Anulare act administrativ. Decizia nr. 8281/2014. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 8281/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 6125/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia numărul 8281

Ședința publică de la 02 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător dr. I. A.

Judecător G. P.

Grefier A. M. S.

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele C. Județean V. - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap Pentru Adulți cu sediul în Focșani, .. 1, M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap cu sediul în București, . nr. 2 – 4, împotriva sentinței nr. 593/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap consilier juridic D. O., lipsă fiind recurentul C. Județean V. - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți și intimatul R. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că intimatul a depus înscrisurile solicitate la dosar, după care:

Pentru ca reprezentantul recurentului M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar Curtea lasă dosarul la a doua strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns ca în precedent pentru recurentul M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap consilier juridic D. O., lipsă fiind recurentul C. Județean V. - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți și intimatul R. G..

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că intimatul a depus la dosar două acte diferite, respectiv un contract încheiat cu Romtelecom și unul intitulat act de schimb. Comparând înscrisurile, constată că sunt identice semnăturile de pe confirmarea de primire și de pe actele depuse de intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de jduecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentului M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs aflate la dosar, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate ca fiind neîntemeiată și nelegală și menținerea ca temeinică și legală a deciziei Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap nr._/18.09.2013.

CURTEA

Asupra recursurilor în contencios administrativ de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._, reclamantul R. G., în contradictoriu cu pârâții Ministerului M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități și C. Județean V. – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți V., a solicitat anularea Deciziei nr._/18.09.2013, emisă de pârâtul Ministerului M., Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități și a Certificatului de încadrare în grad și tip de handicap nr. 2510/20.06.2013 emis de C. Județean V. – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți V., ca fiind nelegale și netemeinice, precum și restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 593/26.03.2014 î a Tribunalului V. s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâți, ca neîntemeiate.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâții C. Județean V. - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți Focșani, și M.M.F.P.S.P.V. - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap București și, în consecință a fost dispusă anularea Deciziei nr._/18.09.2013 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap și a Certificatului de încadrare în grad și tip de handicap nr. 2510/20.06.2013 emis de C. Județean V. – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți V..

A fost dispusă reexaminarea efectivă a reclamantului de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap.

În baza dispozițiilor art. 453 Noul Cod procedură civilă au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant, reprezentând onorariu avocat în sumă de 800 lei, achitat cu chitanța . nr.8/18.03.2014, câte 400 lei fiecare pârât.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți V., criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă.

Recurenta a precizat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece este inadmisibilă acțiunea având ca obiect cererea de anulare a Certificatului de încadrare în grad de handicap emis de o Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte întrucât există o procedură de contestare specială prevăzuta de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările la zi.

Instanța de judecată a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte V. față de cererea de anulare a Deciziei Comisiei Superioare de Evaluare nr. 1192/18.09.2013.

Instanța a dispus reexaminarea efectiva a reclamantului deși în cauză nu există

suspiciuni cu privire la respectarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se

stabilește încadrarea în grad de handicap.

Învederează instanței de recurs că în prezenta cauză se află în situația unei reevaluări și sunt incidente dispozițiile art. 18 si art. 25 din Ordinul nr. 2299/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și ale art. 59 lit. C din Legea nr. 448/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs si M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice criticând-o ca fiind nelegală, conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 59, lit. c) din Legea nr. 448/2006 (republicată) - Convocarea nr. 3717/30.01.2013 și în conformitate cu prevederile art. 6, lit. c) din Ordinul nr. 2298/23.08.2012 - Convocarea nr. 7564/21.02.2013 (ambele depuse la dosar), cărora reclamantul nu le-a dat curs, încălcând, prin aceasta, legea.

Instanța confundă cele două convocări, dispuse în baza dispozițiilor legale enunțate, cu actele administrative contestate: Certificatul de încadrare în grad și tip de handicap nr. 2510/20.06.2013, eliberat de Comisia de evaluare V., respectiv Decizia nr,_/18.09.2013, emisă de Comisia superioară. Ori, a identifica Certificatul de încadrare în grad și tip de handicap, respectiv Decizia de respingere a contestației formulate de reclamant împotriva acestuia cu convocările premergătoare, dispuse, potrivit legii, dovedește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, motiv pentru care sentința recurată este neîntemeiată și nelegală.

De asemenea, instanța a pierdut din vedere faptul că o afecțiune se poate ameliora sau agrava în timp, apreciind greșit că au fost încălcate prevederile art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006.

În realitate, prevederile H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu au fost încălcate, deoarece încadrarea în grad de handicap nu este imuabilă, aceasta putând fi revizuită, în situațiile expres prevăzute de actele normative ce reglementează acest domeniu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant R. G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând în esență că nu a fost citat în mod legal conform art. 8 alin. 3 din Ordinul nr. 2298/2012, iar excepțiile au fost corect respinse fata de precizările depuse la acțiune.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Conform dispozițiilor art. 483 Noul Cod procedură civilă recursul este o cale de atac care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate nu si de netemeinicie.

Faptul că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate rezultă și din structura art. 488 care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor si reevaluarea situației de fapt.

Astfel, motivul de recurs invocat de cele doua recurente cu privire la greșita apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, respectiv a comunicărilor celor două convocări în vederea reevaluării și implicit a reevaluării situației de fapt în conformitate cu dovezile de comunicare cu confirmare de primire nu poate fi primi, neîncadrându-se în motivele de casare prev. de art. 488 Noul Cod procedură civilă.

În consecință, plecând de la situația de fapt reținută de prima instanță în sensul că intimatul recurent R. G. nu a fost convocat prin comunicare cu confirmare cu primire în vederea reevaluării, Curtea de Apel constată că atât certificatul cât și decizia de respingere a contestației administrative sunt lovite de nulitate pentru încălcarea dispozițiilor art. 18 din Ordinul nr. 2299/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Pe cale de consecință se impune o reexaminare efectivă a reclamantului de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap.

Din conținutul actelor contestate, rezultă că actul administrativ inițial producător de efecte este certificatul de încadrare în grad de handicap, iar decizia a fost emisă în procedura prealabilă a recursului ierarhic.

Chiar dacă Decizia care a fost emisă de Comisia superioară în soluționarea contestației formulate împotriva Certificatului, reprezintă un act administrativ cu caracter definitiv în procedura recursului administrativ ierarhic, Curtea de Apel reține că nu este lipsită de interes cererea de anulare a actului administrativ inițial, având în vedere că fără o dispoziție expresă din partea instanței acesta ar continua să producă efecte, iar situația legala a intimatului recurent ar rămân neschimbată.

Așadar, cum nu se poate accepta că legiuitorul ar fi putut institui o procedură judiciara lipsită de orice finalitate juridică, dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul că certificatele de încadrare în grad de handicap pot fi contestate în instanță potrivit Legii nr. 554/2004 alături de deciziile Comisiei superioare atât timp cât prin acestea din urmă a fost respinsă contestația administrativă fără să modifice conținutul primelor.

Curtea reține că în mod legal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive prin raportare la dispozițiile art. 36 Noul Cod procedură civilă întrucât reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Ministerului M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități în ce privește cererea de anulare a Deciziei nr._/18.09.2013 și cu C. Județean V. – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți V., în ce privește cererea de anulare a Certificatului de încadrare în grad și tip de handicap nr. 2510/20.06.2013.

Față de admiterea acțiunii, Curtea de Apel reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 453 Noul Cod procedură civilă.

În consecință, în baza art. 496 alin 1 Noul Cod procedură civilă și art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele C. Județean V. - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți cu sediul în Focșani, .. 1, M. M. Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap cu sediul în București, . nr. 2 – 4, împotriva sentinței nr. 593/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.

Președinte Pt. Judecător Judecător

M. B. I. A. aflat în c.o. G. P.

cf. art. 426 alin. 4 c.pr. civ.

Președinte

Grefier

A. M. S.

Red. I..

Tehnored.A.M.S./5 ex./12.03.2015

Fond M.Dibuș

..03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 8281/2014. Curtea de Apel GALAŢI