.

Judecător I. A.

Grefier S. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul F. I. domiciliat în B., Calea Dorobanților nr. 39, .. 2, . nr. 1130/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul F. I. av. G. I. C., lipsă fiind reprezentantul intimatei Administrația Finanțelor Publice B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul recurentului, întrebat fiind precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului susține oral motivele de recurs și în concluzie solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamantul F. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B. pentru a se dispune obligarea acesteia la restituirea sumei de 4040 lei reprezentând taxă pe emisii poluante și dobânda legală A mai fost solicitată și anularea deciziei de calcul a taxei nr._/19.09.2012 emisă de pârâtă.

Prin sentința nr. 1130/03.04.2013 a Tribunalului B. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B., având ca obiect restituirea sumei achitate cu acest titlu de taxă pentru poluare, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plătii efective.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care sa rezulte ca autoturismul provine din Uniunea Europeana si ca a fost ulterior înmatriculat in interiorul acestui spațiu.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, taxa de poluare fiind încasată în mod nelegal, cu încălcarea Tratatului Comunității Europene, OUG 50/2008 fiind contrara acestor dispoziții.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf. art.304/1 C.pr.civ., Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune.

Această taxă pe poluare pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată deoarece prevederile OUG 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe vamale la import sau export, precum și a altor taxe cu efect echivalent(art.23).

Potrivit al. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe, care se află în libera circulație în statele membre. Astfel, așa cum rezultă din textul legal, în cauză nu are relevanță dacă autoturismul pentru care s-a plătit taxa de poluare a fost sau nu înmatriculat în spațiul Uniunii Europene.

Potrivit art.28 din același tratat, între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

De asemenea, art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisă și aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

În acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând să constate că prevederile OUG 50/2008, sunt reglementări contrare Tratatelor la care România este parte și care, potrivit Constituției, au prioritate față de legislația internă.

Cum Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice, în Partea a Treia (Politicile Comunității), instituirea oricăror taxe care ar avea ca efect reducerea importurilor, iar introducerea taxei de poluare a avut exact acest efect, taxa specială achitată a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, care prevede că, la data aderării, dispozițiile tratatelor originare…înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite și prin actul de aderare.

Din expunerea anterioară rezultă că Tratatul de Instituire a Comunității Europene face parte, de la 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României, iar prin instituirea taxei de poluare acesta a fost încălcat.

Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România .

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru în sensul orientării cumpărătorilor din punct de vedere fiscal la achiziționarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România.

Ca urmare a adoptării OUG nr.218/2008 intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă; a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitatea cilindrică mai mică de 2000 cm, care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second - hand deja înmatriculat în România.

Astfel, se protejează producția internă, aspect ce rezultă explicit din preambulul OUG nr.208/2008 și 218 /2008, potrivit căruia Guvernul României se preocupă dec luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare.

Curtea mai remarcă și un alt tip de discriminare, între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturismele ulterior; doar acestea din urmă plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.

Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului.

Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după . OUG nr.50/2008, fiind evident că toate autoturismele poluează.

Relevant este faptul că prin Hotărârea pronunțată de CJUE împotriva României( cauza T.) în data 7.04.a.c., s-a statuat în sensul că art. 10 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte sate membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamant.

În consecință, Curtea va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma achitată cu acest titlu.

În temeiul disp.art. 274 C.pr.civ. va obliga intimat la cheltuieli de judecată către recurent, conform dovezilor existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul F. I. domiciliat în B., Calea Dorobanților nr. 39, .. 2, . nr. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

;

Modifică sentința nr. 1130/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ și în rejudecare:

Admite acțiunii formulată de reclamantul F. I. și obligă pârâtă Administrația Finanțelor Publice B. să-i restituie suma de 4040 lei reprezentând taxă de poluare

Obligă intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2014.

Președinte,

G. P.

Judecător,

M. B.

Judecător,

I. A.

Grefier,

S. H.

Red. I.A.

Dact. S.H. 2 ex./ 03 Noiembrie 2014

Fond – R.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 7386/2014. Curtea de Apel GALAŢI