Anulare act administrativ. Decizia nr. 7943/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7943/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 1933/113/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7943/2014
Ședința publică de la 4 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător M. B.
Judecător I. A.
Grefier Filuța E. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI B., cu sediul în B., ..10-12, jud. B. împotriva sentinței nr. 416 din 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul P. C. -M., având ca obiect, anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI B., consilier juridic S. T., în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar și pentru intimatul P. C. – M., av.Chirnogeanu F., conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus întâmpinare, prin fax, după care;
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinare reprezentantului recurentului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI B..
Reprezentantului recurentului arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului arată că, obiectul cauzei a constat în emiterea unei dispoziții prin care s-a anulat dreptul de deținere a armelor letale de către numitul P., motivat de faptul că Legea nr. 295/2004, stabilește un termen exact de 30 de zile de data expirării perioadei de la data la care acesta trebuia să se prezinte. Menționează că la instanța de fond au fost depuse ca dovadă acte medicale, ca dovadă a faptului că petentul nu a putut să se prezinte.
Mai arată, că a analizat motivele sentinței instanței de fond și a constatat, că acea boală este,,oreion,,, iar ca boală a apărut în acel termen în care trebuia să se prezinte.
Așa cum a fost și motivat și în acțiune, petentul s-a aflat într-o stare de izolare, dar nu a existat nicio dovadă a faptului că i-a expirat permisul și că nu poate să se prezinte, era termenul în 30 de zile, ori acesta a formulat doar acțiunea împotriva acestei dispoziții, ulterior aflând că de fapt era într-o stare de imposibilitate motivată la acel timp.
Pentru cele expuse, solicită admiterea recursului așa cum fost formulat, să se constate că dispoziția a fost legală și temeinic motivată.
Apărătorul intimatului, arată că recurentul în susținerea motivelor de recurs a criticat faptul că instanța a făcut aplicarea în mod incorect a disp.art.27 din HG nr.930/2005, pentru aplicarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii 295/2004.
Mai arată că este adevărat că permisul expira la 20.03.2013, însă art.25 al.3 Legea nr. 295/2004, impune obligația ca orice persoană, înainte de expirarea perioadei de valabilitate, să se prezinte la organul de poliție competent, să predea armele, dar nu e suficient doar să se prezinte, ci trebuie să facă un întreg dosar, inclusiv acel aviz psihologic pe care-l poate da numai un cabinet autorizat, și care presupune prezentarea anterior venirii la organul de poliție.
Intimatul avea posibilitatea ca în termen de 30 de zile, până pe 24 martie 2013, să se prezinte cu toate documentele în vederea prelungirii vizei.
Chiar înainte de expirarea acestui termen, pe 17.04.2013, s-a emis această dispoziție prin care a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire armă, recurentul deținea două arme letale de vânătoare, și o armă pentru autoapărare.
Mai arată că acesta nu are dovada când anume s-a prezentat la poliție pentru că i s-a respins orice fel de cerere, dovada faptului că s-a prezentat anterior, este dată de avizul psihologic, chiar și de plângerea care a făcut-o înainte de expirarea acestui termen, când încă avea dreptul să fie autorizat.
Ca ultimă justificare, arată că intimatul a încercat în paralel să depună un alt dosar să fie autorizat, prin urmare, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul P. C. M. domiciliat în .. 19, jud. B. a chemat în judecată pe pârâtul IPJ B. pentru ca în temeiul art. 1 și art. 8 alin.1 din Legea 534/2004 a contenciosului administrativ modificată, să se dispună anularea Dispoziției nr._/17.04.2013 prin care s-a dispus măsura de anulare a dreptului de deținere, port și folosire al armelor letale și neletale față de contestator ca fiind netemeinică și nelegală, precum și restabilirea situației anterioare emiterii dispoziției a cărei anulare se solicită, în sensul repunerii contestatorului în termenul de 30 de zile prevăzut de către dispozițiile art. 27 din HG nr. 130/2005 pentru acordarea ulterioară a vizei permisului de armă datorită motivului de imposibilitate obiectivă de a se prezenta la organul de poliție pentru viza permisului de armă în termenul prevăzut de art. 25, alin.1 și 2 din Legea nr. 294/2005.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, la data de 20.03.2008 i-a fost eliberat de către pârât permisul de armă, tip B, . nr._, prin care i-a fost acordat dreptul de deținere, port și folosire pentru două arme de vânătoare letale, marca Benelli și 1727 BOK precum și pentru o armă neletală pentru autoapărare marca Walther PP potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 295/28.06.2004 privind regimul armelor și munițiilor republicată.
Reclamantul a precizat că posedă permis de vânătoare . nr._ eliberat la data de 06.06.2004 de către AJVPS B., încadrându-se în categoriile de persoane prevăzute de art. 2 Cap. V pct. 1 din Legea nr. 295/2004.
A menționat reclamantul că permisul de armă emis de către organele de poliție are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării potrivit dispozițiilor art. 25. alin. (1) din Legea nr. 295/2004, republicată, respectiv de la data de 20.03.2008, ce expira la data de 20.03.2013.
Conform art. 25, alin. (2) din Legea nr. 295/2004, republicată, „ în vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin.(1) la structura de poliție
competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința cu
armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice
de aplicare a prezentei legi.
A arătat reclamantul că din cauza contractării
unei boli contagioase „parotidită epidemică" pentru tratarea căreia a fost izolat la domiciliu în perioada 15.03.2013 — 24.03.2013, aspect dovedit cu
adeverinței medicală nr.1470 eliberată la data de 15.03.2013 de către C.M.I. Dr. I.
C., s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a proceda la prelungirea
valabilității permisului de armă .
Prin întâmpinare pârâtul IPJ B. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece prelungirea valabilității permisului de armă nu este doar o simplă formalitate ci presupune reverificarea condițiilor care au stat la baza acordării dreptului de port și folosință a armelor letale, conform art. 27 alin. 3 din Legea 295/2004.
A mai arătat pârâtul că și în situația în care nu s-ar fi putut prezenta, reclamantul avea posibilitatea mandatării unei alte persoane care să îndeplinească această activitate în baza unei procuri speciale.
Prin sentința civilă nr. 416/2014 a Tribunalului B. a fost admisă cererea și s-a dispus anularea dispoziției nr._/17.04.2013, emisă de pârâta IPJ B..
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta IPJ B., criticând-o ca fiind nelegală ,conform art. 488 pct. 8 Cod proc. civ.
Astfel, recurenta a precizat că raționamentul instanței de fond este greșit care a reținut că starea de boală ar constitui un caz fortuit cu consecința neîndeplinirii obligației prevăzute de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 295/2004.
Conform prevederilor art.27 din HG 130/2005, privind normele de aplicarea ale Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, ,,persoanele care fac dovada cu documente autentice că în perioada stabilită pentru viza permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliție competent, din motive obiective, beneficiază de acordarea ulterioară a vizei permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data încetării motivelor respective,,.
În cazul reclamantului, boala de care a suferit nu a intervenit brusc, intempestiv pentru a face imposibilă comunicarea acestuia cu organele de poliție, sau anunțarea stării de sănătate din timp.
,, Parotidita epidemică,, este boala cunoscută în limbajul popular sub numele de oreion, care este cunoscută cu o perioadă de incubație de 16-25 zile cu investigații, tratamente și profilaxie specifice.
Importanța precizării este legată de împrejurarea că în mod curios starea de boală s-a instalat exact în momentul expirării termenului ,în interiorul căruia acesta era obligat să prelungească viza obligatorie.
Conform adeverinței medicale emise la data de 15.03.3013, s-a precizat că reclamantul ar fi fost suferind de oreion ,însă nu s-a precizat în ce stadiu, și s-a recomandat izolare la domiciliu până la data de 24.03.2013.
Presupunând că necesitatea în care s-a aflat reclamantul s-a încheiat la data de 24.03.2013, se dorește să se argumenteze că la data de 20.03.2013, când a expirat termenul în care acesta putea obține prelungirea vizei, s-ar fi aflat în stare de izolare.
Nu se face nici o referire la o eventuală tentativă de informare a IPJ B. cu privire la starea de sănătate și imposibilitatea prezentării la sediul acesteia, nici de ce între datele de 24.03.2013 și data de 17.04.2013 acesta nu a luat în nici un fel legătura cu specialiștii din cadrul Biroului ARME ȘI Muniții care puteau să-i prelungească viza respectivă.
Singura manifestare a reclamantului se referă la depunerea plângerii prealabile la IPJ B. la data de 29.04.2013, la 11 zile de la data emiterii Dispoziției Șefului IPJ B..
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Conform art. 27 din HG nr. 130/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor „ Persoanele care fac dovada cu documente autentice că în perioada stabilită pentru viza permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliție competent, din motive obiective, beneficiază de acordarea ulterioară a vizei permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data încetării motivelor respective”.
În speță, permisul de armă tip B, . nr._ din data de 20.03.2008 și-a încetat valabilitatea la data de 20.03.2013, dar intimatul reclamantul a probat cu acte că nu și-a îndeplinit această obligație independent de voința sa, din motive medicale, conform adeverinței medicale nr. 1470/15.03.2013, eliberată de către C.M.I Dr. I. C., din care rezultă că a contactat o boală contagioasă „parotidită epidemică”, pentru tratarea căreia a fost izolat la domiciliu în perioada 15.03.2013 – 24.03.2014, act necontestat.
Rezultă că, ulterior acestei perioade, în termenul de 30 de zile intimatul avea posibilitatea de a se prezenta la sediul recurentei pentru a-și prelungi valabilitatea permisului, dar în cadrul acestui termen a fost emisă Dispoziția nr._/17.04.2013, de anulare a permisului de vânătoare.
Susținerile recurentei că boala de care a suferit intimatul nu a intervenit brusc, având o perioadă de incubație de 16-25 de zile și în mod curios s-a instalat exact în momentul expirării termenului în care era obligat să prelungească viza, nu pot fi primite, sunt simple speculații, fără o bază obiectivă, actul medical nefiind contestat, știut fiind că în perioada de incubație în general sunt manifestări asimptomatice, iar în perioada de stare, boala este contagioasă și necesită izolare la domiciliu.
În consecință, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că dispoziția nr._/17.04.2013, de anulare a permisului de vânătoare a fost emisă cu încălcarea art. 27 din HG nr. 130/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor .
Față de cele mai sus arătate, în baza art. 488 pct.8 Cod procedură civilă și art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI B., cu sediul în B., ..10-12, jud. B. împotriva sentinței nr. 416 din 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul P. C. -M., având ca obiect, anulare act administrativ.
Obligă pe recurentă să-i plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 noiembrie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, M. B. | Judecător, I. A. |
Grefier, Filuța E. D. |
Red.MB./4.12.2014
Tehnored.FED/4.12.2014/2ex.
Fond - MLVasiliu
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4714/2014. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia nr. 3658/2014. Curtea de Apel GALAŢI → |
|---|








