Alte cereri. Decizia nr. 5959/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 5959/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 10311/121/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 5959/2014

Ședința publică de la 11 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. A. Z.

Judecător V. V.

Judecător A. B.

Grefier L. Ivanică

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – pentru Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 169/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – pentru Serviciul Fiscal Municipal T., intimata - chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu și intimatul reclamant S. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul se află la primul termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, solicitându-se judecata cauzei în lipsă, după care:

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față ;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 169/05.02.2014 Tribunalul G., Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității și prematurității invocate de pârâtă ca nefondate; a admis acțiunea privind pe reclamantul S. T. pe pârât Serviciul Fiscal Municipal T., și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ; a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 6.599 lei încasată cu titlul de taxă pentru emisii poluante, actualizata cu dobânda legală de la data plății (21.09.2012) pana la restituirea integrală și efectivă a sumei; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de pârâtă; a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 6.599 lei încasată cu titlul de taxă pentru emisii poluante, actualizata cu dobânda legala de la data plății (21.09.2012) pana la restituirea integrală și efectivă a sumei; a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului suma de 539,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata; a obligat-o pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 539,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intimatul reclamant S. T. a achitat taxa de poluare în sumă de 6599 lei la data de 21.09.2012 și că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012. Totodată, a reținut că această lege, în forma modificată prin OUG nr. 1/2012, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și că taxa de poluare este contrară normelor comunitare.

Împotriva menționatei hotărâri, în termenul legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. (AJFP) a declarat recurs, invocând următoarele motive:

- Prima instanță a respins, în mod greșit, excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii formulate de reclamantă. În dezvoltarea acestui motiv a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a statuat în decizia nr. 146 din 12 ianuarie 2007 – Secția contencios administrativ și fiscal că procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune și că în cazul în care nu a fost parcursă, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă.

-În mod greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului G., nefiind vorba de o acțiune în contencios administrativ, raportat la obiectul cauzei care constă în restituirea sumei plătite ca fiind o plată nedatorată.

- Prima instanță a reținut, în mod greșit că revederile Legii nr. 9/2012 sunt discriminatorii și contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, deoarece diminuează introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE. Deciziile CJCE privitoare la taxa de emisii poluante au stabilit în mod neechivoc că această taxă face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și că nu se poate reține că este percepută în mod discriminatoriu, deoarece art. 90 din Tratat nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. De altfel, taxa de emisii poluante a fost introdusă la solicitarea Comisiei Europene.

Intimatul reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Recursul nu este fondat;

Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt la care a făcut aplicarea dispozițiilor Legii 9/2012 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.

Cauza de fata are ca obiect un litigiu privind o taxa fiscala, astfel încât, potrivit articolului 10 aliniatele 1 si 3 din Legea 554/2004, competența de soluționare revine Tribunalului G. – Secția de contencios administrativ, excepția necompetentei materiale urmând a fi respinsă.

În speță, fiind aplicabile dispozițiile unei legi speciale, și anume, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se impune parcurgerea procedurii prealabile înainte de a sesiza instanța de judecată, astfel cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest sens, prin decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recursul în interesul legii, că procedura de contestare a actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și de art. 205 – 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală (referitoare la procedura prealabilă sesizări instanței) nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală.

Cum intimatul reclamant a achitat taxa pentru emisiile poluante la data de 21.09.2012 astfel cum rezultă din chitanța . nr._ (f. 8 doar fond) în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012 modificate prin OUG nr. 1/2012. Taxa pentru emisiile poluante, astfel cum este reglementată prin legea menționată mai sus, diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Prima instanță a reținut corect că Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și că C.J.C.E. în cauza - Michel Humblot, similară speței de față care vizează taxa specială din legislația românească, a arătat că „statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.

Așadar nu se poate vorbi de o armonizare a legii menționate mai sus cu legislația europeană.

De altfel, în conținutul deciziei în cauza Simmenthal (1976), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că „Judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora din urmă pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale”.

Curtea de Justiție Europeană a statuat că prevederile Legii nr. 9/2012, în forma în vigoare în perioada în care au fost aplicabile prevederile OUG nr. 1/2012 sunt contrare art. 110 din TFUE, întrucât au descurajat punerea în circulație a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională (ordonanța din 3 februarie 2014 – Cauza C. C97/2013).

Și textul art. 148 alin. 2 din Constituția României prevede că tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar în alin. 4 s-a statuat că Parlamentul, Președintele, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezolvate din actul aderării.

În temeiul art. 274 alin. 1 din codul de procedură civilă recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. urmează să fie obligată la plata către intimatul S. T. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În raport de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de AJFP G., nefiind fondat urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – pentru Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 169/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă recurenta AJFP G. la plata către intimatul S. T. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014

pt. Președinte,

dr. A. Z.,

aflată în C.O.

cf. disp. art. 261 C.pr.civ.

semnează

PREȘEDINTE

Judecător,

V. V.

Judecător,

A. B.

Grefier,

I. L.

Red. V.V. /8.07.2014

Tehn. I.L. 2 ex./8.07.2014

Fond:V.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia nr. 5959/2014. Curtea de Apel GALAŢI