Alte cereri. Decizia nr. 7570/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 7570/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 5622/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 7570/2014

Ședința publică din data de 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – Judecător dr. - A. Z.

Judecător - V. P.

Judecător - M. M.

Grefier - F. N.

-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului promovat de reclamantul B. M. din G., ., . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 927 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că recursul aflat la primul termen este motivat, timbrat, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 927 din data de 14.05.2014 Tribunalul G., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate ca nefondate; a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta A. Finanțelor Publice G. și chemat în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, ca nefondată și a respins cererea de chemare în garanție ca lipsită de obiect.

Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, reclamantul B. M. a declarat recurs invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond, în esență, invocând următoarele motive: conform legislației în vigoare, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante, se aplică cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar autovehiculele cu Euro 4 și cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata acestei taxe în România, dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din Uniunea Europeană în perioada 15 decembrie 2008 – 15 decembrie 2009; a invocat caracterul discriminatoriu al taxei, aceasta aplicându-se diferit.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul nu este fondat.

Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt la care a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.

Recurentul reclamant a achitat taxa pentru emisii poluante în sumă de 7206 lei, stabilită prin decizia nr.9064/11.03.2013, cu chitanța . nr._ din 12 martie 2013 ( f. 6 dosar fond).

Raportat la data emiterii deciziei susmenționate mai sus, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012.

Prin art.1 din O.U.G nr. 1 din 30 ianuarie 2012 s-a dispus suspendarea până la data de 1 ianuarie 2013 a dispozițiilor art.2 lit. i, ale art.4 alin.2 și a celor privind transcrierea dreptului de proprietate ale art.5 alin.1 din Legea nr. 9/2012. Art.2 alin.1 din această ordonanță prevede: „Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia”.

Cum recurentul reclamant a achitat taxa pentru emisii poluante la data de 12 martie 2013 după încetarea efectelor OUG nr. 1/30 ianuarie 2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012 potrivit cărora :” Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”, iar potrivit alin.2 „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

Rezultă, așadar, că taxa pentru emisiile poluante se plătește deopotrivă de proprietarii autovehiculelor ce provin din spațiul Comunității Europene, cât și de proprietarii români pentru autovehiculele deja înmatriculate cu prilejul primei transcrieri a dreptului de proprietate și din acest punct de vedere nu există nicio discriminare între autovehiculele din spațiul comunitar și cele care circulă pe teritoriul țării.

Prin urmare, toți cei care doresc să înmatriculeze autovehiculele sunt obligați să plătească taxa pentru emisiile poluante, indiferent dacă le-au dobândit din România sau din străinătate și indiferent dacă sunt noi sau second-hand. În forma prevăzută de Legea nr. 9/2012 nu se mai regăsește discriminarea sau restricția reținută de Curtea Europeană de Justiție, fiindcă atât autovehiculele second-hand din import, cât și cele din România trebuie să plătească o taxă identică, situație în care critica referitoare la încălcarea principiului discriminării nu este întemeiată. Prin dispozițiile sale, legea menționată mai sus nu încalcă dreptul Uniunii Europene. Obligația la plata taxei pentru emisiile poluante are la bază principiul „poluatorul plătește”.

În raport de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de reclamantul B. M., nefiind fondat urmează ca în temeiul art.496 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul B. M. din G., ., . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 927 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 Octombrie 2014.

Președinte,

dr. A. Z.

Judecător,

V. P.

Judecător,

M. M.

Grefier,

F. N.

Red. A.Z. 24 Octombrie 2014

Tehn. F.N. 24 Octombrie 2014

Fond. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 7570/2014. Curtea de Apel GALAŢI