Alte cereri. Decizia nr. 4248/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4248/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 7620/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 4248/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Judecător G. P.
Judecător M. B.
Grefier S. H.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul C. S. G. domiciliat în G., ., .. 29 împotriva sentinței civile nr. 789/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant C. S. G. și reprezentanții intimatelor Administrația Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea, potrivit art. 150 C.proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților constată;
Prin cerea înregistrată sub numărul_ pe rolul Tribunalului G. reclamantul C. S. G. a solicitat instanței obligarea paratei la restituirea sumei de 1648 lei achitata cu titlul de taxa pentru emisii poluante actualizata cu dobânda legală.
Tribunalul G. prin sentința civilă nr. 789/12.03.2013 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în limitele formulării.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că taxa de poluare nu este datorată de reclamant, dispozițiunile naționale privitoare la aceasta contravenind principiului comunitar al liberei circulații a mărfurilor și capitalurilor instituit de art. 90 din Tratatul instituind UE.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul.
Criticile recursului reclamantului vizează neacordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată considerând că instanța nu poate aprecia asupra volumului de muncă al avocatului din moment ce nu cunoaște care sunt întinderile mandatului dat prin încheierea contractului de asistență juridică.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Textul art.274 alin. 3 din C.proc. civ. permite judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În prezenta cauză, reclamantul a făcut dovada că a achitat onorariu avocațial în sumă de 2000 lei, 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Cu toate acestea, în mod corect tribunalul a acordat doar o parte din aceste cheltuieli având în vedere faptul că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu, reținând și caracterul rezonabil al cheltuielilor care se apreciază în raport de natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului. Cum acest aspect rezultă neîndoios din cuprinsul hotărârii criticate, curtea urmează să respingă recursul reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din C.proc.civ. să respingă recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. S. G. domiciliat în G., ., .. 29 împotriva sentinței civile nr. 789/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2014.
Președinte, I. A. | Judecător, G. P. | Judecător, M. B. |
Grefier, S. H. |
Red. G.P.
Dact. H.S. 2 ex./ 26 Mai 2014
Fond – L.C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 3598/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7137/2014.... → |
|---|








