Anulare act administrativ. Decizia nr. 4714/2014. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4714/2014 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 2615/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 4714/2014
Ședința publică de la 13 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. T.
Judecător C. R. M.
Judecător M. B.
Grefier C. M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele DIRECȚIA R. PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G., cu sediul în G., . și A. - D. REGIONALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR, cu sediul în sector 5, ., împotriva sentinței nr. 3563/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. V. S.A., la cabinet avocat I. A., București, șoseaua Virtuții nr. 16, ., . obiect anulare act administrativ.
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin cererea Prin cererea înregistrată la nr._, pe rolul Curții de Apel G., reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.- Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale( DRAOV) și ANAF_ Direcția R. de Soluționare a Contestațiilor anularea Deciziei nr. 9461/03.04.2009 emisă de prima pârâtă; anularea în parte a Deciziei nr. 126/04.05.2010 emisă de cea de-a doua pârâtă, restituirea sumei de 139.643,00 lei din care 98.103,00 lei reprezintă accize și 42.450,00 reprezintă majorări de întârziere); obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței următoarele:
Ca atare, pentru anul 2007, reclamanta a înregistrat pierderi peste pierderile normate stabilite prin Hotărârea Consiliului de Administrate nr. 2/19.01.2007 în lunile septembrie, octombrie si noiembrie de 25.786 grade dall.
De asemenea, pentru anul 2008, . a înregistrat pierderi peste pierderile normate stabilite prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 5/25.01.2008 în lunile martie, august, septembrie, noiembrie și decembrie de 11.826 grade dall.
1. Situația de fapt corespunde în mare parte celei prezentate în raportul de inspecție fiscala, cu următoarele precizări:
Unele din constatările fiscale (cuprinse in Capitolul III din Raportul de inspecție fiscala) pornesc de la premise eronate:
1.Astfel, (la pag.8 - Precizare), agenții constatatori pornesc de la prevederile art. 232 alin.5 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal al României potrivit căruia „comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic și a distilatelor cu concentrație alcoolică sub 96% in volum, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, este interzisă”, si ajung la concluzia eronata potrivit căreia antrepozitarului îi este interzis să dețină în antrepozitul fiscal alcool etilic cu concentrația sub 96%.
Concluzia se referă la o interpretare a legii și este eronată pentru următoarele motive:
a) Prevederile art.232 alin.5 nu se referă însă nici expres și nici tacit la modalitatea în care acoolul este deținut (stocat), ci numai la comercializarea și utilizarea ca materie primă.
b) Sfera de aplicare a normei juridice îl reprezintă numai comercializarea în vrac și utilizarea ca materie prima a alcoolului etilic și a distilatelor, nu și activitatea de producție și depozitare.
c) Concluzia se desprinde si din titulatura textului de lege, respectiv „Condiții de livrare”, art. 232 din Codul fiscal si precum și din poziționarea lui în capitolul II privind „Sistemul de supraveghere a circulației alcoolului etilic și a distilatelor în vrac din producția internă sau din import”.
Regulile privind antrepozitarea sunt cuprinse în Secțiunea a 4-a privind „Regimul de anterpozitare” din Capitolul I „Accize armonizate” al Titlul VII „Accize si alte taxe speciale” din Codul fiscal.
d) Normele juridice privind condițiile de livrare sunt astfel de strictă interpretare și aplicare, vizând numai aceste operațiuni, neputând fi extinse astfel prin analogie și operațiunilor privind producția și depozitarea.
e) Mai mult decât atât art. 2 din Titlul VIII intitulat „Masuri speciale privind supravegherea producției, importului și circulației unor produse accizabile” din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevede că „ în noțiunea de „distilate”, în accepțiunea acestei prevederi, intră numai distilatele din cereale”.
Or, așa cum reiese inclusiv din constatările Raportului de inspecție fiscală (pag. 8), obiectul controlului l-a constituit stocul de materii prime – acool - preluat de ., ca urmare a fuziunii prin absorbție, de la ., stoc compus din:
a) acool rafinat de cereale: 169.890 litri, echivalent a_ grade dall;
b) alcool rafinat de melasa: 808.820 litri, echivalentul a_ grade dall.
f) Alcoolul etilic este o substanță chimică care se evaporă în timp, astfel încât, chiar dacă inițial se depozitează o anumită cantitate de alcool, cu o concentrație alcoolică de 96%, ca urmare a trecerii timpului, se va micșora atât cantitatea de alcool exprimata in litri reali(prin litri reali înțelegând volumul real de lichid existent exprimat în litri), cât și concentrația alcoolică, în sensul în care soluția existentă nu va mai avea o concentrație de 96% alcool.
2. Raportul de inspecție fiscală, la pag. 11(pct.1), constată fără temei că în anii 2006-2007 și 2008, în fișele de magazie au fost înscrise cantități în litrii reali, stabiliți prin corecția valorilor determinante prin măsurarea efectiva cu coeficienți specifici care țin cont de influența unor factori externi ( stratificare, temperatura) și nu în grade dall.
Față de aceste aspecte, din analiza gradelor dall în corelație cu cantitățile în litri reali, înscrise în fișa de magazie pentru produsul alcool etilic rafinat, aferent anului 2006, se constată apariția unor variații mari ale concentrației produsului, sub concentrația alcoolică minimă admisibilă legal în antrepozit de 96%, fapt care conduce la concluzia că valorile în grade dall înscrise în fișa de magazie sunt inexacte.
Concluzia nu are nici un temei legal, faptic sau tehnic, pentru următoarele motive.
Pentru a se ajunge la aceasta concluzie (pct. 2 din pag. 11) pe care o considera eronata, respectiv „valorile în grade dall înscrise în fișa de magazie sunt inexacte”, s-a plecat de la două prezumții greșite.
2.B. Cea de-a doua prezumție greșită este aceea potrivit căreia concentrația alcoolică minimă admisibilă legală în antrepozit este de 96%, urmând că această concentrație să fie luată în calcul pentru a se face corelația între gradele dall și litri reali.
a) Chiar dacă se admite teza potrivit căreia antrepozitarul are obligația să depoziteze numai alcool cu o concentrație minimă de 96% ( adică un amestec compus din 96 părți alcool pur și 4 părți apa și alte impurități), acest lucru nu poate duce la concluzia ca antrepozitarului îi revine și obligația de a menține alcoolul la concentrația de 96%.
Afirmă acest lucru deoarece alcoolul este supus, printre altele, fenomenului de stratificare și evaporare, asftel încât fără alte precizări tehnice, daca depozita o anumită cantitate de alcool cu o concentrație de 96% într-un recipient, după o anumită perioadă de timp atât cantitatea de alcool cât și concentrația alcoolului vor fi diferite față de cea inițială.
Daca se admite acest lucru, la calcularea litrilor de alcool pur aflați într-un recipient, se vor avea în vedere litri reali de alcool și concentrația alcoolului determinata prin măsurătoare efectivă, și nu litri reali de alcool și concentrația așa-zisă minimă admisibilă în antrepozitul fiscal așa cum au considerat organele fiscale de control.
b)Chiar daca organele de control insistă în nenumărate rânduri pe așa-zisa obligație a antrepozitarului de a produce si depozita numai alcool etilic cu concentrația alcoolica de cel puțin 96% admit prezenta fenomenului de stratificare și evaporare prin admisibilitatea efectuării unor scăzăminte aplicate asupra stocurilor.
I. In speță sunt incidente prevederile art. 193 alin.3 si alin. 4 din Legea nr. 571/2003, plata accizei nefiind datorată deoarece pierderea a intervenit în perioada în care produsul accizabil se află în regim suspensiv și sunt îndeplinite prevederile alin. B, respectiv produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deținerii sau deplasării produsului.
Cât privește Decizia nr. 126/04.05.2010 a Direcției generale de soluționare a contestațiilor privind soluționarea contestației depusa de . înregistrată la Agenția naționala de Administrare Fiscală sub nr._/12.05.2009.
In concluzie este de reținut că aceasta a precizat că nu își poate însuși temeinicia modului de stabilire a pierderilor, că nu s-a procedat la o analiză corectă a stocurilor și că nu s-au calculat pierderile în funcție de concentrația alcoolică în volum/grad dall pe zi. Cu toate acestea nu ia nici o măsură în acest sens, admite în parte contestația și procedează la o recalculare a accizei, fără nici un mod fundamentat de calcul și fără a ține seama de propriile sale critici aduse Raportului fiscal de control care a stat la baza emiterii Deciziei privind obligațiile suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză tehnică contabilă și expertiză tehnică de specialitate. Astfel, aceasta a depus la dosar, în copie: raportul de inspecție fiscală, deciziile contestate, contestația împotriva deciziei nr. 9441/03.04.2009, corespondență, expertiză tehnică extrajudiciară.
Pârâta A.N.A.F.( Direcția R. de Soluționare a Contestațiilor) a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, în esență, următoarele împrejurări:
Soluția pronunțată de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin Decizia nr. 126/04.05.2010, a fost următoarea:
Desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 9461/03.04.2009 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.9441/03.04.2009 pentru suma totală de 211.221 lei din care suma de 107.915 lei reprezintă accize aferente pierderilor peste pierderile normate din anul 2006 și suma de 103.306 lei reprezintă majorări de întârziere aferente, urmând ca organele vamale să procedeze la reanalizarea cauzei în funcție de cele precizate prin prezenta decizie.
Respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de . pentru suma totala de 139.643 lei din care suma de 98.103 lei reprezintă accize si suma de 41.540 lei reprezintă majorări de întârziere aferente.
Referitor la suma de 98.103 lei reprezentând accize cauza supusa soluționării este dacă reclamanta datorează accize aferente pierderilor ce depășesc pierderile normate stabilite prin hotărârile Consiliului de Administrație. In fapt, reclamanta ., a stabilit prin Hotărârile Consiliului de Administrație nr. 2/19.01.2007 si nr.5/25.01.2008, pierderile maximale la depozitarea si manipularea spirtului rafinat și medicinal în vase sau rezervoare metalice pentru anul 2007 și anul 2008, aplicate la suma soldurilor zilnice.Ca atare, pentru anul 2007, reclamanta a înregistrat pierderi peste pierderile normate stabilite prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 2/19.01.2007 în lunile septembrie, octombrie și noiembrie de 25.786 grade dall. De asemenea, pentru anul 2008, . a înregistrat pierderi peste pierderile normate stabilite prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 5/25.01.2008 în lunile martie, august, septembrie, noiembrie și decembrie de 11.826 grade dall. Aplicabile în prezenta speță sunt dispozițiile art. 192 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Pct. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
Astfel, având în vedere că pentru cantitățile de alcool etilic rafinat-melasa, pierderile au fost mai mari în anul 2007, respectiv anul 2008 cu 25.786 grade dall, respectiv 11.826 grade dall, decât pierderile normate stabilite prin Hotărârile Consiliului de Administrație nr.2/19.01.2007 și nr.5/25.01.2008, în mod legal, organele vamale au calculat accize pentru cantitatea ce nu a putut fi justificată. Referitor la susținerea reclamantei ca în anul 2007, aceste depășiri au rezultat ca urmare a depozitării îndelungate a unui stoc de alcool etilic fără mișcare rapidă, asupra căruia nu se intervine periodic cu omogenizări mecanice, oscilațiile de temperatura și înălțimea stratului de lichid generând fenomenul de stratificare care alterează exactitatea cuantificării cantităților de alcool, urmează a se reține că aceste fenomene trebuiau prevăzute la stabilirea pierderilor normate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.2/19.01.2007, în măsura în care acestea se încadrau în limitele prevăzute în normele tehnice și/sau în actele normative în vigoare. In ceea ce privește accesoriile aferente sumei de 98.103 lei, stabilite prin decizia de impunere nr. 9461/03.04.2009, încheiată de reprezentanții Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale G., în cuantum de 41.540 lei, acestea reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul. Având în vedere că, în sarcina reclamantei, a fost reținut că datorat fiind debitul în suma de 98.103 lei reprezentând accize, aceasta datorează și accesoriile aferente, în sumă de 41.540 lei, conform principiului de drept accessorium sequitur principale. Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere prin care s-a
solicitat restituirea sumei de 139.643,00 lei din care 98.103,00 lei
reprezentând accize si suma de 41.450,00 lei reprezentând majorări
de întârziere aferente, se impune respingerea prezentei cereri ca
fiind îndreptățită împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă.
Astfel, solicită a se reține prevederile referitoare la competenta în materia administrării impozitelor, taxelor și a altor sume care se datorează, potrivit legii, în vamă, acestea fiind administrate de către organele vamale potrivit art. 32 alin.3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. In același sens invocă și dispozițiile art.1 alin.1 din H.G nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor care prevede ca:
Totodată, solicită a se sa reține dispozițiile art.4 pct .51 din H.G nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor care prevăd că, Autoritatea Națională a Vămilor
Cu privire la solicitarea de restituire a sumei de 139.643,00 lei, devin incidente dispozițiile O.M.F.P.nr.1939/2006 pentru aprobarea Procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe, ca urmare a cererii de compensare/restituire, depusă de contribuabilul titular al operațiunii vamale. Astfel, în considerarea prevederilor mai sus menționate, organul fiscal competent care are calitate în ceea ce privește restituirea sumei este Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția regională pentru accize și operațiuni vamale G., emitentul actelor atacate, restituirea putând fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și O.M.F.P. nr. 1939/2006 pentru aprobarea Procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale si de restituire a eventualelor diferențe, ca urmare a cererii de compensare/restituire, depusa de contribuabilul titular al operațiunii vamale.
Pârâta A.- DRAOP- a formulat, la rândul său întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând, în esență următoarele:
Pentru suma din partea de decizie desființată, a fost efectuată o nouă inspecție fiscală și a fost emisă o nouă decizie, respectiv Decizia nr. 1200/14.01.2011.
Având în vedere cele arătate. reclamanta nu poate solicita decât anularea în parte a Deciziei nr.9461/03.04.2009, cu privire la 139.643 lei din care 98.103 lei reprezintă accize și 41.450 lei reprezintă majorări de întârziere aferente, care nu a fost desființată prin Decizia nr. 126/04.05.2010 emisă de A. - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor.
Potrivit art.232. alin.5 din Legea 571/2003: "(5) Comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic și a distilatelor cu concentrația alcoolică sub 96,0% în volum, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, este interzisă"
Alcoolul etilic cu concentrația de sub 96% în volum, nu putea fi comercializat și nici nu putea fi folosit ca materie prima, drept pentru care deținerea lui în antrepozitul fiscal, nu este motivată.
Susținerile reclamantei cu privire la evaporare, nu au nici o relevanță.
Consiliul de administrație al S.C.V. V. S.A., prin Hotărârile Consiliului de Administrație nr.2/19.01.2007 si nr.5/25.01.2008 a stabilit pierderile maximale la depozitarea si manipularea spirtului rafinat si medicinal in vase sau rezervoare metalice pentru anul 2007 si 2008. aplicate la suma soldurilor .Organele de inspecție fiscală, au constatat faptul că plafoanele maximale ale pierderilor la depozitare și transvazare sunt identice cu cele prevăzute de Ordinul 218/1978 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Din analiza proceselor verbale de inventariere lunară, ale reclamantei s-a constatat că pentru anii 2007 și 2008, s-a constatat faptul că în fișele de magazie, au fost înregistrate corect valorile în grade dall ale scăzămintelor lunare efective, ca urmare a respectării concentrației alcoolice minime de 96% în volum.
Anul 2006, pentru care înregistrarea în fișele de magazie a fost făcută în litri fiind necesară transformarea în grade dal, nu face obiectul acestei acțiuni, având în vedere faptul că prin Decizia nr. 126/04.05.2010 emisa de A. ~ Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus reanalizarea.
În concluzie criticile reclamantei cu privire la corelația dintre litrii reali și gradele dall nu își au rostul, având în vedere faptul că înregistrările contabile pentru anii 2007- 2008 au fost efectuate în grade dall.
Reclamanta susține că în speță sunt incidente prevederile art.193 alin.3 si alin.4 li.b) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
Prevederile art.193 alin.3 din Codul fiscal, citat mai sus, nu pot fi incidente având în vedere faptul ca pierderile nu pot fi dovedite prin procese-verbale, nu se încadrează în norme si nu sunt evidențiate și înregistrate în contabilitate.
La solicitarea reclamantei, instanța a încuviințat efectuarea a două expertize în specialitatea chimie alimentară și, respectiv, contabilitate, pentru a se stabili, în esență, dacă depozitarea alcoolului este însoțită de diminuarea concentrației acestuia și dacă societatea reclamantă a ținut în mod corect evidențele contabile cu privire la stocurile de alcool.
Pârâta DRAOV a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză indicat mai sus, opinând în sensul că expertul nu s-a referit la nerespectarea de către reclamantă a parametrilor de depozitare prevăzuți de normativele tehnologice și a concluzionat în mod greșit în sensul că pierderile nu sunt imputabile reclamantei câtă vreme aceasta-în calitate de gestionar este răspunde și pentru faptul că nu a creat spațiul de gol la care face trimitere expertul. În raport de aceste obiecțiuni, instanța a apreciat că nu se impune înaintarea acestora către expert.
Prin sentința 320/2011 C.A G., a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr. 9461/03.04.2009, emisă de pârâta A. și în parte decizia civilă nr. 126/04.05.2010, în ce privește suma de 139 643, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere motivele de fapt și de drept expuse în considerentele sentinței pronunțate.
Împotriva acesteia a declarat recurs DRAOV – G..
La primul termen de judecată 01.02.2013, Înalta Curte a pus în discuție competența materială a Curții de Apel G. – motiv de ordine publică prev. de art. 304 pct. 3 C.pr.civilă, raportat la disp. art. 306 alin. 2 și art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 08.11.2010, fiind aplicabilă disp. codului de procedură civilă, în forma anterioară, modificările prev. de Legea 202/2010.
Din interpretarea textelor de lege relevate, rezultă că atunci când obiectul litigiului este un act administrativ fiscal, ce privește o valoare mai mică sau egală cu 500 000 lei, competența aparține Tribunalului.
Prin sentința civilă nr. 3563/5 iunie 2013 Tribunalul V. a admis, în parte contestația formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale GALATI și Agenția Națională de Administrare Fiscală - D. REGIONALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR, pentru anulare act administrativ – anularea Deciziei nr.9461/03.04.2009 și anularea în parte a Deciziei nr. 126/04.05.2010.
A dispus anularea deciziei nr.9461/3.04.2009, emisă de A.-DRAOV G., cu privire la suma de 139.643 lei și a deciziei nr.126/2010 emisă de A. de soluționare a contestațiilor, cu privire la suma de 139.643 lei.
A admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins capătul de cerere privind restituirea sumei de 139.643 lei, ca inadmisibil.
În motivare, a reținut că pârâta DRAOV – G., prin reprezentanții săi, au efectuat în perioada 09.10.2008 – 31.03.2008, o inspecție fiscală parțială cu privire la creanța bugetară,,accize’’; mai concret verificarea respectării legislației fiscale, cu privire la accize, pentru perioada ianuarie 2005 – decembrie 2008, gestiunea, producția, mișcarea și consumând alcool etilic, la punctul de lucru Ghiojdeni.
Inspecția ca atare, s-a finalizat în RIF nr. 9441 din 02.04.2009, în baza căruia a fost emisă Decizia de Impunere nr. 241/28.10.2009, prin care au fost stabilite în sarcina contestatoarei, obligații fiscale suplimentare constând în accize pentru perioada 01.2006 – 31.12.2008, de 206 018 roni și majorări de întârziere 144 846 lei pentru perioada 06.02.2006 – 31.03.2009.
Pentru a reține aceste obligații fiscale, organul constatator a reținut în esență, că motive de fapt, că agentul economic în perioada de referință 2006 – 2008, deși a stabilit prin HCA (Hotărâri a Consiliului de Administrație) nr. 2/20.02.2006, 2/19.01.2007 și 5/25.01.2008, cu anexe aferente), plafoane maximale la depozitarea și manipularea spirtului rafinat și medicinal (plafoane ce sau încadrat în Ordinul 218/30.11.1978 – al Ministerului Agriculturii și Industria Alimentelor), acestea au fost depășite. Concret, în baza analizării proceselor verbale de inventariere lunară a scăzămintelor lunare și a fișelor de magazie, încheiat de reclamantă, din perioadele analizate, se constată, scăzăminte (pierderi), mai mari decât cele stabilite prin HCA – amintite, fapt ce a dus la concluzia depozitării în antrepozit, a alcoolului etilic cu concentrație sub 96%.
Fapta ca atare, a reținut organul constatator, se încadrează în disp. art. 193 alin. 3 și 4 din Legea 571/2003.
Ca urmare, pierderile constatate,a reținut organul constatator, în temeiul acestui text de lege, devine exigibil, la data constatării, respectiv la sfârșitul fiecărei luni, a întocmirii procesului verbal de inventariere și se constată diferența cu preluarea în fișe de magazie.
Calcului acestor pierderi s-a efectuat potrivit dispozițiilor înscrise în Cap. I, secțiunea I, pct, 1 lit c, HG nr. 44/2004.
Măsurile accesorii, constând în majorări de întârziere, au fost calculate de organul fiscal, potrivit disp. art. 119 OG 92/2003.
Împotriva acestor acte MF-A., a formulat contestație, agentul economic, înregistrat la nr. 907 199/12.05.2009 Fila 61-74, iar prin decizia nr. 126/04.05.2010, s-a dispus desființarea parțială a deciziei nr. 9461/2009, emise în baza RIF, în sensul că organul constatator, va reanaliza cauza, potrivit considerentelor expuse, cu privire la suma totală de_ lei, reprezentând accize aferente pierderilor peste cele normate și majorări de întârziere pentru anul 2006.
Cu privire la suma de 139 643 lei, Ministerul Finanțelor prin A., a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația pentru considerentele, că în mod legal organele vamale au reținut accize în acest cuantum, întrucât agentul economic nu a justificat pierderile, peste cele normative, iar apărările acesteia, în sensul că, acestea s-au datorat condițiilor de depozitare îndelungată, fără mișcare rapidă, a lipsei intervenției asupra alcoolului în mod periodic, cu omogenizări mecanice, oscilații de temperatură, etc, nu pot fi avute în vedere, întrucât trebuiau prevăzute la stabilirea pierderilor normate, prin HCA. Pentru anul 2008, a reținut că a avut în vedere, la stabilirea pierderilor, HCA din 25.01.2008 și nu pe cea din 20.05.2008, prin care HCA a mărit plafoanele maximale.
Considerentele organului fiscal, nu pot fi reținute ca temeinice, aceștia având un caracter superfluu, atât timp cât din raportul de expertiză efectuat de dr. chimist R. T., rezultă o cantitate de alcool cu o concentrație de 96%, depozitată pentru o perioadă îndelungată de timp, își va păstra concentrația nemodificată, cu condiția respectării parametrilor de depozitare, respectiv spațiul de gol, variații de temperatură, de presiune, umiditatea aerului din spațiul de depozitare.
Toate aceste condiții nu au fost respectate, însă nu în mod intenționat, ci datorită unor factori independenți de voința sa, astfel – spațiul de gol presupune un spațiu cât mai mic posibil, față de volumul total al recipientului, iar acestea se realizează prin completări periodice cu alcool; în condițiile în care agentul economic nu a mai produs, acest fapt nu a fost posibil.
În mod similar, temperatura care trebuia să fie constantă 20% (ori în condițiile deținute de contestatoare – aer liber – aceasta nu putea fi respectată), umiditatea și presiunea au influențat concentrația alcoolului depozitat.
Ca urmare, nu-i poate fi imputată contestatorului împrejurarea că la stabilirea plafoanelor maximale, în ce privește pierderile, prin HCA, nu a avut în vedere acești factori; la stabilirea acestora, acesta s-a raportat la limitele maximale prevăzute în Ordinul nr. 218/1978, singurul ce reglementează aceste limite, astfel cum recunoaște și pârâta DRAOV, (fila 17).
În consecință, organul fiscal în mod nelegal, a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 192 alin. 3 din Legea 571/2003.
Față de considerentele expuse, Tribunalul apreciază că în speță sunt aplicabile disp. art. 192 alin. 3 lit. b, care dispune în sensul că disp. alin. 3 … nu se aplică, și pe cale de consecință plata accizei nu este datorată, dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil nu este disponibil pentru a fi folosit în România, datorită evaporării sau altor cauze, care reprezintă, rezultatul natural al producerii deținerii; dar numai în situația în care cantitatea de produs, nu depășește limitele, prevăzute în norme.
Condiția imperativă impusă de textul de lege este aceea a evaporării, sau alte cauze care reprezintă rezultatul natural al ….. deținerii, condiție indeplinită în speță..
Ca urmare, Tribunalul va admite contestația și va dispune anularea actelor fiscale, constând în decizia 9461/03.04.2009 și decizia nr. 126/04.05.2010, cu privire la accize datorată și pe cale de consecință și a majorărilor aferente în cuantum de 139 643 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumei mai sus amintită, Tribunalul urmează să îl respingă ca inadmisibil pentru considerentele.
Contestatoarea prin plângerea prealabilă formulată, a solicitat anularea actelor fiscale pentru motive de nelegalitate și netemeinice, însă aceasta nu a privit și restituirea sumei, reprezentând suma datorată cu titlu de accize.
Cum procedura prealabilă reprezintă o condiție obligatorie, iar lipsa sa este sancționată cu respingerea ca inadmisibilă, Tribunalul urmează să admită excepția invocată în acest sens de MF-A. și să respingă capătul de cerere cu această motivație.
Cum excepția invocată privește îndeplinirea condițiilor de investire a instanței, care se soluționează prioritar excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de aceeași pârâtă, Tribunalul apreciază ca fiind inutil a se pronunța cu privire la aceasta.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale G. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În consecință, acciza pentru pierderile prev. peste limitele prevăzute în norme, a devenit exigibilă la data constatării acesteia, în fapt la sfârșitul fiecărei luni, când se încheie Procesele verbale de inventariere și se constată diferența cu preluarea acesteia în fișa de magazie.
Nivelul pierderilor nu a fost respectat,fiind depășit, fapt constatat chiar de către reclamanta intimată prin procese-verbale și potrivit concluziilor Raportului de expertiză, rezultă că, nu au fost respectați parametrii de depozitare prevăzuți în normativele tehnologice.
Aceste limite au fost depășite, în principal, tocmai pentru faptul că antrepozitarul . nu a menținut spațiul de gol optim.
Acest fapt se află în culpa exclusivă a . în calitate de gestionar al antrepozitarului fiscal.
În consecință, încadrarea pierderilor și a scăzămintelor nu s-a realizat în limitele prev. în normele tehnice ale utilajelor și instalațiilor și/sau în actele normative în vigoare, condiție obligatorie a admiterii acestora ca neimpozabile în conformitate cu art. 192 alin. 4 lit. b din Legea 571/2003 privind Codul fiscal și al pct. 16 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004.
Instanța de fond a obligat pârâtele la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu toate că nu au fost întrunite condițiile prev. de art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
Potrivit acestor prevederi partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa, în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
Ori, nici aspecte privind reaua credință, comportarea, neglijența sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În cazul de față, nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, motiv pentru care solicită și respingerea acestui capăt de cerere.
A declarat recurs și A.- Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, recurenta a arătat că, cu toate că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că expertul nu s-a referit la nerespectarea de către intimata reclamantă a parametrilor de depozitare prevăzuți de normativele tehnologice și în mod greșit a apreciat că pierderile nu sunt imputabile acesteia, câtă vreme aceasta în calitate de gestionar este răspunzătoare pentru faptul că nu a creat spațiul de gol la care face trimitere expertul, instanța de fond nu a examinat aceste obiecțiuni, ignorând parametrii de depozitare prevăzuți de normativele tehnologice.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat irevocabil procesul, ori în situația de față nu ne încadrăm în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijența sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru ca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate și se impun a fi respinse, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește cadrul procesual al recursurilor, Curtea constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Recurentele au susținut că pierderile tehnologice care au cauzat scăderea concentrației de alcool sub 96% se datorează culpei intimatei, care nu a respectat parametrii de depozitare prevăzuți în normativele tehnologice, în special cei privind spațiul de gol optim care trebuie menținut în recipientul de depozitare.
Curtea observă, însă, că fluxul tehnologic al intimatei s-a întrerupt, ca urmare a încetării activității de producere alcool la punctul de lucru din ., astfel că, pe măsură ce soluția de alcool era utilizată, spațiul de gol din recipient devenea din ce în ce mai mare. Procesul este firesc, neputându-i-se imputa intimatei decizia sa de a înceta activitatea de producție alcool.
Mai mult, în raportul de expertiză întocmit s-a arătat că, în condițiile în care alcoolul utilizat nu mai putea fi înlocuit cu alcool nou produs, singura soluție pentru menținerea spațiului de gol optim ar fi fost transvazarea soluției rămase în recipiente mai mici. Plecând de la premisa că intimata deținea astfel de recipiente – în caz contrar, sarcina achiziționării unor recipiente noi numai pentru acest fapt pare excesivă – se impunea transvazarea soluției din recipientul inițial în cele noi.
Transvazarea este o operațiune care implică, însă, propriile ei pierderi tehnologice, care ar fi fost până la de 16 ori mai mari în sezonul cald și de 40 ori în sezonul rece. Așadar, chiar dacă ar fi optat pentru această operațiune, intimata ar fi suferit aceleași pierderi, dacă nu unele mai mari.
În consecință, lipsurile care au determinat imputarea accizei de către organele fiscale se datorează unor pierderi tehnologice pentru care intimata nu răspunde, lipsindu-i vinovăția. Astfel cum am arătat, lipsește intimatei chiar și culpa, deoarece pierderile erau inevitabile, în condițiile încetării activității, chiar dacă aceste pierderi depășesc plafonul maximal prevăzut de Ordinul MAIA nr. 218/1978. Nici păstrarea unei cantități de alcool timp îndelungat nu poate fi imputată intimatei, lipsa comenzilor de la clienți nefiind un aspect pentru care să i se poată rețină vreo culpă.
Față de toate argumentele expuse mai sus, Curtea de apel reține că deciziile contestate sunt lovite de nulitate.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond (în sumă de 3500 lei), instanța reține că acestea reprezintă despăgubirea pe care partea căzută în pretenții este obligată să o suporte pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare prin declanșarea culpabilă a acțiunii. Aceste despăgubiri se acordă numai în condițiile în care prejudiciul dovedit de partea câștigătoare are un caracter cert, real și rezonabil.
În aprecierea rezonabilității cheltuielilor efectuate de parte în vederea respingerii cererii, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii generale, precum valoarea obiectului litigiului, munca prestată efectiv de apărătorul părții, caracterul vădit nefondat al acțiunii sau gradul de culpă pe care partea adversă îl are în pierderea procesului.
Examinând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate, instanța reține că onorariul reflectă proporționalitatea care trebuie să existe valoarea sa și factorii enunțați mai sus, având în vedere munca prestată efectiv de avocat și valoarea obiectului litigiului (139.643 lei – onorariul reprezintă mai puțin de 3% din valoarea accizei imputate).
Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicțională.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care nu se impune a fi reformată.
Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA R. PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G., cu sediul în G., . și A. - D. REGIONALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR, cu sediul în sector 5, ., împotriva sentinței nr. 3563/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. V. S.A., la cabinet avocat I. A., București, șoseaua Virtuții nr. 16, ., ., având ca obiect anulare act administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2014
Președinte, L. G. T. | Judecător, C. R. M. | pt.Judecător, M. B. aflat în C.O. conf. art. 261 al. 2 C.pr.civ. Președinte, |
pt. Grefier, C. M. D. Grefier șef secție |
Red. CRM/4.08.2014
Tehnored. MD/6.08.2014 – 2 ex.
Fond: AC
| ← Alte cereri. Decizia nr. 1709/2014. Curtea de Apel GALAŢI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7943/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
